Graiurile româneşti din stânga Prutului

O sinteză coşeriană de Dumitru Draica 

Limba vorbită de populaţia băştinaşă şi majoritară între Prut şi Nistru, şi în parte, şi dincolo de Nistru, ţine în toate privinţele de dialectul dacoromân. Tot ceea ce este caracteristic pentru dacoromână şi desparte acest dialect de celelalte  dialecte româneşti este caracteristic şi graiului românesc din Basarabia şi Transnistria, ba mai mult, acest grai nu constituie nici măcar un grai autonom, cu trăsături specifice, în cadrul dacoromânei, cum ar fi de exemplu, graiul bănăţean sau cel maramureşean.

În toate cazurile în care Basarabia constituie o zonă lingvistică continuă, această zonă întrece cu mult graniţele ei, cuprinzând o mare parte din teritoriul lingvistic românesc. De cele mai multe ori însă,  Basarabia nu reprezintă doar o singură zonă continuă, ci cel puţin două zone, cunoscând forme ce se întâlnesc şi în dreapta Prutului, nefiind deci specifice doar Basarabiei în aceste zone. O limbă de cultură (comună şi literară) exista deja în Basarabia la data anexării ei, în anul 1812,  era limba care s-a mai predat în unele şcoli până ce a fost strict interzisă pe la 1870, şi cea a actelor publice; era limba care s-a citit în slujba religioasă până când, tot pe la 1870, din ordinul arhiepiscopului rus Pavel, cărţile româneşti au fost scoase din biserică şi arse.

Această limbă era limba română cultă, în acea variantă a ei care se folosea în Moldova, variantă care prezintă fără îndoială unele trăsături regionale moldoveneşti, dar prezintă în primul rând toate trăsăturile devenite până atunci româneşti generale, la acest nivel: trăsături proprii, tradiţionale, culte, moldoveneşti, dar mai ales trăsături de origine muntenească. Şi această limbă s-ar putea considera şi “moldovenească”, dat fiind faptul că se folosea în Moldova, dar ea este, în primul rând românească, adică destinată tuturor românilor. Ea nu a devenit, deci, limbă română abia după anul 1812, printr-o ulterioară influenţă muntenească şi prin adoptarea de neologisme latine şi occidentale. Când limba cultă din Basarabia şi-a găsit calea ei normală de dezvoltare, norma ideală care s-a impus a fost aceea a limbii române comune şi literare.

În cursul procesului de renaţionalizare şi de normalizare a limbii culte, care a urmat şi încă nu s-a încheiat, au fost eliminate rusismele de formă şi conţinut, nu „românismele”.

Se ştie că, drept rezultat al unui îndelungat proces istoric s-a format limba română comună, care este deasupra dialectelor şi graiurilor teritoriale. Această limbă comună se vorbeşte într-un spaţiu vast, diferenţiat mai mult sau mai puţin după graiuri, şi s-a simţit nevoia ca  “pe deasupra limbii comune şi a calităţii limbii comune să se formeze din nou, de obicei, printr-un proces istoric, care poate fi ajutat intenţionat, o limbă exemplară, o normă a acestei limbi comune, adică o limbă comună a acestei limbi comune, limbă pe care o putem numi limbă standard sau, am preferat eu s-o numesc, limbă exemplară“ (1).

Dar, după cum afirmă  lingvistul român, Eugeniu Coşeriu, “în cazul limbii române aproape că nu există diferenţe între nivelul limbii comune şi nivelul limbii exemplare. Diferenţele sunt de fonetică şi, din când în când, de vocabular; gramaticale sunt foarte puţine. Aproape că nu există diferenţe între limba comună care prezintă o varietate regională şi limba comună exemplară, adică limba standard”  (2).

    La Eugeniu Coşeriu găsim un prim şi întemeiat răspuns la întrebarea “de ce nu a putut fi realizată ideea absurdă de a crea o nouă limbă romanică la est de Prut – “limba moldovenească ?”, afirmând că teoria aşa-zisei “limbi moldoveneşti” a fost inventată din considerente politice, pentru a îndreptăţi răpirea Basarabiei de către Rusia ţaristă în 1812. Lingviştii oneşti sunt datori să ia atitudine faţă de acest fals, să-i dezvăluie esenţa şi să-l combată ştiinţific.  

Limba română din Basarabia, confruntându-se cu realitatea sovietică, cu influenţa limbii şi culturii ruse, a avut de suportat pierderi enorme, dar aceeaşi tradiţie lingvistică, aceeaşi cultură, aceeaşi spiritualitate românească au fost în stare să asigure, în ciuda românofobiei agresive, actul de la 1989, când limbii române, numite încă “moldovenească”, i s-a recunoscut supremaţia la ea acasă.

