Flăcări negre

versuri de MIRON BLAGA

 

 

EROU    FII

 

 erou să fii

din tine însuţi scoborîtor

căutând înalte aventuri spirituale

lumea înveştmântând-o în curăţenia inimii tale

copilăria sufletului tău

în ambră şi parfum de mosc scăldând-o

zămislind nemurirea Trapezuntului

dăruindu-ţi sinele

întru laurii gloriei

desprinşi din rugina păcii înrobitoare

erou să fii

 

 

 

ÎNDEMN

 

Fii una cu tot ce e viu

cu ţărâna străbunilor mei

grâu fii, munte fii şi câmpie să fii

vatră de casă, mare de scântei

 

şi iubire pune în fluturi şi-n stele

în cuget pune nădejde de fiu

aceasta-i eternitatea şi zariştea neamului

fii una cu tot ce e viu

 

 

 

 

INVOCAŢIE

 

Ţie-ţi grăiesc stăpână a vieţii şi-a morţii

sublimă Poesis plutitoarea pe raze

ţie-ţi grăiesc şi mi-e graiul fagure plin

sacră povară de purpuri, icoană

divină a perpetuei naşteri! Ştiu:

numai din mila ta înverzeşte câmpia

şi arborii numai din mila ta dau rod

tu aduci ploaia din cer şi seminţele

cu îmbelşugare le-arunci în pământ

ca ziua de mâine să-mi fie o trudă mai mare

ştiu: numai pentru ochii tăi bolţile se aprind

şi glasul Poetului revarsă căldura cuvintelor

numai fiindcă ţie jertfele-ţi plac

numai fiindcă tu pierdere aduci şi uitare

ştiu: tu eşti iluzia, vedenia, arătarea

care turbură nopţile şi împarte visarea

tu eşti cântecul Privighetorii în dimineaţa de mai

întâiul în care-au înflorit crăiţele şi crinii

tu eşti forma perfectă – Părintele Zeilor

cea care lumină din lumină reverşi

 

şi din inima ta ne există şi nouă-adorarea

bucuria vieţii prin tine se numeşte

când te araţi muritorilor celor de rând

în chip de femeie – cu trupul de fildeş

 

fragedă precum floarea de cireş aiurită

foc veşnic viu, lyră dureros cântătoare

ţie-ţi grăiesc stăpână a Zeilor, sublimă Poesis

şi din mila ta numai un strop de iubire invoc

iubirea celui care cântă bucuria vieţii

prin tine trăind fericit, iubirea

celui care suferinţa o caută plăcere făcându-ţi

jocul acesta, iubirea celui care zadarnic încearcă

a spune de tine ceea ce nimeni a spune nu poate

iubirea celui care prin tine-a ajuns

mai presus de viaţă şi moarte – în sufletul tău

aflându-şi pacea şi visul, mormântul

ţie-ţi grăiesc şi mi-e graiul fagure plin

şi rogu-mă ţie: împarte celui ce nu mai aşteaptă nimic

din mila ta un strop de Iubire, sublimă Poesis

 

 

PĂMÂNTUL  DINTRE  FLUTURI

 

A înflorit văzduhul înspre munte

preabucurat de fluturi moi şi umezi

în care dorm seminţele iubirii

a înflorit pământul dintre fluturi

 

şi-i firea imn desghiocat din taina

albastrei lamuri – ramurea de grai

retrasă-n trunchiul runelor străbune

şi-i ramure de grai albastra rouă

 

a înflorit văzduhul spre danaster

fântâni de astre sufletul aprinde

un svon din aura cerească

a înflorit seminţa spre danaster

 

fiori preadulci isvoarele colindă

din ram în ram, din viţă-n viţă

pământul dintre fluturi, rună sacră

a revărsat lumina dinspre munte

 

 

 

ARMINDENI

 

Armindeni. Acorduri diafane

de sunete şi floare. Înalt, un gând

se-ncearcă pe cumpeni de candoare.

Pe cumpeni de culoare. Sub bolţi

de fluturi şi parfum. Prin moi

păienjenişuri de lacrăme şi fum.

