Crăciunul şi Anul Nou la Spermezeu

prezentare de Protos. Macarie (Marius Dan) Drăgoi

În ajunul Crăciunului, “găzdoaiele” pregăteau în cuptoarele de la casele lor “coptătura” pentru intervalul de zile dintre Crăciun şi Bobotează, deoarece în această perioadă sacră se interzicea “băgatul în cuptor”. Atunci se preparau colăceii pentru colindători, pâinea şi turtele, prinosul “Sân Văsâi”, care se consuma în dimineaţa Anului Nou, precum şi costiţele şi cârnaţii din care toată lumea aştepta să se înfrupte în ziua praznicului, mai cu seamă cei mici, care nu uitau să facă aluzie la mâncările “de dulce” în “colindiţa” lor:

Colindiţă cu codiţă,
Holbă ochii la poliţă,
La cârnaţi şi la costiţă;
Colindiţă cu flişcoi
Hai, Crăciune, şi la noi,
Că nouă ni s-o urât
De-atâta mălai prăjât.

Aşadar, primii colindători din Ajun erau cei mici. Băieţii, câte doi sau trei, cu steaua, cu capra sau cu colinda primind din partea gazdelor bani, iar fetiţele în grupuri cu colinda primeau în trăistuţe colăcei, dulciuri sau fructe. O altă colindă glăsuită de cei foarte mici (băieţi şi fetiţe până la 5-6 ani) este:

Şăde ursu pa butuc,
Dă-mi colacu să mă duc;
Că te-am colindat bugăt,
Cu picioarele-n omăt;
De mi-i da, de nu mi-i da,
Altu nu te-oi colinda.

De asemenea, printre obiceiurile îndrăgite în zonă se numără: “Cu steaua” şi “Capra”.
Spre seară, mergeau cu colinda grupurile de tineri, băieţi şi fete, iar spre dimineaţă vârstnicii. Co-linda se cânta la fereastră, nu îna-inte ca unul dintre colindători să întrebe: “Sloboziţi  Crăciunu-n casă?”. Gazda răspundea:  “Slobo-zim, slobozim!”.  După colindă, ceata intra în casă, unde colin-dătorii erau poftiţi “după masă” şi serviţi cu “toate bunătăţile” pregătite de “găzdoaie” (mâncare şi băutură).
În Spermezeu sunt cunoscute mai multe urări care se rostesc după colindă. Cea mai cunoscută este aceasta:

Bine, bine, jupâne gazdă
C-am ajuns acest praznic luminat,
Care cu drag l-am aşteptat,
Să auzim îngerii cântând,
Cu steaua călătorind
Buna veste aducând,
Nouă şi la dumneavoastră
Că sânteţi de legea noastră.

Gazda răspundea: “Mulţumim, haidaţi în casă!”
O altă variantă:

Ciucur verde de mătasă,
Slobozî-ne gazdă-n casă,
Că de-om sta mai mult p-afară
Ni-i afla la primăvară.
Şî de nu ni-i slobozi
Ţ-om sparge uşa cu pumnu
Şî ţ-om arăta Crăciunu.

Gazda:

Apoi decât să ne spargeţi  uşa cu pumnu,
Şî ne spuneţi o colindă,
Mai bine intraţi în tindă
Mai bine intraţi în casă,
Vă puneţi după masă.

Fraţii Valer şi Vasile Drăgoi (71 şi 67 ani) ne încredinţează că o altă oraţie s-a rostit “oarecând” după colind. “Oarecând s-o zâs după colind. Noi n-am apucat asta, da în copilăria noastră am învăţat zâcale şi de la un bătrân, Todic, care zâcea că asta să spune după colindă” (Valer Drăgoi):

