Vise de vânzare

proză de Mircea Jacan

Iar e lună plină, mi-a trecut prin minte când am ieşit pe balcon să ascult vocile tarabagiilor din piaţă. „Vise de vânzare, viseee! Vise color, vise erotice, vise de acţiune! Coşmaruri, ia coşmaru’ neamuleee!” Ce fantastic e progresul, mi-am spus coborând în stradă şi mă preumblam printre boutique-urile pline de lume. Aşa se întâmplă noapte de noapte, dar mai ales în cele cu lună plină, când numărul cumpărătorilor se dublează. Ce înseamnă ştiinţa! Cât de rudimentare ne apar acum primele maşini de vise… nişte cercuri hipnotice colorate acţionate mecanic; sau monitoarele alb-negru, fără sonor. Azi, uite, tabletele de vise se cumpără la orice colţ de stradă, pe o nimic toată. Cu numai 2 cenţi îţi iei o noapte întreagă cu Miss World 2000 sau una cu cel mai în vogă top model. „Vise proaspete, vise istorice, vise de putere avem!” Nu mă pot hotărî ce să cumpăr pentru noaptea asta, la fel ca sutele de insomniaci care foşgăie indecişi prin magazine. Să iau un vis de putere? Parcă, nu. Am fost şi rege, şi împărat, şi dictator deja. Chiar, nu e nici o brânză. Mai caut printre standuri. O dată sau de două ori am apelat şi la comenzi prin telefon, când reclamele la vreun produs nou m-au făcut curios, dar nu prea merită. De regulă, ascult colegii de serviciu povestind dimineaţa despre vreun vis nou. N-am mare încredere în obiectivitatea lor, dar măcar pot măsura efectele cu ochii mei. Se vede uşor, care din ei e încercănat, care pare odihnit şi bine-dispus. Nici după oameni nu poţi să te iei. Mi-aduc aminte cum m-am fript cu „Vis de iarnă”, pe care mi-l recomandase contabila noastră, o domnişoară bătrână, la locul ei. Cred că fata a vrut să-mi joace o festă. Mai cumpărasem pentru noaptea aceea, pe lângă tabletele de bază, şi două odorizante, pentru efect. Contabila îmi spusese că e ceva, la limită, între un vis pentru copii şi unul siropos, pentru adulţi. Mă aşteptam la zăpadă, săniuţe, pomi de Crăciun şi cadouri. Când acolo, m-am trezit cu indivizi descăpăţânaţi, sânge, maţe împrăştiate şi miasme de cadavru în descompunere. Mi-a făcut-o!

Oare să iau un vis de acţiune? James Bond am fost, Tarzan am fost, am încercat şi King Kong… Nimic nou, chiar dacă e o nouă versiune. Să încerc un S.F.? Şi astea-s toate cam la fel! Ai visat unul, le-ai visat pe toate. Ar trebui să arunc o privire şi pe la solduri. Mi s-a mai întâmplat să găsesc vise interesante şi la preţ redus. Unele au mici defecte, altele nu mai sunt la modă sau le-a expirat termenul de garanţie. Se ai întâmplă să găseşti un cu totul alt vis decât scrie pe prospect, eu găsesc asta palpitant. Probabil le verifică de mântuială. Am un cunoscut care e CTC-ist la o fabrică de vise şi-mi povestea cum stau lucrurile. Într-o vreme, mă gândeam să mă angajez şi eu la un laborator sau la o fabrică, dar când am auzit ce salarii au, mi-a trecut. E adevărat că, pe lângă salariu mai primeşti 30 de tablete gratuite, dar toate sunt de acţiune ieftină sau dintre cele care nu se vând prea bine. Te plictiseşti repede şi nu mă miră! După ce testezi opt ore tot felul de prostii, să mai visezi şi noaptea, în timpul tău liber, aceleaşi tâmpenii, te scârbeşti. Cunoscutul meu le mai schimbă cu cei acre dau anunţuri prin ziare, dar nici asta nu prea dă rezultate. Mi-ar fi plăcut să lucrez în cercetare. Trebuie să fie interesant să creezi mereu vise noi, cu subtilităţi, personalizate. Numai că şi în cercetare, mi-a povestit un domn pe care l-am cunoscut în tren, ţi se impune ce să faci, în funcţie de cererea de pe piaţă. Domnul acela mi-a promis că îmi va aduce o tabletă, scoasă în ediţie limitată, ca să-mi dau seama de diferenţă. El zicea că visele sunt de foarte bună calitate, dar era sigur că nu ar avea trecere la publicul larg.

„Vise pentru copii. «Zi de naştere», «Crăciun fericit», «Sărbătoarea ursuleţilor», le avem pe toate”. Ascult, mă uit la afişe, dar nu mă pot hotărî. Cum or fi trăit oare oamenii înaintea Marii epidemii de insomnie? Cum puteau să doarmă şi să viseze fără pastile? Nu-mi dau seama. Se zvonise, la un moment dat, că s-ar fi descoperit un vaccin, dar nu a apărut nimic oficial. Sunt sigur că a fost o manevră a marilor corporaţii. Dacă se lansa vaccinul, producătorii de vise ar fi dat faliment şi o groază de oameni şi-ar fi pierdut locurile de muncă. Aşa că, nu s-a mai auzit nimic de vaccin şi miliarde de oameni colindă, ca şi mine, pieţele şi magazinele, în căutare de pastile.