La crearea primului model de “limbă moldovenească” în R.A.S.S.M s-a pus la bază nu limba română comună, ci un grai de la periferia cea mai îndepărtată a limbii comune, care vreme îndelungată s-a aflat sub influenţa dezastruoasă a limbii ruse. Nu s-a ţinut cont de un lucru foarte important, asupra căruia atragea atenţia Eugeniu Coşeriu, şi anume: “Fiecare mod de a vorbi este corect în propria sa sferă şi se realizează în acest sens. Însă fiecare mod de a vorbi nu este potrivit pentru orice situaţie şi pentru orice scop ”  (3).

Limba care guvernează nu poate să fie reprezentată de un grai local, care nu are absolut numic comun cu tradiţia culturală a întregului neam. Făuritorii “limbii moldoveneşti” au introdus în limbă tot felul de expresii formate după modele ruseşti: stângomaluriisnică (“de partea stângă”, “de pe malul stâng”), dreaptomaluriisnică (“de pe partea dreaptă”, “de pe malul drept”), pomântolucrare (“lucrarea pământului”), câtimnic (“cantitativ”), unoiamnic (“omogen”)…

 Motivul acestor “făcători” de limbă fiind de natură ideologică, ei au desconsiderat un lucru esenţial, şi anume că “vorbitorul este măsura tuturor lucrurilor în lingvistică, fiindcă limbajul este făcut de către şi pentru vorbitori, nu de către şi pentru lingvişti”   (4).

Prin natura sa limbajul este dinamic, deschis, liber, creator,  vorbirea fiecărui individ “are loc totdeauna după anumite norme istorice,  de acord cu anumite tradiţii, care sunt tradiţii ale comunităţii stabilite în istorie şi prin istorie, (comunităţile istorice), deci de acord cu o anumită tehnică, care este tehnica istorică de fiecare dată”, adică “de  acord cu tehnica comunităţii de limbă română”   (5).

Ceea ce s-a încercat în R.A.S.S.M  a fost o adevărată răsturnare de principii universale, o ignorare sfidătoare a faptului că “o limbă nu există asemenea unui obiect sau organism natural, deci nu are o continuitate organică independentă de conştiinţa vorbitorilor”; fiind “o tehnică de vorbire istoric constituită”, limba “există doar ca  tradiţie a capacităţii de a fi vorbită, cu alte cuvinte, ca o cunoaştere tehnică, o competenţă transmisă de şi către membrii individuali ai comunităţilor lingvistice”  (6).

Chiar şi cei mai intransigenţi “moldovenişti” şi-au dat seama că au pornit pe un drum greşit, căci probabil era prea evident efectul celor două universalii determinante ale limbajului, despre care vorbea Eugeniu Coşeriu, “creativitate” şi “alteritate   (7).

Creatorii de “limbă moldovenească“ au redus la zero eficienţa celei de-a doua dimensiuni a limbajului, alteritatea: fiind îndreptată spre comunitatea de limbă română, acest fel de “creativitate” s-a dovedit a fi artificial şi inacceptabil. Chiar şi în condiţiile supremaţiei limbii şi culturii ruse în R.A.S.S.M, s-au produs schimbări în vorbirea comunităţii de limbă română de aici, care au vizat doar norma, fără să afecteze în vreo măsură sistemul limbii.

“Din punct de vedere “areal”, graiul basarabean este cuprins în aria dacoromână, prezentând aceleaşi trăsături caracteristice, inclusiv influenţa maghiară şi constituirea limbii comune (la a cărei dezvoltare şi fixare au contribuit… şi o seamă de scriitori şi învăţaţi din Basarabia), şi, în pofida influenţelor străine, nu a fost atras în altă arie ori subarie lingvistică“   (8).

S-au  comparat, însă, graiurile populare din Republica Moldova cu limba literară din România şi s-a afirmat că ele nu coincid, graiurile însă trebuiau comparate cu unităţi de acelaşi nivel: “atunci s-ar constata  o uimitoare continuitate a graiurilor din Moldova Sovietică şi a aceloraşi graiuri din România: cele din nord şi din centru ajung până în Ardeal şi Marmureş, cele din sud sunt continuarea graiului muntenesc şi se întind până în Transnistria de sud şi încă hăt până la Bug; Prutul, ca graniţă politică nu  constituie o graniţă lingvistică, nici la nivelul graiurilor, nici la cel al limbii literare“   (9).

