GAL Poarta Transilvaniei se apropie de finalul primului program de accesare de fonduri europene. Rezultate notabile

Situat în Regiunea Nord-Vest, la intersecţia judeţelor Sălaj, Cluj şi Bihor, Grupul de Acţiune Locală “Poarta Transilvaniei” acoperă comunele Almaşu, Cizer, Fildu de Jos şi Sîg, din judeţul Sălaj, Ciucea şi Negreni, din judeţul Cluj, şi Bulz, din judeţul Bihor. Acestora li s-au alăturat de curând alte cinci comune din imediata vecinătate, Poieni, din judeţul Cluj, Borod, din judeţul Bihor, Plopiş, Bănişor şi Horoatul Crasnei, din judeţul Sălaj.

Pe parcursul etapelor de selecţie, în urma unor intense acţiuni de animare a teritoriului, la Grupul de Acţiune Locală “Poarta Transilvaniei” s-au depus 77 de proiecte conforme, însumând peste trei milioane de euro valoare publică. Dintre acestea, 73 de proiecte au fost depuse la AFIR şi 58 de proiecte au fost declarate eligibile, dintre care 57 de proiecte fiind semnate de către beneficiari, cu o valoare publică de 2.387.102 euro la contractele semnate, jumătate din aceasta fiind absorbită de către beneficiari până în iunie 2015 prin 15 proiecte deja finalizate şi 40 de proiecte aflate în implementare.

Finanţările europene s-au îndreptat în mod echilibrat către beneficiarii privaţi şi publici, vizând, în special, Măsurile 112, 121, 141, 312, 313 şi 322. În zona privată s-au preferat achiziţiile de utilaje agricole şi dezvoltarea exploataţiilor agricole şi zootehnice, ca şi construirea de pensiuni agroturistice, în timp ce zona publică s-a orientat spre achiziţia de utilaje pentru gospodărire comunală sau situaţii de urgenţă, modernizarea de drumuri, dar şi amenajarea de trasee turistice, marketing turistic sau modernizarea unor cămine culturale. Până la finele anului, toate proiectele care au primit finanţare vor fi finalizate.

Date fiind conjuncturile birocratice şi întârzierile, la nivel naţional, cu care s-a demarat programul precedent, rezultatele Porţii Transilvaniei, plasat pe un loc fruntaş pe ţară în clasamentul GAL-urilor, sunt notabile, astfel încât echipa GAL, condusă de Cristinel-Petru Blaga, se simte pregătită pentru un nou program de finanţări, care va demara, cel mai probabil, în 2016.

Prin acţiunile sale, GAL “Poarta Transilvaniei” este o poartă deschisă a banilor europeni în teritoriu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s