Să luară gazdă nost’
Într-o sfântă joi,
Cu doisprăzăce boi.
Boii podobei,
De plătea cinci mii de lei.
La râtu rotat,
La măru tufat,
La râtu rotos,
La măru tufos.
Brazdă neagr-o rasturnat,
Grâu roşu o ravarsat,
Grâu roşu ca focu,
Şî maşcat ca şî bobu.
Să luară gazda nost’
La luna, la saptamâna,
Să vadă holda,
De mândră şî de frumoasă.
Grâu-i mândru şî frumos
Ca peliţa lu’ Hristos.
În spic ca vrabia,
În pai ca trăstia.
Să luară gazda nost’
La luna, la saptamâna,
Dupa săcerei cu săcerele
Cu mănunchi de viorele
Să săcere iute cu ele.
Altu săcera, altu lega,
Altu cu nările sfreleluie,
Altu cu urechile în sac pune.
Şî o-ncarcat tri cară de povară,
Şî o coborât în jos la moară,
Da şî moara-i curvă mare,
C-o pus coada pa spinare
Şî o luat-o-n jos la vale.
Da şî moraru-i meşter mare,
Că i-o dat tri pumni în şăle,
De o crâşcat moara-n masăle
Şî o facut  tri pasate şi-o farină
Până o fost covata plină.
Să luară gazda nost’
La luna, la saptamâna
După tri borese
Cu sâte dese
Una rară de mahară
La ăştia di p-afară.
Una deasă de matasă
La eia di pân casă.
Şî-o făcut tri colaci
Mândri şî frumoşi
În peliţa lu Hristos.
Unu l-o pus în cuiu ăl de jos
Să fie mai lesne de  scos.
Unu l-o pus în cuiu ăl  de sus
Să fie mai lesne de adus.
Mai era, mai era
Da ne temem ca-nsară
Că ni-s curţâle departe
Nişte bordeie strâcate.

Dimineaţa, “toată lumea” mergea la biserică să asculte Sfânta Liturghie. De la Crăciun până la Bobotează se interzicea cu străşnicie ca femeile să meargă în vizită la alte case, iar, în caz de nevoie, înaintea lor trebuia să intre un bărbat, pentru ca pragul casei să fie trecut de un bărbat, şi nu de o femeie, căci era “amărăsân a rău” pentru acea familie pe care o vizita.
În ajunul Anului Nou, feciorii şi fetele se adunau la mai multe case, unde se organiza Vergelul. Fiecare fată îşi aducea în traistă blidul cu plăcinte sau pancove, iar feciorii aduceau băutură şi plăteau ceteraşii. În seara din ajunul Anului Nou se păstrează tradiţia în Spermezeu de a se coace plăcintă cu brânză.
Fetele şi feciorii, adunaţi la Vergel jucau până la miezul nopţii, după care fiecare pereche se aşeza la masă ca să mănânce din cele aduse de “drăguţa” fiecăruia. Fetele invitau să guste din bucate şi pe alţi feciori sau rudenii apro-piate. Dupa gustare se juca şi “dârlăia”, dar nu până prea târziu, pentru că în dimineaţa de Sfântul Vasile tinerii aveau obligaţia să meargă alături de părinţii lor la biserică. Alteori unii tineri “petre-ceau acolo până nu mai puteau sta de trudiţi şi de amărâţi” (Bradea Paraschiva, 85 ani).
În dimineaţa Anului Nou mai era obiceiul să se înceapă prinosul “Sân Vasâi”, care se prepara în ajunul Crăciunului şi se ţinea pe colţul mesei până în ziua Sfântului Vasile. Această pâine se confecţiona din două “florii” de aluat care se aşezau cruciş, încadrate de un colac, iar deasupra se ornamenta cu un colăcel. În mijlocul acestui colăcel se punea un bob de tămâie şi un căţel de usturoi, cu credinţa că prin aceste două elemente pâinea va fi “de leac şi binecuvântare”. În dimineaţa Sărbătorii Sfântului Vasile se luau câteva felii din mijlocul prinosului, unde era colăcelul, tămâia şi usturoiul şi se împărţeau la animalele din gospodărie.
După terminarea slujbei de la biserică, membrii familiei îl con-sumau cu ciorbă de spinare de porc, mâncarea îndătinată la Anul Nou.

