Era cea mai frumoasă toamnă. Treceam munţii spre Remeţi, dimpreună cu bunul meu Caşin Popescu, povestind despre toate aşezările şi neaşezările lumii acesteia, învăluiţi în nişte fluturi mari, cu o aripă, galben legănând pădurea. Mi s-a dăruit atunci acest Act: “Dau lui Octavian Blaga (…) în deplină-i proprietate, ZODII ÎN CUMPĂNĂ, pentru ca având-o în mâini să se uite cu ochii în sus şi să simtă, ca lângă o fârcitură, prezenţa lui Dumnezeu. După cinsprezece ani de la apariţia primului ei număr, în exil, ZODII ÎN CUMPĂNĂ se vrea acasă, acolo unde este rostul oricărui lucru şi oricărui om (…). Ajută-i, Doamne, Milostive. Fă să simtă după fiecare lucrătură la ZODII, mângâindu-l pe creştet, mâna lui Dumnezeu”. –- Te împovărez, mi-a spus bunul meu Caşin Popescu. Ce dulce e aceasta povară, am stat să-i răspund. Dar ca să-i simt adevărata dulceaţă, s-a mai împins o toamnă. Şi iată-ne iar, cu toată recolta de greieri şi păpădii de peste ani, mai adunăm acum câţiva fluturi mari, cu o aripă, dar şi o căciulă de stele, pentru a le dărui mai departe. Sclobozîţî-ne-nuntru, căsăni, căci darul nostru este inima românească, iar inima iaste ca sticla, dacă să sparge, cu ce o vei mai cârpi ? –- Aceasta ştim noi că este în firea omenească: să ţină de Divinitate, de Neam şi de Părinţi. Aşa citim noi su-fletul vremilor de pe urmă, istoria ştiută a oamenilor. Până de-o vreme, a te ţine de Dum-nezeul înaintaşilor tăi, a te ţine de neamuri şi a-ţi respecta părinţii şi semenii, a lucra întru propăşirea Neamului tău, toate acestea erau fireştenie şi aşezate la mare cinste, fiind nu vreo în-clinaţie personală pentru ob-ţinerea de glorie, ci o sarcină colectivă, transcendentă. În zilelele ce le-am ajuns, se judecă a fi o întâmplare că individul ţine de o Divinitate, de o Familie, de un Neam şi, în consecinţă, individul – nu omul – are a socoti că nu i se poate imputa vreo responsabilitate faţă de acestea. Şi nici nu-şi asumă, de cele mai multe ori, vreo datorie. ZODIILE noastre vor să cumpănească despre această nouă lucrătură a omului şi se cer sclobozâte în casele celor care ştiu, ca şi noi, care ne-au fost rosturile. Şi care vor, ca şi noi, să le ţină. –- Respice, adspice, prospice: priveşte înapoi, priveşte în clipă, priveşte în mâine. Aceste vorbe le-am aşezat la căpătâiul acestor noi vechi ZODII. Aşa gândim: să ne întoarcem cu mintea acasă, să ne ridicăm acum din trecut pentru ziua de mâine. Sclobozîţî-ne-nuntru, căsăni, căci numai lucrând dimpreună vom împlini întoarcerea la rosturile noastre! Doamne-ajută! (o.b.)

9 gânduri despre &8222;Cuvânt de întâmpinare&8221;

  1. Îl regăsesc din nou pe bunul meu prieten Octavian Blaga. Îl regăsesc în fiecare cuvânt şi credeţi-mă e mare lucru! Există munţi, câmpii, uneori şi graniţe care ne despart dar există şi o lume veşnic prezentă o lume care s-a intersectat pentru o clipă, o lume în care ne-am cunoscut. Domnul Octavian Blaga – şeful a devenit în faţa unei sticle de bere, atunci când sufletele noastre s-au deschis, Tavi – prietenul. Nu pentru că societatea ne aşezase pe o anumită treaptă a falsei scări sociale s-a petrecut această metamorfoză, ci pentru că există oameni care simt gândesc şi au un mod aparte de a se raporta la lumea în care trăiesc. Iar când aceşti oameni se întâlnesc nu pot fi altfel decât prieteni. Îţi doresc toate succesele din lumea asta domnule Blaga si prin calitatea a ceea ce scrii „obliga” românii să te citească! Doar în acest fel vor înţelege într-o zi – nu cine este Octavian Blaga – ci cine sunt ei de fapt!