 

Armindeni. Cochilia sublimă

în care mă retrag. În care, uriaşe,

fântânile se sparg.

C-un pocnet de ghindă şi de fag.

Svon, în ochiul care mă cere,

de răstignire şi de înviere.

 

 

E  VREMEA 

FRUCTELOR  SOLARE

 

E vremea fructelor solare

printre cuvinte mă petrec supus

ca printr-o dulce taină

sau printr-un lan cu maci

 

Pe umeri, lin, căderea o îngădui

cai de ninsori

dorm în adâncuri

precum ceasornicul de ape

pre blândele întinderi

 

 

SPOVEDANIA

OMULUI  DE  ZĂPADĂ

 

Trăiesc în mine însumi

pătruns de har divin

în pleoape port mari focuri

pe buze – nard şi crin

 

streină-mi este lumea

plăcerile-omeneşti

în palme-mi cresc pocale

de sânge, nefireşti

 

şi zei şi maci sălbateci

mi se adună-n piept

de viaţă să mă doară

de moarte să aştept

 

 

PRIN  TEMPLUL  TĂCERII

 

Mă dor fructele până la sânge

isvoarele alunecă-n trupul meu

iarba în sâmburi mă strânge

 

– prin templul tăcerii ne petrecem

şi-al pleoapelor

o linişte grea îşi cerne aripa

şi lacrăma apelor

 

 

ÎNTRE  OGLINZI  ŞI  OAMENI

 

 

În delir sunt rozele şi crinii

întorşi spre-arhaice altare

paseri ascund galopul pământului

în aripa lor de plecare

 

Firea toată şi largele

zămislesc aduceri aminte

dinspre vremi patriarhale

rădăcinile urcă-n morminte

 

O lebădă sparge aerul

între oglinzi şi oameni

nici o boabă de grâu în zefir

să nu sameni…

 

 

ASTRUL  MELANCOLIEI

 

tăcere grai dulce

declinată-n tipare

de armonie şi vis

de zodii bizare

 

statuie de fum

nectar selenar

astru al melancoliei

zeu, nenufar

 

purpură, rouă

orgie, frustrare

tăcere grai dulce

pustietoare

 

 

DĂRUIRE

 

Întinde o mână: nu simţi

adierea iubirii în care te-mprejmui?

Iată! e seară

şi pământul a început să duhnească

a alcool; ameţit e văzduhul

şi plămânii nu-l mai respiră; sunt

plini de aerul ochilor tăi

înfloriţi în dulce uimire, sunt plini

de glasul tău care nu cuvântu-l numeşte ci cântecul

Sacrifică o lacrămă pe altarul

acestui fluture somnambul! Nu simţi

dulceaţa aripii lui cum se pătrunde

în sânge-ţi? Calcă uşor – aşa cum ar călca

Dumnezeu printre făptuirile sale. Împarte seminţe

şi lujeri moi de santal; deschide drumuri

şi născoceşte răscruci; pune

bariere albastre la fiecare pas, apoi

Adoarme-L şi pre El în inima ta

 

Întinde o mână:

o lacrămă uriaşă picură

în văzduhul îmbătat de alcool…

 

 

NINSORI  DE  CENUŞĂ

 

Iată, azi ninge Decembre,

azi ninge ochiul născut din cenuşă.

E-o sfântă mirare în arbori,

un zvon aiurit – de tăcere;

oraşul e gri, peste sat

cărăbuşi violeţi îşi scuipă otrava;

hieroglife sacre

– zăpezile – umede sfere

 

Bem cupe cu nectar auriu,

născându-ne iar – din cenuşă.

Sub pleoape

golul imens – amurg zăpăcit;

ne iubim precum două fantome,

ne iubim

fără ochi, îngemănaţi şi singuri,

trup în trup, –

peste noi zăpada cade liniştit

Frumos le mai ninge Decembre, iubito!

Ninsori de cenuşă

ne-acoperă blând, din adânc

până-n moarte;

satul e gri, peste oraş

cărăbuşi violeţi se ucid din iubire,

sfios biciuindu-ne cu albe corniţe.

