Prezentarea autorilor publicaţi în paginile electronice ale ZODIILOR ÎN CUMPĂNĂ. [în lucru]

12 gânduri despre &8222;Autori&8221;

  1. Poeme erotice din ciclul „Hipnoza iubirii” din placheta de versuri
    „Dezintegrări sentimentale ” a poetului teleormănean George PENA.

    CÂT DE FRUMOASĂ…

    Cât de frumoasă eşti
    iubita mea!
    Cu bucurie te pândesc
    seară de seară;

    chipul tău
    e luceafăr şi stea-
    cât de frumoasă eşti
    mândria mea!

    Pe tine te iubesc
    în patimă grea
    şi m-aprind
    în zbatere barbară;

    cât de frumoasă eşti
    existenţa mea!
    Te iubesc aievea,
    seară de seară.

  2. ŞI PESTE TIMP…

    Ne sărutam
    pe sub castanii înfloriţi,
    într-un burg
    doar de noi ştiut;

    doruri şăgalnice
    ne-adunau fericiţi,
    undeva, pe strada gării,
    sub castanii înfloriţi.

    Şi peste timp
    ne-am risipit hăituiţi,
    fiecare s-a format
    aşa cum a putut;

    ne sărutam
    pe sub castanii înfloriţi-
    cu problemele vieţii-
    pline de neprevăzut.

  3. ASCUNS ÎN MINE…

    Ador iubirea
    mare şi frumoasă
    pe care-o jinduiesc
    cu simţ nebun;

    ascuns în mine-
    pândesc femeia graţioasă-
    şi-ador iubirea
    mare, credincioasă.

    În vuietul mirific
    de ardere duioasă
    adormim în braţe
    şi cuminte mă adun;

    ador iubirea
    mare şi frumoasă-
    pe care de-o viaţă
    o caut şi-o supun.

  4. TE VĂD ŞI AZI…

    Te văd şi azi,
    frumoasa mea de ieri,
    dulce şi suavă,
    veşnic elegantă;

    au trecut de-atunci,
    atâtea ierni şi veri-
    te văd şi azi,
    iubirea mea de ieri.

    Tot furişându-ne
    prin neguri şi dureri,
    mânaţi prin vitregii
    de-o lume dezbinată;

    te văd şi azi,
    minunea mea de ieri
    dulce şi suavă,
    veşnic fascinantă.

    NUMAI EU…

    Numai eu,
    întristat şi nebulos,
    te aştept
    la ceasul electronic;

    s-ar putea
    să-ţi par năbădăios-
    numai eu,
    potopit năsăţios.

    Doamne,
    să nu mă judeci nemilos,
    dar iubesc
    şi sufăr anacronic;

    numai eu,
    oropsit şi furios,
    te aştept
    în ceasul diabolic.

    George PENA

  5. DECLARAŢIE de INTENŢIE

    Despicând zenitul
    în amiezi de foc,
    am răsărit ca soarele
    din hăuri peste mare;
    am scultat murind
    şi cântul de cicoare,
    în omeneasca-mi trudă
    fără echivoc.

    Mi-am adunat uimit
    văzduhuri peste moarte
    şi mi-am răsfăţat durabil
    ispita inui loc,
    mi-am smălţuit vieţii
    înseninrea
    şi fără de intenţii
    m-am pierdut în joc.

  6. D E C O R

    Munţii-şi văd de treburile lor în zare,
    câmpiile mustesc în seve liniştite;
    bucuria surprinsă-n reacţii de splendoare
    se dezintegrează până şi-n cuvinte.

    La marginea lumii ameţită-n visări,
    încerc purificarea virtuţilor apte;
    tulburat de-o lume bolnavă de sfidări
    mă rog speranţei, fără de moarte.

    Sortite mi-au fost versul, solilocul,
    răutatea deghizată-n bunătate,
    şi mă înalţ ca pasărea şi focul
    spre iubiri de patimi inundate.

    Mustesc câmpiile în seve liniştite
    şi munţii-şi văd de treburile lor;
    lacrima mă stinge şi m-aprinde fierbinte
    şi mă-nfirip statuie a acestui decor.