Reclame

Colindatul în Turţ

un studiu de Alina Şaitoş

[Nici o mare sărbătoare]

Nici o mare sărbătoare
Mai frumos nume nu are
Ca naşterea lui Cristos
Din Viflaimu mai frumos
Iar popoarele păgâne
Care nu vreau să se-nchine
La moarte l-au condamnat
În numele lui Pilat
Mulţi orfani şi orfăniţe
Au rămas de-atâţia ani
Copilaşi micuţi întreabă
De ce plângi măicuţă dragă
Mamă casa noastră-i goală
Numai scaunul acela
Pe care şedea tata
Este-ntotdeauna gol
De tata mi-e tare dor
Spune-ne măicuţă-acum
Unde face el Crăciun
Pe ce scaun va şedea
La ce masă va mânca
Scaunul şi masa lui
E faţa Pământului
Şi măicuţa-ncepe a plânge
Pe copii în braţe-i strânge
Şi le spune cu durere
Mai aveţi o mângâiere
Mai aveţi în cer un tată
Care grija vi-o poartă
La ăla de veţi ruga
El vă poate ajuta.

În cadrul sărbatorilor de iarnă, corindatul este obiceiul cel mai bine individualizat în zona Turţului.
Perioada în care se colindă este însă mai redusă în comparaţie cu alte zone, obiceiul având loc în ziua Crăciunului şi mai puţin în cele trei zile ale sărbătorii.
Dacă în trecut precumpănea funcţia magică, locul acesteia este luat acum de nevoia de distracţie şi petrecere, cei tineri şi mai ales fetele invitându-şi colindătorii prin formula devenită oarecum comună: “să ghii a mă corinda”.
În trecut organizarea cetei şi repetarea repertoriului începea după două săptămâni de la intrarea în post – “ceata” fiind formată în general, din cinci, şase persoane. Astăzi grupurile se formează, stabilesc şi repetă colinzile doar cu câteva (două, trei) zile înainte de a începe colindatul propriu-zis. Trebuie remarcat de asemenea, că numărul colindătorilor vârstnici este în continuă scădere, ceea ce duce negreşit la nerespectarea vechiului ritual. Asistăm astfel la o “răsturnare” de stiluri: nu se mai stabileşte un aşa-zis “şef” al grupului; există posibilitatea ca numărul persoanelor din ceată să crească prin aderarea la ea a unora din persoanele colindate, ospăţul comun nu mai are vechiul fast, ci este înlocuit printr-o masă şi şederea îndelungată la unul din membrii grupului. Dacă în trecut textul colindelor era diferit în funcţie de persoanele care colin-dau, astăzi colindele de copii sunt din ce în ce mai rar auzite, aceştia preluând repertoriul cetelor de flăcăi.
În ceea ce priveşte distincţia colinde profane – colinde creştine, este de remarcat faptul că, dacă numărul celor din urmă este în continuă creştere, primele au dispărut aproape în totalitate. O posibilă explicaţie ar fi faptul că educaţia religioasă şi biserica au ocupat un loc important în viaţa oşenilor chiar şi în perioada de dinainte de 1989. Copiii erau şi sunt duşi, încă de mici, la biserică, arătându-li-se de către părinţi “locurile” moştenite din bătrâni de membrii fiecărei familii.
Datorită numărului mare al colindelor religioase, nu putem vorbi de o mare diversitate a colin-delor ad personam (Ghe. Vrabie).
Cetele de colindători nu au denumire specifică, dar carac-teristic zonei Oaşului este formula în care aceştia îşi cer permisiunea de a colinda, ca şi răspunsul gazdei:

– Slobod îi a veseli?
– Slobod cât îi birui!

În Turţ, copiii sunt primii care aduc colinda în casele oamenilor, ei pornind la colindat în dimineaţa de 24 decembrie şi colindând apoi toată ziua, până în seara ajunului.
Caracteristicile generale ale colindelor de copii, şi, în fapt ceea ce le deosebeşte fundamental de colindele celor vârstnici, sunt specifice şi colindelor cântate de micii oşeni. Astfel urările se prezintă sub formă directă de urări propiu-zise, ele sunt inseparabile de motivul cererii de daruri – mai întotdeauna umoristic, prin ame-ninţări comice la adresa gazdelor:

Scrisă masă de mătasă
Pune cocul pe fereastră
Că mă duc la altă casă!