Tăcere – umedă foarte

 

 

 

UNIVERS

 

Pământul,

cerul,

mieii

şi mugurii –

 

drumul pe care

petrecându-te

lauzi

sâmburii

 

NOPŢI  PRISMATICE

 

 

Nopţi prismatice

gravuri acoperite cu muşchi tânăr

murmurele pioasei fântâni

în care lumina îşi joacă năstureii de rouă

şi piatra uşor deschisă în mugurele întunerecului

strigătul ninsorii

ca o desfăşurare a sângelui

pe pleoapele adormite ale zeului Pan

singurătatea

pustie în care adâncimile visului

oficiază ritualuri păgâne, şi sufletul

ca o cadenţă a paşilor tăi

pe nisipul verde

 

 

ETERNITATE

 

 Trestii somnoroase

liniştea îngână

lacrămi de cenuşă

susură-n fântână

 

şi-n adâncuri sapă

rumegând în gol

timpul grea stihie

îmbătat de-alcool

 

cristaline sfere

– unduiri divine –

trestii îngânate

în roi de lumine

 

 

SFÂRŞIT  DE  AUGUST

 

Sfârşit de august

multiplicat în oglinzi

printre cărţi şi manuscrise, printre stele

duios aranjate de o mână

care n-a învăţat încă bucuria şi suferinţa creaţiei

mâhnit şi gol în albastrul dintre idei

şi focul turbure dintr-o sobă imaginară

cadranul unui ceas

limbile lui însângerate

aluviuni enigmatice dintr-un spaţiu irepetabil

sângele meu, inima mea

pasere care nu ştie ce-i zborul

mai apoi paianjenii cosmici

înaintând pe sub pământ

peste morminte, peste nopţi

printre cărţi şi manuscrise, printre stele

ca o nostalgie de sfârşit de august

la ceasul cântărilor

 

şi ploaia

 

 

CUNOAŞTERE

 

Stau şi ascult:

paianjenul îşi ţese

printre terase moi de fluturi

pânza

şi-n gene-i

albastrul abureşte şi se stinge;

adolescenţii melci

încing în flăcări negre orizontul

şi-o lacrămă de aur

umple fagurii

 

stau şi ascult:

iluzii migratoare

spre nu ştiu care univers

orânduiesc

delirul marilor zăpezi;

şi pleoapa zeului căzut

închide-n sine munţi de fum

sângele ploii verde lunecos

 

şi înţeleg: s-a strecurat

cămaşa şarpelui în sânge-mi

şi cuvântă

“Divinul Gospodar

a-ncătuşat în palmă Infinitul

şi Veşnicia într-o clipă”

 

 

VIZIUNE

 

 Gravuri

de alge tinere sub bolţi de rouă

rami cruzi

cu muguri

senzuali şi umezi

laurii verzi

şi scrânciobul de aur

încremenirea-n tainice livezi

Remesiana blânda unduire

a somnului

între isvorniţi

 

 

COPIL  RĂTĂCIT

 

Copil rătăcit Poetul, candoare de crini

bucurat de cupola braţelor tale

ploi dulci, fantome ale tristeţii

inima verde a pustiului

dar eu visam, Isis

însămânţat în clorofila nisipului

din ochii tăi

 

un drum aiure

oaza pre un colnic al dealului

prăbuşit în somn

albastrul pistruiet

visam, Isis

trupul tău înflorit

mângâindu-mi palmele

putrezind în iubire

 

aiure

scăldaţi în razele marelui fluviu tyras

veşnici şi puri

îngemănându-ne

lini lumini luminându-ne

o, Isis, cântarea zeului la gurile gerunii

şi plânsul albastru din lăuntrul seminţei

 

 

PESTE  ORAŞUL  RUGINIT

 

Iubito, peste oraşul ruginit

impersonal azi plânge toamna

cu lacrămi de alcool

impersonal azi plânge toamna

pământul fantomatic şi final

pământul putrezind sub pleoape

e-o inimă de sânge

e-o inimă de sânge între pleoape

 