    George PENA

  7. M A M E I

    Tu dormi mamă, neliniştită acum,
    cu sufletul arzând în aşteptare;
    eu mai rămân puţin, copacul de pe drum
    aplecat frumos, în veghe peste zare.

    Mai rămân puţin, cu ramuri vântuite
    zvâcnind de lumină, rotitoare;
    înalţ sus, vârstele mele arcuite
    şi râd în flăcări orbitoare.

    Ca zorile în bătaia dimineţii,
    mă smulg mereu, izvorul unui sens;
    m-am înşurubat în adâncimea vieţii,
    şi-n armonia visului meu dens.

    Eu mai rămân mamă, copacul de pe drum,
    aplecat frumos, în veghe peste zare;
    tu dormi poate, neliniştită acum,
    cu sufletul arzând, în aşteptare.

    George PENA

  8. TOT MAI FRUMOASĂ…

    Vara a trecut
    şi ea de mult,
    toamna
    este pe trecute;

    întotdeauna,
    ochii tăi mi-au plăcut
    şi primeam
    câte-un sărut.

    Tot mai frumoasă
    în acest tumult,
    buzele tale
    par înflorite;

    uite, vara,
    a trecut de mult
    şi toamna a rămas,
    fără veşminte,

  9. George PENA

    George PENA, născut la 25 noiembrie 1939 la Drăgăneşti-Vlaşca.
    Studii universitare, Facultatea de tehnologie chimică şi Facultatea de ziaristică.
    .Poezie în: Teleormanul literar, Suplimentul Teleomanului, Informaţia
    Teleormanului, Meandre, Placebo, Singular.Publicistică ( ştiri, reportaj, interviuri, raid-anchetă) în: Teleormanul,
    Placebo, Singular.
    .Profesor la Şcoala generală Moşteni (1964-1968), la Şcoala generală
    Botoroaga (1976-1980), la Liceul Drăgăneşti-Vlaşca (1980-2003).
    .Director de Cămin cultural la Drăgăneşti-Vlaşca ( 1968- 1976 ).
    .Membru al Colegiului director al revistelor literare „Placebo” şi „Singular”
    între anii: (1995-2oo3).
    .Debut editorial: ,,Seducţie în porţii egale”, poezii, Editura Euro Vida M.,1997,64p.
    .A doua carte de poezie: ,,Reverenţele pelerinului”, Ed. Euro Vida M.,1999,
    64p .
    .A treia carte de poezie: ,,Risipitorul de lumini”, Ed. Euro Vida M.,2001, 72 p.
    .A patra carte de poezie: ,,Dezintegrări sentimentale”, Ed: George Vlaşca,
    2004, 12o p.
    . A cincea carte de poezie:,,Triumful iubirii”, Ed. George Vlaşca,2005,
    156 p.
    .Inclus în: ,,Dicţionarul scriitorilor şi publiciştilor teleormăneni” lucrare scrisă de Stan V. Cristea, Ed. ,,Rocriss”,2005.
    .În curs de apariţie, 1 volum de epigrame şi poezie satirică şi 1 volum
    de poezii pentru copii.

    CA ÎNTRE BĂRBAŢI

    Eu n-am nevoie
    de funcţii, de grade,
    de decoraţii
    sunt omul liniştei
    şi-al tăcerii adevărate.
    Pentru alte treburi
    nu-s născut,
    iar dacă ochii
    îmi ard uneori
    ca toiul verii,
    sunt semne
    că trăiesc
    reverii, hotărât.
    Şi n-am nevoie
    de funcţii, de grade,
    de decoraţii;
    sunt poetul liniştei
    şi-al tăcerii adevărate.

    DRAGOSTE MARE

    Dragostea mare tot o port în piept,
    arzând, eu sunt căldura ei;
    înţelepciunea mi-a grăit s-aştept,
    să-i amiros dulceaţa-n anii grei.

    Mă-nveşnicesc cu Eminescu în şoapte
    şi tot însăilez la vers şi mereu;
    mă regăsesc în el, abia şi eu,
    în zori de ziuă, surghiunit de noapte.