Ce dracu’ să-mi cumpăr? Mai sunt vreo trei ore din noaptea asta şi nu mă hotărăsc odată! Să mă uit şi pe la raionul „Erotice”? Nu prea are sens. Nu s-a mai inventat nimic nou în ultimii zece ani şi oricum le-am cam visat pe toate în adolescenţă. Mare plictiseală. Psihanalistul îmi recomandase o cură de vise suprarealiste. Zicea că după cinci, şase calupuri o să-mi treacă plictiseala, dar eu nu-l prea cred. După „Cocostârcii verzi”, a doua zi parcă eram mai obosit şi plictisit.

Poate ar trebui să iau ceva absolut la întâmplare. „Avem «Panter – 4.00»! Un long plaz de 12 secunde. Explozii, femei, bogăţii nemaivăzute. Toate, pentru numai 2 cenţi”. Doamne, ce plictiseală! Dacă nu-mi iau ceva urgent, mâine o să am nişte cearcăne cât roata carului şi se vor uita colegii la mine ca la o fantomă. Să caut la „Happy End”? Nu, mai bine la „Drame”! Nu ştiu cum se face, dar un sondaj arată că deşi se simt deprimaţi de visele cu sfârşit trist, 58,2% dintre cumpărători le preferă. Poate pentru că li se face mai multă reclamă sau poate sunt mai îngrijit realizate. Imaginile şi senzaţiile sunt mai vii şi ţi le aminteşti a doua zi, chiar dacă eşti mai abătut.

Cred că vânzătorul s-a cam săturat de mutra mea nehotărâtă şi imediat va preda gestiunea schimbului de zi. „Aţi văzut «Dementia»? E o combinată-trăznet care trece foarte bine. Azi am vândut vreo 50.” Nu stau să-i explic că resping visele dadaiste pentru că s-ar putea să vrea să mă convingă că ar trebui să încerc. Au invadat piaţa pentru că sunt uşor de produs. Paradoxal, nu ai nevoie de imaginaţie. Tai nişte bucăţi din visele clasice, le amesteci cât mai bine şi gata! Nici nu-s prea sigur din ce fac tabletele… Le dai pe gât şi nici nu ştii ce substanţe bagi în tine. Bine, ştiu că au fost controlate şi avizate, dar există destule vise piratate. De aceea nu mă uit la preţ. Aş arunca o privire pe la raionul „Love Story”, dar mi-e jenă. Pe-acolo mişună tinerei imberbi, holtei disperaţi şi fete bătrâne. Se învârt printre standuri, se prefac că-şi caută un vis, dar, de fapt, sunt cu toţii la agăţat. Ultima dată, abia am scăpat de o fată din asta, de vreo 45 de ani, toată numai farduri. Vânzătoarea, săraca, încearcă şi ea să-şi vândă marfa: „Domnule, sigur doriţi să fiţi Romeo pentru o noapte! Avem peste 3.000 de Juliete. La noi găsiţi cea mai mare diversitate. Nu doriţi?”. Nu, nu doresc.

Poate îl găsesc pe Victor, furnizorul meu de nădejde. Dacă e să cumperi de la ambulanţi, mai bine să ai furnizorul tău, constant. Am auzit că unii pun etichete false şi îţi vând acelaşi vis de mai multe ori. Cu Victor n-ai probleme din astea. Se pricepe la clienţi, îşi dă interesul şi nu-i rămâne marfă nevîndută. Singura problemă e că ambulanţii te asaltează când treci printre tarabe. Pe mine mă zăpăcesc atât de tare cu vorbăria lor, că până la urmă, tot iau o pastilă, două de la ei. A doua zi o dăruiesc vreunui coleg de serviciu, dar îl previn de unde o am, ca să nu aibă surprize. „Crimă şi pedeapsă – 6.2”, „Cei şapte samurai – versiunea clasică”, „Angelica şi sultanul – 2.01” etc, etc, etc. Bineînţeles că m-au asaltat! Mai este numai o oră până se crapă de ziuă. Cred că nu o să scap şi o să cumpăr ceva, la întâmplare…

Ce se petrece? Dintr-o dată, în jurul meu s-a făcut linişte. De ce tac toţi şi mă privesc miraţi? Ce naiba am făcut? Lumea şuşoteşte şi se strânge buluc în jurul meu. Doi poliţişti s-au apropiat să vadă ce e. Din pământ au răsărit vreo patru ziarişti care secriu ceva şi mă orbesc cu aparatele lor. Ce spun? Ce vor? O doamnă cu sacoşă arată cu degetul spre faţa mea, cu ochii holbaţi de uimire. La etajul doi al supermagazinului, o duzină de oameni stau lipiţi cu feţele de geamuri şi se zgâiesc la mine. Vânzătorii se apropie în fugă, lăsându-şi tarabele în voia sorţii. Câţiva copii mai mititei au început să plângă şi părinţii nici nu-i bagă în seamă. O voce disperată cheamă paramedicii pentru că un pensionar a făcut infarct şi peste capetele mulţimii văd că maşinile s-au blocat în intersecţie. Aud portiere trântite şi ropote de paşi apropiindu-se. Sunt gata să leşin din cauza înghesuielii, când realizez minunea care s-a petrecut, pentru că o repet. Căscasem.

 

Un gând despre &8222;Vise de vânzare&8221;

  1. MINIEROTICĂ

    Fata
    de lângă tine,
    are ochii
    ca şi mine;

    genele
    păduri stufoase,
    au foşnirea
    de mătase.

    Numai gura,
    ah, gura!
    Are buzele
    ca mura;

    iară fruntea
    apă lină,
    se îneacă
    în lumină.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s