Acestea nu prezintă solem-nitatea de ritual a colindelor pro-priu- zise şi au un ton general, adresându-se întotdeauna gospo-darului sau gospodarului şi gos-podinei:

Puică neagră ouă-n scai
Scoală babă dă la cai
Că ţi-i oara de sculat
Şi mie de dat colac.

Diferenţierea în cadrul acestei categorii era mult mai dezvoltată şi mai respectată în trecut. Astăzi, chiar dacă aceste diferenţieri se întrevăd în textul colindelor, colindătorii sunt rareori preocupaţi de a face să coincidă textul cu persoana căreia i se adresează colinda.
Spre deosebire de colindele de copii, acestea au o realizare melo-dică superioară, o mai mare bogăţie stilistică, iar în conţinutul lor nu mai este implicată cererea de daruri.
În ceea ce priveşte structura lor, aceste colinde încep în general cu o introducere, care se reia, con-stituind de fapt un refren, urmând apoi tratarea subiectului realizată prin naraţiune sau prin descriere. Uneori, în final, se observă prezen-ţa unei încheieri – sub forma unei urări – care pare să fie de dată mai recentă.
În cadrul colindelor laice putem doar presupune că în zona Turţului a existat cândva aceeaşi bogăţie tematică caracteristică chiar şi azi altor zone folclorice.
Dăm ca exemplu, următoarea colindă:

Pe noi Crăciunul ne-a adunat
La cinstita iastă casă
Să-i colindăm la fereastra
Să ne cheme gazda-n casă.
Gazda-n casă ne-o chemat
Şi câte-un colac ne-a dat
La noi în straiţă băgat
Şi un coc de-ar avea loc
Ca să-i cântăm de noroc:
Gată mamă tăieţei
Că vin peţitorii mei
Dă-le mamă băutură
Doar nu m-or cota în gură
Că din sus măsele nu-s
Din jos cu bota le-am scos.

Aşa cum rezultă din text, este o colindă de fereastră, iar datorită faptului că tratează oarecum tema peţitului ar putea fi inclusă în cadrul colindelor de fată mare.
Surprinde oarecum modul ironic în care este tratată această temă, deoarece colindele de fată mare vorbesc în general despre hărnicia fetei şi mai ales despre frumuseţea ei. În această colindă mama este cea care face “tăieţei”, ceea ce înseamnă că fata este leneşă. Versurile finale ne pot sugera atât faptul că fata este urâtă, fiind ştirbă, cât şi faptul că este bătrână.
Având în vedere aceste observaţii, colinda de fată mare se transformă în colindă de fată bătrână.
Pentru colinda de feciori putem nota următorul exemplu, care are o tematică vânătorească şi care se cânta de obicei în casele unde se afla un tânăr de însurat:

Noi umblăm să colindăm,
măruţ mărgăritar,
Noi umblăm să colindăm
Pe la curţi de boieri mari,
măruţ mărgăritar,
Pe la curţi de boieri mari
Dar boierii nu-s acasă
măruţ mărgăritar,
Dar boierii nu-s acasă
Că-s plecaţi la vânatoare
măruţ mărgăritar,
Că-s plecaţi la vânatoare
Să vâneze căprioare
măruţ mărgăritar,
Să vâneze căprioare
Căprioare n-au vânat
măruţ mărgăritar,
Căprioare n-au vânat
Şi-au vânat un iepuraş
măruţ mărgăritar,
Şi-au vânat un iepuraş
Să facă din pielea lui
măruţ mărgăritar,
Să facă din pielea lui
Veşmânt frumos Domnului
măruţ mărgăritar,
Veşmânt frumos Domnului
Hop, hop, hop nu mă-mpuşca
măruţ mărgăritar,
Hop, hop, hop nu mă-mpuşca
Că eu nu-s cine gândeşti
măruţ mărgăritar,
Că eu nu-s cine gândeşti
Io-s Ionu Sânt Ionu
măruţ mărgăritar,
Io-s Ionu Sânt Ionu
Mama mea m-a blestemat
măruţ mărgăritar,
Mama mea m-a blestemat
Să fiu fiară de pădure
măruţ mărgăritar,
Să fiu fiară de pădure
Nouă ani şi nouă zile
măruţ mărgăritar,

Nouă ani şi nouă zile.