    LEGEA LUI OHM

    poetului Mihai Leonte

    Cândva, Georg Simon Ohm
    plăsmuia carate pentru Om:
    Considera, că bunăoară, fericirea
    e liniară cu bunătatea
    şi invers întoarsă cu laşitatea.

    Şi de-atunci, mereu, omenirea
    respectă legea şi iubirea ?!

    DECLARAŢIE DE INTENŢIE

    Despicând zenitul
    în amiezi de foc
    am răsărit ca soarele
    din hăuri peste mare,
    şi-am ascultat murind
    si cântul de cicoare
    în omeneasca-mi trudă
    fără echivoc.

    Mi-am adunat uimit
    văzduhuri peste moarte
    si mi-am răsfăţat durabil
    ispita unui loc ,
    mi-am smălţuit vieţii
    înseninare
    si fără de intentii
    m-am pierdut in joc

    PROZODIE

    Nevăzuţi, necunoscuţi
    disipăm către uituci;
    tânguim între răscruci
    neintraţi şi neştiuţi.

    Dinspre mine înspre tine
    doruri, doruri concubine;
    trecem veşnicii, faliţi,
    păcăliţi si neiubiţi.

    REVELAŢIE

    Intindere de vrajă
    nostalgică-n sine,
    revii în timp
    sub ciclul tău firesc;
    zilele şoptesc
    un început de bine
    în suflet-
    un dulce har
    dumnezeiesc.

    Din exasperări,
    umilit de disperările mari,
    fără ezitare
    durerile le rup;
    tot ma răsfăt
    cu însetarea mea din trup
    şi fug întotdeuna
    de oamenii bizari.

    Zbuciumul cetăţii
    şi-al dezintegrării în cântec
    foşneşte
    din dăruirea-chin;
    visător elegant
    şi boem simpatic,
    viaţa mă linşează
    puţin câte puţin.

    DOR SCUFUNDAT

    Dor de tată şi de mamă,
    dor de tinereţea-n goană;
    viaţa trece, viaţa vine
    ducem rosturi de albine
    pentru coaja cea de pâine.
    Dor de mamă şi de tată,
    dor de dragoste curată;
    viersul plânge, viersul râde,
    trecem peste hopuri hâde
    şi de noi abia se-aude.

    Dor de părinţii-amândoi
    într-o lume cu nevoi;
    frunză răsucită-n vânt
    ne tot ducem spre pământ
    zdrenţuiţi de-un legământ.
    Dor de noi si dor de stele,

  10. CU SPIRITUL PUR

    Eu tot am savurat din elixire,
    acum fericească si alţii peste ani;
    dintotdeauna am făcut artă pentru artă-
    alţii au făcut artă pentru bani.

    Eu tot am simţit din plin amăgirea,
    aşa cum o simt si alţii acum;
    speranţa în mine a irizat dăruirea,
    singurătatea s-a sublimat în parfum.

    Eu tot am sorbit, trăitor, armonia,
    şi-am iscat nedumerire celor din jur;
    cu jind, m-a albit însa duşmănia,
    dar iată-mă, imens, cu spiritul pur.

    MÂNGÂIERI DE GALĂ

    In aur campiile-şi trec strălucirile,
    fâlfâiri de granguri adulmecă sudul;
    în noi cu dinţii, toate ticăloşirile
    işi mărturisesc prezenţa, absurdul.

    Naşte-o lume nebună si pală,
    destin adeverit de ce n-o ierţi?
    viaţa ne trişează cu mângâieri de gală,
    lumea şi-arată colţii şireţi.

    CÂTE SUNT…

    Câte sunt şi câte nu-s
    toate au ceva de spus;
    câte nu-s şi câte sunt
    ne ucid fiorii crunt.

    Zilnic soare-n dimineţi-
    toacă viaţa numai vieţi;
    investim iubiri imune,
    guralivi şi puşi pe bune.

    Câte sunt şi câte nu-s
    ştie numai Cel de Sus.