În R.A.S.S.M a fost creată practic o utopie irealizabilă, o limbă artificială, dar această limbă nu a fost acceptată nici de oamenii de rând, nici de intelectualitate. Ori de câte ori s-a pus problema “purificării” limbii, promovării unei norme, s-a înţeles că această normă nu putea să fie decât norma limbii române literare: “…termenul “moldovenească” nu este la acelaşi nivel semantic cu româna: acest termen, dat fiind că desemnează numai un grai al dialectului dacoromân, ce stă la baza limbii române literare, este în raport de noţiune specifică faţă de cea generică – limba română“   (10).

 Adevărul nu este recunoscut de politicienii de la Chişinău, ei nu vor să-l recunoască. Denumirea “limbă moldovenească” pune într-o situaţie inferioară limba română, alofonii (rusofonii), dar nu numai ei, refuză s-o înveţe şi s-o folosească. Rusificarea sistematică, mult mai intensă sub comunism decât sub ţarism, a eşuat în ceea ce priveşte limba ca atare. A implicat numai adoptarea limbii ruse pe lângă limba română sau cel mult, pierderea limbii române şi înlocuirea ei cu limba rusă la o seamă de vorbitori. Rusismele din lexic şi sintaxă, frecvente la vorbitorii bilingvi, sunt totuşi şi până azi numai fapte de interferenţă, lipsite de orice regularitate; din perspectiva limbii române ele sunt numai greşeli de limbă, aceste rusisme din vocabular ţin mai ales de domeniul tehnic, n-au pătruns în vocabularul de bază.

Susţinătorii existenţei unei “limbi moldoveneşti”, confundând criteriul genealogic cu cel areal şi istoria lingvistică cu cea politică, cred că “independent de importanţa influenţei ruseşti “interne”, limba moldovenească s-ar fi despărţit de limba română şi ar fi devenit o limbă autonomă, printr-un proces de diferenţiere – de divergenţă pozitivă şi negativă – datorită unei împrejurări externe, anume anexării Basarabiei la Imperiul rus în 1812“   (11).

 Graiul “moldovenesc” din Basarabia şi graiul tot moldovenesc de la est de Prut, separate politic, nu s-au dezvoltat diferit, unul rămânând “moldovenesc” şi celălalt devenind român.  Ele nu au fost despărţite  niciodată, iar Prutul nu a reprezentat o frontieră lingvistică.

Din punct de vedere genealogic, graiul basarabean nu reprezintă o unitate lingvistică, el nu constituie o altă limbă decât româna, nu este nici un dialect al limbii române, sau un grai autonom în cadrul dialectului dacoromân, şi chiar nici un subgrai autonom în cadrul graiului dacoromân moldovenesc. El este numai secţiunea din stânga Prutului a aceluiaşi sistem de graiuri şi subgraiuri pe care îl constatăm şi în dreapta  Prutului.

“Graiul din nordul şi din centrul Basarabiei ţine de graiul moldovenesc propriu-zis, care, precum se ştie,  se întinde şi în nordul Transilvaniei…, iar graiul din sud ţine de graiul muntean, ca şi graiul din sudul Moldovei dintre Prut şi Carpaţi…”   (12). 

Aşa–zisa “limbă moldovenească” nu există ca unitate la nivelul graiurilor populare, este vorba doar de forme ale dialectului dacoromân, de graiuri care se întind şi dincoace de Prut. 

“O limbă moldovenească diferită de limba română, sau chiar şi numai de dialectul dacoromân, pur şi simplu nu există: este o himeră creată de o anumită politică etnico-culturală străină, fără nici o bază reală”  (13).

Şi în anumite cazuri formele din sud (munteneşti) se prezintă şi dincolo de Nistru. Formele care sunt în acelaşi timp generale (cuprinzând toată Basarabia) şi specifice (cu limita la Prut) se constată extrem de rar şi numai în vocabular.

 Numai “aproape specific şi aproape general este cuvântul pleşcat „chel” (care apare şi în Bucovina şi pentru care la sud apare şi chel); generale, dar nu cu totul specifice sunt lănţuh – lănţug „lanţ” (înregistrat şi în Bucovina de nord) şi baistruc „copil din flori” (înregistrat şi în Bucovina şi într-un punct din Moldova din dreapta Prutului); specifice, dar nu absolut generale sunt cuvintele grieri „creieri” şi cleioancă „muşama”; cu totul specifice şi generale sunt numai sobor „catedrală” şi sărnice „chibrituri”; chiar dacă toate aceste forme şi alte câteva ar fi generale şi totodată specifice, asemenea elemente n-ar putea asigura autonomia graiului basarabean, „cu câteva cleioance şi cu câteva sărnice, cu câţiva baistruci nu se face o limbă !” (14).