În primul rând trebuie remarcat faptul că animalul vânat este în majoritatea colindelor cerbul, şi mai rar căprioara sau iepuraşul. De asemenea colinda nu pare să urmarească să scoată în evidenţă vitejia eroului, pentru că între acesta şi animalul pe care inten-ţionează să-l vâneze nu mai are loc dialogul caracteristic prin care fiecare se laudă că este mai bun.
Având în vedere studiul lui Petru Caraman Colindatul la ro-mâni, slavi şi alte popoa-re, putem remarca în această colindă, un motiv frecvent întâlnit în colindele ucrainiene: “un animal pe care vânătorul se pregăteşte să-l vâneze se roagă” să-l cruţe, făgăduindu-i diferite servicii în schimb. Partea în care animalul făgăduieşte vânătorului diferite servicii în schimbul vieţii lipseşte, după cum nu ştim nici dacă acesta îl va cruţa sau nu. În finalul colindei apare un motiv prezent adesea în balade: motivul blestemului.
Colindele religiose – care tratează naşterea lui Cristos sau orice alt motiv religios apocrif în legătură cu Cristos, Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria sau Sfântul Crăciun – sunt auzite cel mai adesea în Turţ în perioada Crăciunului. Principala temă a acestor colinde este naşterea şi patimile lui Cristos:

Naşterea Domnului nostru
Noi o ştim toţi cum au fost
Florile dalbe de măr,
În ieslea dobitocească
Vrut-a Domnul să se nască
Florile dalbe de măr
Şi când s-a născut Hristos
Irod a fost mânios
Florile dalbe de măr
Şi-a trimis poruncă-n ţară
Pe toţi pruncii să-i omoare
Florile dalbe de măr
De la doi ani mai în jos
Ca să-l taie pe Hristos
Florile dalbe de măr
Pe Hristos nu l-a tăiat
Tatăl Sfânt l-a apărat
Florile dalbe de măr.

Alte variante includ şi episodul fugii Maicii Domnului cu pruncul de teama urmăritorilor.
O altă frumoasă colindă ne sugerează ideea că vom fi răsplatiţi în viaţa de dincolo în funcţie de ceea ce am înfăptuit pe pământ, iar în final este realizată o imagine parabolică a Raiului şi a Iadului :

Doi stufaşi, doi porumbaşi, aleluia
Se luară, se luară, aleluia
De-a lungul oraşului, aleluia
Văd casa bogatului, aleluia
– Bună sara bogat mare, aleluia
Gata-i cina să cinăm, aleluia
-Cina-i gata pentru noi, aleluia
Nu-i pentru săraci ca voi,aleluia
Se luară, se zburară,aleluia
De-a lungul oraşului, aleluia
Văd casa mişelului, aleluia
– Dimineaţa mişel mic, aleluia
Gata-i prânzul să prânzim, aleluia
-Prânzu-i gata-i prea puţin, aleluia
Da la câţi nu ne-or ajunge, aleluia
Sunt creştini şi ne-or aduce, aleluia
Se luară şi zburară, aleluia
Văd patul bogatului, aleluia
De-aşternut îi aşternut, aleluia
Cu cuţite de-ascuţit, aleluia
Da locul de-nvălitoară, aleluia
Para focului cea mare, aleluia
Se luară şi zburară, aleluia
De-a lungul oraşului, aleluia
Văd patul mişelului, aleluia
De-aşternut îi aşternut, aleluia
Cu mătase de-cea aleasă, aleluia
Da locul de-nvălitoare, aleluia
Umbra pomilor cea mare, aleluia.

În alte colinde cu acelaşi subiect, Dumnezeu sau Sfânta Fecioară sunt cei care coboară pe pământ “şi cer adăpost bogatului şi săracului”. Aşa cum observă Mihai Pop şi Pavel Ruxăndoiu, aceste colinde au fost create probabil de diaconi şi călugări, iar “sensului de urare i se substituie o semnificaţie moralizatoare derivând din normele creştine”.