    SUNT UN OM

    Sunt un om
    în a doua tinereţe,
    şi nu-mi pierd vremea
    cu nimicuri;

    cioplesc versuri
    cu acurateţe,
    sunt un om
    cu risipiri razleţe.

    Păstrez în suflet
    doruri şi fineţe,
    ce-n fiorul trudei
    trec prin viituri;

    sunt un om
    fără bătrâneţe,
    contopit cu rime
    şi lecturi.

    AXIOMĂ

    Poezia
    nu-i o mură-n gură-
    ci odor-
    cu farmecu-i abil;

    te osândeşte
    la tainică tortură-
    poezia
    nu-i o mură-n gură.

    In graţios vârtej,
    uşor te fură,
    şi toropeşte
    în ademeniri febril;

    poezia
    nu-i o mură-n gură
    ci odor,
    farmecu-i subtil.

    ŞI VĂD…

    Şi văd că necazurile
    mor în cuvinte,
    inima mea
    în iubiri înfloreşte;

    las toate dorinţele
    să mă alinte,
    şi văd că năzuinţele
    o iau tot înainte.

    Întotdeuna pasiunea
    nu se dezminte!
    Ne tot aruncă
    în simţiri împărăteşte;

    şi văd că febrele
    au aceeaşi sorginte,
    inima mea-
    garoafă- înfloreşte.

    AM TRĂIT…

    Eu am trăit
    cum am putut,
    şi niciodată
    nu m-am plâns;

    spaima furtunilor
    nu m-a ştiut,
    eu am trăit
    cum am putut.

    Şi iată, azi,
    pot să salut,
    ocrotitoarea iubire
    ce m-a constrâns;

    eu am trăit
    cum am putut,
    şi uite:
    am invins.

    CA O COBRĂ

    Am vrut să mă joc şi m-ai certat
    simţeam că ard într-un prăpăd de foc;
    ochii tăi căprui, deşi m-au ocultat
    în lumea mea , îţi păstrez noroc.

    Am vrut să mă joc şi m-ai certat,
    m-ai tras de coamă, mi-ai dat un pumn
    te-am necăjit şi totuşi m-ai iertat,
    atâta rai tu porţi în sân!

    Am vrut să mă joc şi m-ai certat,
    peste timpuri, vraja sorţii ne aprobă,
    şi-ntr-un târziu, cu luna-n scăpătat
    te-ai încolăcit pe mine ca o cobră.

    ACEEAŞI REMUŞCARE

    Aşa a fost când ne-am văzut,
    unul roşea, celălalt persevera;
    stelele în noi câte-au căzut
    in ani-lumina ne traversau.

    Aşa a fost când ne-am sorbit,
    unul gând, celălalt idee;
    o infinită iubire ne-a pervertit
    şi mă fierbi, neomenesc, femee.

    Aşa a fost când ne-am orbit,
    unul încantare, celălalt vibrare,
    îmbrăţişarea anunta ceva cumplit-
    valsa în noi aceeaşi remuşcare.

    ÎŢI AUD

    Îţi aud sângele, ţi-aud fiorul
    cum iradiază în cauşul palmelor
    şi cum arde urma unde pui piciorul,
    îmbrăţişaţi în magia şoaptelor.

    Ţi-aud chemarea, înteleg visarea
    ademenitoare din privirea-ţi subtire,
    peste care s-a zvonit neuitarea
    din nefire peste fire.

    Ţi-aud dorinţa, ţi-aud risipirea,
    ascunse ca greierii prin frunze;
    şi-s năucit, cum s-a ivit iubirea
    înflorind rostirea de pe buze.

    ALERG PRIN VIAŢA

    Alerg prin viată
    hăituit de tine,
    şi-mi surâde-n urma
    dăruirea;

    de focul tău
    ce mă susţine,
    alerg prin viată
    hăituit de tine.

    M-apropii fericit
    de tainele-ţi divine,
    şi simt
    cum creşte-n juru-mi
    împlinirea,

    alerg prin viată
    hăituit de tine-
    poezie-
    şi-mi surâde-n urmă
    preţuirea.