şi-n tristul trup

şerpi melancolici se svonesc

ca un delir de curcubee

nimenele-şi isvodeşte crucea

eu stau şi-ascult cum în clopotniţi

paserea de fier se ouă

cum liniştea se naşte-ntre clopotniţi

 

şi sângele încremeneşte-n vene

şi timpul se întoarce-n sine

e-atâta linişte-n oraş

că Dumnezeu a curs din sine

iar în văzduhul funerar

se despleteşte ploaia albă

ca un cavou

se despleteşte ploaia albă

 

 

 

ÎN  ARCADIA

 

În Arcadia

la picioarele sfântului munte

sublime parfumuri sbucnesc

ca dintr-o fântână între

năstureii moi

îmbăiaţi în vinuri şi miere

stelele nasc tinere şi oarbe

din lăuntrul

eternului frig

zidind isvoare pre muchia dealului

celebrând

misterioase ritualuri

 

suflet steril

căci ploile sunt verzi şi

ţărâna e îmbătată de mii de

morminte

 

 

INTRARE  ÎN  GRAI

 

Un imn fără vârstă

Darul zeului

În care îngăduiţi

Ne vom retrage

Precum

Într-o dulce însingurare

 

Elia, Elia

Timp al întoarcerii

În sine

Dintru grăire

Fluturi străvezii rotind înspre

O altă întârziere

În apele melancoliei

 

Aici vin paseri ce fecundează

Seminţele moi, aici

Îngemănarea mugurilor

E asemeni

Copilăriei în care ne închidem

Luminând, lăcrămând

 

 

TRANSPARENŢE

 

E toamnă şi-i albastrul transparent

şi-s amprente de cenuşă trilurile privighetorii

pe umerii acestui crin

obosit

 

cum îl privesc

încă aud în seve-i

curgeri de floare,

moi respiraţii de polen sub coajă-i

încă presimt, şi-otrăvuri mătăsoase

 

spre ce adâncuri a urcat

armura-i verde, de tării?

ce condamnat la veşnicie

i-a împuns,

cu raze oarbe, irişii?

 

…e toamnă şi-s amprente transparente

trilurile privighetorii, şi-s amintiri

pleoapele crinului

închise peste vers

 

 

FUNINGINE

 

Plin de pulbere sunt, plin de funingine

în fiecare dimineaţă când mă scol

sufletul mi-e negru, pleoapele închise

plin de zgură sunt, plin de funingine

în fiecare clipe când te gândesc

când mâna se apropie – numai zgură şi ea –

de obrazul tău îngândurat

de inima ta promisă; negru sunt, plin de funingine

la fiecare amiază, la fiecare întâlnire

trupul e numai pulbere, numai noapte şi grea

este mierea din inima mea

 

(eşti aici, dar niciodată a mea)

 

 

 

VA  TREBUI

 

Simt, din trup, cum creşte

o casă rece şi sumbră

o noapte mai mare

 

Va trebui, într-o dimineaţă,

să aterizeze un avion

străveziu

va trebui să coboare cineva

cu un sicriu uriaş în piept

să-mi primească pustia

sunetul îngheţat

şi verdele cer de februarie

care m-a părăsit

vinul care nu m-a băut

şi mierea care nu m-a uns

 

– în vreme ce zeul

se va juca de-a amurgul

şi va cânta frumos în

somnul meu tânăr şi aiurit

 

 

ŞI  EU  AM  FOST  UCENICUL  SUBLIMEI  PRIVIGHETORI

 

Păgân şi frumos,

îngerul negru se vesteşte în ramuri,

transparente fântâni

apele-şi sorb din cenuşă;

vibrează aerul clar

sub focuri de taină,

cearcănul morţii pleoapa mi-o-nvăluie blând

 

Un frig ciudat mă luminează,

ca o veşnicie albastră;

înfiorat, străveziu

– lacrămă îngheţată sub scut

mă despart de trup

cu voluptatea celui fluid –

eterizat azur plutind între suflet şi pământ

 