  2. Mă bucur să am veşti de la dumitale, dragă Vasilică, după mai mulţi ani de uitare. Mulţam de complimente, m-am jenat, drept să spui, să aprob comentariul dumitale, mult prea măgulitor. În altă ordine de idei, sper că mai „comiţi”. Îţi aştept, cu bucurie, colaborarea.

  3. Am dat si de tine….imi spunea lili ca a dat de blogul tau… asa ca: m-am pus si eu pe cautat! Citind ce ai scris mi-am amintit de Remeti… de sedintele lungi…de sticlele de sampanie de capsuni si de bere… „pulpa de miel” de la Mierlau…etc… Remember!!! Hai ca mai vorbim…cand ne vedem…

  4. Bună ziua, domnule Blaga! Sunt un anonim din plaiuri teleormănene şi rătăcesc pe net din ianuarie anul acesta. Numai legea întâmplării a făcut ca să ajung pe acest blog. Cum
    observ, că profilul lui şi autorii sunt oameni de cultură şi de marcă, îmi face plăcere, ca din când în când,să particip şi eu cu ce mă pricep, adică cu versurile mele.În cazul în care displac, mă trageţi de mînecă şi mă retrag. Un bătrân în iubiri crescut,George PENA.

  5. Singur,în stradă

    Traversam vara
    şi mă chefuiam cu vântul,
    singur în stradă,
    ca ochii să-mi vadă,
    că veneai
    de unde a început pământul,
    şi fascinaţia clipei
    nu-şi termină cuvântul.

  6. LOGICĂ

    Sunt plămădit
    din esenţe tari, nebănuite,
    desprins setos,
    ca un lăstar, ţâşnit firesc;

    prin mine, teluric,
    iubiri dezlănţuite
    îmi renasc sufletul
    cu tot ce-i omenesc.

    Am o înoitoare logică
    asupra vieţii
    şi un concept
    al jertfei, mişcător;

    flăcări mă desfac
    ca zorii dimineţii,
    în ceva a nemurire,
    în ceva nemuritor.

  7. ACESTE DIMINEŢI

    Dimineţile
    acestea văratice,
    strâng
    căldura soarelui;

    ca ionatanele
    în livezi pe dealuri,
    ca urmele
    sărutărilor mele.

    Dimineţile
    acestea văratice,
    cu mângâieri
    şi surâsuri de fată;

    oferă ciclic
    extaze lunatice,
    şi măsură vieţii
    în durată.

    04 August 2008

  8. A TRECUT ŞI VARA ASTA

    A trecut,
    s-a dus vârtej
    şi vara asta,
    cu grăbite ploi
    şi zile calamitate;
    n-o să mă mai certe,
    pentru erezii, nevasta,
    a trecut,
    s-a dus vârtej şi vara asta.

    Am rămas în inimă,
    cu dorul ars şi basta,
    cu amintiri rebele
    şi răspunderile toate;
    a trecut,
    s-a dus vârtej
    şi vara asta,
    cu grăbite ploi
    şi amăgiri deşarte.

  9. DE SUS ŞI PÂNĂ JOS

    Nepotolit de dragoste
    în datini,
    am drumuit sublimul,
    veşnic bătăios;
    de-acum, mă pot numi
    drept orizont de patimi,
    năucit în cânt,
    de sus şi până jos.

    Din mine, fiecare fibră
    scoate-un sunet,
    fiecare vorbă
    are-o rezonanţă sonoră;
    cerul timpului meu
    răzvrătit de tunet,
    freamătă de dor,
    vibrând adânc în oră.

    Sufleţele,
    te-nalţă distins cariatidă!
    Cu ierburi în tălpi,
    cu pletele în stele;
    de soare,
    arşiţa iubirilor avidă,
    va linişti mirifică,
    căutările mele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s