    TU ASTĂZI ŞTII
    Tu astăzi ştii că viaţa
    statorniceşte o ordine în conjuncturi
    după care noi, muritorii,
    transcriem rosturi, investituri.

    Tu astăzi ştii că noi
    ne-am contaminat de aspiraţii divine,
    ori ca adevaratul nostru Dumnezeu
    ne-a hărăzit aceste toxine.

    VIS ANTUM

    Iz de cetini şi de iarbă
    sorb ochii mei acum;
    ca un fir nătâng de nalbă
    se prelinge un vis antum.

    Fluturând şi eu sub gene
    sadic şi pervers suspin;
    caut alchimii prin vreme,
    riscul e un vis deplin.

    PERMUTĂRI

    Viată, dragoste si moarte-
    vă răsfăţaţi nereţinute!
    nemuritoare-s idealurile toate
    iar clipele ameţitoare par virtute.

    Voi ne însoţiţi in ciclic mers,
    în salt cuantic vă îndepărtaţi,
    când noianul de vise devine vers
    pe rug de rime mă incineraţi.

    DECOR

    Munţii-şi văd de treburile lor în zare,
    câmpiile mustesc în seve liniştite;
    bucuria surprinsă-n reacţii de splendoare
    se dezintegrează până şi-n cuvinte.

    La marginea mişcării ameţită-n visări,
    încerc purificarea virtuţilor apte;
    tulburat de-o lume, bolnavă de sfidări
    mă rog speranţei fără de moarte.

    Sortite mi-au fost versul, solilocul,
    răutatea deghizată-n bunătate,
    şi mă înalţ ca pasărea şi focul
    spre iubiri de patimi inundate.

    Mustesc câmpiile în seve liniştite
    şi munţii-şi văd de treburile lor;
    lacrima mă stinge şi m-aprinde fierbinte
    şi mă-nfirip jalon, al acestui decor.

    LA ZIUA MEA!

    Sănătate
    şi mulţi ani bătrâne!
    Ce mai zici,
    şi ce mai faci?!

    La suple patimi
    şi trairi imune,
    sănătate
    şi mulţi ani bătrâne!

    Menirea ta
    ce viziuni impune,
    e har măreţ
    şi rai de vraci;

    sănătate
    şi mulţi ani bătrâne!
    Ce mai zici,
    şi ce mai faci?!

    25 noiembrie 2oo3

    LANSĂRI

    În lirice exerciţii
    mă complic,
    şi lansez
    suave probe;

    slăvit să fie
    acest melic,
    în lirice exerciţii
    mă complic.

    Sunt măiestrite
    cu tipic,
    nu-s abstracte,
    nici xenofobe;

    în lirice exerciţii
    mă complic
    şi lansez
    adevărate probe.

    LUMINĂ ABSOLUTĂ

    lui Mihai Eminescu

    Tu, Demiurg si-al erei prezente,
    prin vremuri de trudă activă;
    ne-ai stimulat idei si concepte
    in lumea noastră relativă.

    Te-au studiat idoli din vaste impărătii,
    ne-ai spulberat prejudecăti amare;
    cu geniul Tau am sfidat gravitatii
    şi-am cucerit Universul în mişcare.

    Şi dacă azi, un timp şi o durată
    ne însoţesc mesaje shimbătoare,
    tu ne rămâi lumină absolută
    în paradoxuri pios ameţitoare.

    Tu, Demiurg şi-al erei viitoare
    prin vremuri de luptă activă,
    ne-ai anulat prejudecăti amare,
    în lumea noastră relativă.

    RĂMÂNEM BĂRBAŢI

    Ne naştem ca să clădim frumosul,
    ne naştem din nevoia de noi;
    şi sufletu-şi plange Hristosul
    acestui picior de plai cu eroi.

    Ne naştem şi rămânem bărbaţi
    acestei trude si frumuseţi latine,
    flămânzi de iubire, de iubire salvaţi
    simţim cum viaţa, treieră suspine.

    N U N T A

    Ziua scurtă, noapte lungă,
    mângâie gutuii bruma;
    geme vinul prin butoaie,
    şi băut se vrea acuma.