Graiurile din stânga şi din dreapta Prutului nu au evoluat în direcţii diferite, prin urmare,  “teza existenţei unei limbi moldoveneşti diferite de limba română este, atunci când e de bună-credinţă, o iluzie şi o greşeală, cel puţin extrem de naivă; iar când este de rea-credinţă, este o fraudă ştiinţifică“   (15).

„Moldoveniştii” au încercat să separe “limba moldovenească” de limba română, dar nu au reuşit, deoarece oricâte rusisme şi creaţii ad-hoc ar fi adoptat, o limbă care să se bazeze pe graiurile „moldoveneşti” şi care să păstreze structurile esenţiale ale acestora, nu putea fi altceva decât o formă a limbii române.

A susţine că (limba din Basarabia) ar fi devenit, împreună cu graiurile populare care-i corespund, altceva decât ceea ce era, adică nu o formă sau o variantă a limbii române literare, ci o nouă limbă romanică, în rând cu italiana, spaniola, ba chiar şi cu… româna?!, şi că, graiurile identice din stânga şi din dreapta Prutului ar ţine de două limbi romanice diferite, nu este numai absurd, ci este de-a dreptul ridicol“   (16).

Utopia “limbii moldoveneşti” a fost numai manifestarea lingvistică a unei acţiuni mult mai vaste. Acţiunea „moldovenistă sovietică” a avut în primul rând un scop politic, acela de a afirma şi promova identitatea naţională specifică a poporului moldovenesc dintre Prut şi Nistru (şi de dincolo de Nistru). Identitatea unui popor, însă, nu se afirmă prin negarea şi suprimarea acesteia, nu se poate afirma identitatea poporului moldovenesc din stânga Prutului separându-l de tradiţiile sale autentice, desprinzându-se de unitatea etnică din care face parte.

Din punct de vedere politic, promovarea unei “limbi moldoveneşti” deosebită de limba română, cu toate urmările pe care le implică este un delict de genocid etnico-cultural.

În lingvistică, “moldovenesc“, cu privire la limbă, se aplică numai unui grai (în cadrul dialectului dacoromân) a cărui arie nu coincide cu Moldova (deşi cuprinde o mare parte din ea); dar “limba moldovenească” fiind identică cu limba română, nu poate fi identică cu acest grai şi nu trebuie confundată cu el. Pe de altă parte moldovenii nu sunt numai locuitorii băştinaşi din Republica Moldova, ci şi locuitorii Moldovei „mici” din dreapta Prutului, şi românii bucovineni, şi aceştia nu numesc limba lor comună şi literară “moldovenească”, ci “română” sau “românească”.

“Limba română nu a fost niciodată numită şi nu se poate numi “română” sau “moldovenească”, fiindcă  român, românesc şi moldovean, moldoveneasc nu sunt termeni de acelaşi rang semantic (“moldovean” şi “moldovenesc” se află la nivelul termenilor muntean, oltean, bănăţean, ardelean, maramureşan, pe când “român”, “românesc” este termenul general pentru toată limba română istorică şi pentru limba română comună şi literară)“   (17).

 

 

NOTE         

1.      E. Coşeriu, Deontologia limbajului, în Prelegeri şi conferinţe, Iaşi, 1994, p. 169-170.

2.      E. Coşeriu, Unitatea limbii române-planuri şi criterii, în Destin românesc, Chişinău-Bucureşti, 1995, nr. 1, p. 27.

3.      E.  Coşeriu, Deontologia limbajului, în Prelegeri şi conferinţe, Iaşi, 1994, p. 169.

4.      Ibidem, p. 164.

5.      Ibidem, p. 166.

6.      E. Coşeriu, Nu există schimbări lingvistice,  în C L, 1992, nr. 1, p.11.

7.      E. Coşeriu, Deontologia limbajului, în Prelegeri şi conferinţe, Iaşi, 1994, p. 165.

8.      E. Coşeriu, Latinitatea orientală, în L r, 1994, nr. 3, p. 17.

9.      E. Coşeriu, Deontologia limbajului, în Prelegeri şi conferinţe, Iaşi, 1994, p. 53.

10.   Ibidem, p. 61.

11.  E. Coşeriu, Latinitatea orientală, în L r, 1994, nr. 3, pg. 18.

12.  Ibidem.

13.  Ibidem, p. 17.

14.  Ibidem, p. 23.

15.  Ibidem, p. 23.

16.  Ibidem, p. 21.

17.  Ibidem, p. 21.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s