    Intr-o curte toţi vecinii
    bat pământul melomani;
    un ţambal şi o vioară,
    dracii-i scoate din ţigani.

    DE VEI VENI…

    De vei veni frumuseţe la mine
    să te îmbraci cu linişte şi tăcere,
    si mai cu seamă, tu, inima
    s-o laşi să bată-n voie, cu putere.

    Am să te-aştept pârjolit cu uimirea
    spulberată intre distante acum;
    din nori si din stele, am sa te-adun
    precum m-a-ndumnzeit iubirea.

    Să aduci surâsuri, vestite de buze,
    ochii tai sa clipeasca ceva sufletesc;
    şi dacă-s sfios să nu te-amuze
    că în săruturi am să te zidesc.

    Şi am să uit capriciile asedierii
    mereu întârzierile vor fi prelungi;
    tu ai să mă stingi cu îmbrăţişarea vrerii,
    cu liniile tale, calde si lungi.

    Ş T I U

    Ştiu că porţi ascunsă sub bluză
    materie incandescentă;
    plimbi fiorii din obraz pe buză
    printre fulgere absentă.

    Ştiu că-n ochi porţi flăcări line,
    a unor ne-nţelese şi absurduri doruri-
    o, mâinile tale alunecă pe lângă mine
    stimulând în aer zboruri.

    Ştiu că porţi pe undeva ascuns
    albul tot vibrând pe oase,
    ştiu că porţi în fiecare surâs
    desfătări misterioase.

    ÎNTÂIA OARĂ

    Caisul înflorit de lângă poartă
    cu ramurile pe drumuri,
    mi-a pândit copilăria
    între dealuri, la marginea liniştei,
    şi-n ogradă
    l-am adus într-o primăvară
    iar când crescu cât mine
    atunci înflori
    întâia oară.

    A trebuit apoi să plec,
    a trebuit să rămână…
    şi astăzi din corn-
    viaţa anunţă vreme bună,
    una penru el,
    alta pentru mine…
    şi creştem amândoi
    mai înalţi ca zarea.

    VÂNTUL, PĂMÂNTUL

    Rămân cu soarele, cu vântul
    cu apele ce-nfulecă pământul;
    o adiere caldă, abia trezită
    într-un popas de neodihnă.Punte…
    Rămân cu speranţa în amintiri
    când pacea-n lucruri pare împăcată
    într-o lume şi eră zbuciumată.

    Rămân cu soarele, cu vântul…
    cu lumina ce se-mbată pământul.

    S I N T E Z Ă

    Privire-n foc, urmare soare.
    Patimă de jar. Culoare
    adâncită-n mal de zare.

    Mit, legendă sau baladă,
    vânt stârnit fără tăgadă,
    limită de vis. Şaradă…

    Piept dâmbat de doruri grele,
    aripă de şoim sub stele-
    sursă de iubiri rebele.

    Legănare-n timp de sensuri,
    cuplu de trăiri în mersuri,
    univers prin universuri.

    SĂRUT MÂNA

    Sărut mâna,
    mamă,
    mult mi-e dor
    de tine;

    neliniştea
    mă cheamă,
    sărut mâna,
    mamă.

    Tot mai eşti
    bolnavă?!
    Tot nu-ţi este
    bine?!

    Sărut mâna,
    mamă,
    nu ştiu
    ce-i cu mine.

    ŞI PESTE TIMP

    Ne sărutam
    pe sub castanii înfloriţi,
    într-un oraş
    doar de noi ştiut;

    doruri şăgalnice
    ne-adunau fericiti,
    undeva, pe strada garii,
    sub castanii infloriti.

    Si peste timp
    ne-am risipit hăituiţi,
    fiecare s-a format
    aşa cum a putut;

    ne sărutam
    pe sub castanii infloriţi-
    cu problemele vieţii-
    pline de neprevăzut.

    FĂRĂ SĂ ŞTII

    Toată noaptea
    te-am aşteptat să vii,
    ardea cămaşa
    pe mine oftând;

    îţi sărutam regăsirea,
    fără să ştii,
    toată noaptea
    te-am aşteptat să vii.

    Se aprinseseră
    şi stelele târzii,
    casa era pustie-
    dorul rotund;

    toata noaptea
    te-am aşteptat să vii,
    ardea cămaşa
    pe mine, ca nicicând.

    N-O SĂ MĂ SUPĂR

    N- o să mă supăr
    niciodată pe voi,
    ca staţi în faţă
    şi eu inapoi,

    ori că prietenii
    din biografia mea
    poartă pe umeri
    epoleţi mai de soi.

    N-o să mă supăr
    niciodată pe mine
    că locul meu
    s-a ocupat;

    Când liniştea
    mă bântuie bine
    admir plăsmuirea
    mea de bărbat.

    Şi n-o să mă supăr
    niciodată pe voi,
    ca staţi în faţă
    si eu înapoi.

    AM MERS

    criticilor mei

    Am mers…
    dar nu mai merg
    prin noapte,
    prin noroi si ceată
    alunecând mereu,
    iar de latră câinii
    si vor să muşte poate,
    cu mâinile goale
    mă voi păzi
    si eu.

    SĂ NU UITĂM

    Să nu uităm,
    niciodată, de unde venim,
    de iarbă, de flori,
    de casa părintească;

    zările natale
    ne imbie- fără să ştim-
    să nu uităm
    niciodată, de unde venim.

    Reverberează-n noi
    dorul sublim,
    ciudata nostalgie
    de dragoste firească;

    să nu uităm,
    niciodată, gestul unanim,
    de-a ne iubi,
    limba românească.

    FĂRĂ SĂ ŞTIŢI

    Trăiesc lângă voi
    fără să ştiţi,
    respir şi inspir
    candoarea vieţii;

    sunt cel, la care,
    tot mai rar zâmbiţi-
    trăiesc lângă voi
    fără să ştiţi.

    Mereu singur-
    într-o lume de emeriţi-
    ţâşnesc sfios
    ca zorile dimineţii;

    trăiesc lângă voi
    fără să ştiţi,
    respir şi inspir
    poezia vieţii.

    MĂ ARDE TĂCEREA

    E luna lui Cuptor
    şi miroase a rodnicie,
    pepeni grămezi-
    stau cu burta la soare;
    ca să nu mor
    de blazare şi sihăstrie,
    mă plec vouă
    ce m-aţi uitat
    cu venerare.

    Mă arde tăcerea
    spânzurată în casă,
    iubirea se ceartă
    cu marea sfidare;
    să nu mi se usuce sufletul,
    viaţa să-mi fie frumoasă,
    vă zâmbesc vouă
    ce m-aţi stimat
    cu înstrăinare.

    Amintirile dragi,
    negările hidoase-
    îmi bântuie fiinţa
    pârjolită-n blestem;
    ca să-mi fie clipele rai
    şi zilele generoase,
    vă scriu vouă
    acest desuet poem.

    AM RĂMAS…

    A trecut, s-a dus vârtej
    şi toamna asta,
    cu grăbite ploi
    şi zile-mbujorate;

    n-o să mă mai certe-
    pentru erezii, nevasta,
    a trecut, s-a dus vârtej
    şi toamna asta.

    Am rămas în inimă
    cu dorul ars şi basta,
    cu amintiri rebele
    şi răspunderile toate;

    a trecut, s-a dus vârtej
    şi toamna asta,
    cu grăbite ploi
    şi amăgiri deşarte.

    TOT MAI RAR

    O să mă vedeţi tot mai rar,
    cum trecerile noastre-s măsurate;
    ne omorâm timpul cel avar,
    avântu-şi schimbă din karate.

    O să mă vedeţi tot mai rar,
    precum clipele frumoase;
    mi-am sorbit norocul din pahar,
    nopţile-s mai friguroase.

    O să mă vedeţi tot mai rar,
    ca şi luna-n nori ascunsă,
    la simţiri prezente, la ceas bizar,
    îmi cheltui amăgirea strânsă.

    ÎN DULCELE STIL CLASIC

    Ochii tăi cu jocuri
    şi cu iz lunatic,
    îmi aţâţă focuri
    şi fior simpatic.

    Ce flăcări ţi-a menit
    sângele în vine?
    Picură din tine-
    surâs necontenit.

    Obrajii în contur,
    freamătă visare;
    fărâmă de pur
    arde-n sărutare.

    Şi-n patimi păgâne
    întreaga ivire,
    culege-o iubire
    şi-o rugă anume.

    Ochii tăi cu jocuri,
    freamătă visare;
    îmi aţâţă focuri-
    grabă-n sărutare.

    CODAMNAT LA VIAŢĂ

    Şi nu mai ştiu de mine,
    şi nu mai ştiu de tine,
    vremea delirează
    în ţipăt de cocori;

    grânele-s setoase,
    ceru-i fără nori
    şi inima-mi tresare,
    nu se mai abţine.

    Şi nu mai ştiu de tine,
    şi nu mai ştiu de mine-
    mâhnirile cad toate,
    rostogol, la pământ;

    încă mai e soare
    şi nu adie vânt,
    şi sufletul mi-i plin,
    bucuriile divine.

    Şi nu mai ştiu de mine,
    şi nu mai ştiu de tine-
    şi aştept de-o viaţă,
    viaţa care vine.

    D O R

    Dor de viaţă,
    dor de stele;
    dor în cântec-
    poate jele.

    Totu-i freamăt
    ca o boare,
    şi un ţipăt
    de cocoare.

    Urcă timpul,
    prins în oră;
    are chipul
    auroră.

    Dor de viaţă,
    dor de stele;
    dor în cântec-
    poate jele.

    A Z I

    Toţi salcâmii
    au dat azi
    în floare,
    şi vântul
    e mâhnit pe frunze;
    sufletu-mi arde
    în văpăi solare-
    iubirea
    m-a muşcat de buze.

    TOATĂ VIAŢA

    poeziei

    Te-am jefuit, te-am tâlhărit,
    viaţa toată te-am dorit;
    de dor sfâşiat, mă descompun-
    nemuririi tale mă supun.

    Lasă-mi puţinul răvăşit,
    vraja iubirii la infinit;
    la rugi păgâne şi sfioase-
    lasă-mi rimele focoase.

    Mult te iubesc surioară
    în nebunia mea bizară;
    fibrele-s mele devorate,
    sângerez în tot şi-n toate.

    Pofte şi patimi laolaltă
    răscoliri în mine tresaltă;
    şi-nfiori bărbatul generos,
    linşat de tine norocos.

    Te-am dorit, te-am jefuit,
    toată viaţa te-am iubit;
    la rugi păgâne, fastuoase,
    lasă-mi rimele focoase.

  11. De multe zile,
    nu mai ninge la mine-n Vlaşca,
    câmpia visează aiurea
    acel cojoc moale;
    De mâine poate viscoli,
    spunea şi nevasta-
    de multe zile,
    nu mai ninge la mine-n Vlaşca.

    Erau, cândva,
    troiene cât casa şi başca,
    sălbăticiuni ieşieau
    din păduri agale;
    De multe zile
    este numai frig în Vlasca,
    doar câmpia visează
    acel cojoc moale.

  12. ÎMI TOT VINE…

    Îmi tot vine să cânt şi să ţip,
    Să ţip de bucurie că exişti;
    Eşti feerie pe-acest pământ
    Cu ochii tăi calzi, optimişti.

    Pomii în livezi au ajuns flaute,
    Pădurile s-au schimbat în viori;
    Grânele s-au trezit să se clatine,
    Iar câmpia e linşată de cicori.

    Mai ieri, tu alergai sub soare,
    În rochia ce-o fluturai în vânt;
    Cu mâinile vroiam să te prind,
    Să te strâng în braţe, să te-alint.

    Mereu îmi vine să cânt şi să ţip,
    Pădurile s-au schimbat în viori;
    Cândva alergai, chiuind sub soare,
    Azi, îmi strângi în suflet fiori.

    George Pena

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s