 

LUNI,  19  IUNIE  1978,  ORA  ZERO 

ŞI  CINCISPREZECE  MINUTE

 

Ce va să însemne o clipă în scurgerea timpului? –

între viaţă şi moarte nici un semn

nu găseşte răspuns. Doar greierele care încetează

să cânte, adâncindu-se-n lut, mai gândeşte

 

“Sieşi se supune pământul

şi tot ce-i dăruit cu viaţă cunoaşte şi moarte

o singură clipă-i de-ajuns

să desfolieze seminţa

sau să sugrume un cântec”

 

Şi-n vreme ce orice boare îşi conteneşte mişcarea

şi ochii se deschid mari peste lume

înţelegând că-s rânduite cu mult înainte

de naştere toate

Poetul se retrage în sine

şi începe cântarea

 

 

PE  TERASE  ROŞII

 

Pe terase roşii, printre grâne sălbatece

ca un fluture crescut pe rană

 

“ne strâng marginile, ne înăbuşă

încât nu ne mai ştim

nici casa în care locuim”

 

acolo unde cetăţile-s de rouă

şi-s triunghiuri mătăsoase crinii

în provincia melancolică

printre suave abstracţiuni

şi măceşi şi boabe de struguri

 

“dar noi nu mai ştim, nu mai ştim

nici casa în care locuim”

 

 

DULCE  POVARĂ

 

E dimineaţă, dar eu nu mai văd

nici un strop din lumina dintâi

e primăvară, dar eu nu mai aud

blânda apropiere a aburului divin

nici zorii spălaţi de fluturi uşori

nici amurgul înveştmântat în trandafiri ruginii

e lumină, dar eu nu mai văd, nu mai aud

decât întunerecul, decât zgura zdrenţuită

care mă înveştmântă

departe sunt

de dulcile bucurii omeneşti

departe de sublimele imagini ale înfloririi

în această suavă dimineaţă de primăvară

când lumina mă apasă pe umeri

ca o povară

 

 

ALĂTURI

 

Ce demon în mine, iubito,

mă poartă mereu înspre zări

de albastru declin,

de albastru pământ,

ce demon, iubito, ce albe chemări

 

Mă trezesc mereu

singuratec la drum

visând o caleaşcă

trasă de fluturi,

văzduhul mă cheamă

şi ramul mă cheamă,

ramul ce, iată!, şi astăzi aşteaptă

floarea dulce

blând să i-o scuturi

 

Mă trezesc mereu

ca un zeu în pustie –

alături caleaşca ruginită de somn,

alături oceanul de vise şi flamuri,

alături toiagul de mire şi Domn –

şi ochiul se-nchide

şi mâna se strânge

pe un Crin putrezit

într-o oază de sânge

 

 

ŞI  VA  VENI…

 

 Şi va veni o vreme când voi pleca din nou

ademenit de oarbe lumini de primăvară,

însămânţat de floare ca marea de ecou

spre nu-ştiu-ce tărâmuri de cimbru şi secară

 

spre nu-ştiu-ce infernuri pleca-voi într-o seară

îmbătrânit şi tainic ca orice gând târziu,

cenuşă fumegândă petale moi de ceară

împrăştiind în aer şi-n caldul meu sicriu

 

şi-n ritmul blând al firii voi risipi răşini

şi-ntunecări în urmă-mi şi moi singurătăţi

şi va veni o seară când îmbătat de crini

voi alerga spre ţărmul eternei dimineţi

 

pleca-voi într-o seară spre nu-ştiu-ce-şi-unde

ademenit de oarbe lumini de primăvară,

pleca-va Nimeni dulce spre dulcele Niciunde

chemat de pretutindeni de sine în afară

 

 

SAŢ

 

Constelaţia Capricornului la o margine de copilărie

şi pădurea şi ochii tăi răstigniţi în blândul delir

fluturii care visează

şi cearcănul curat al buzei şi surâsul frumos

pierderea sinelui şi jocul şi înţelepciunea

 

ajunge atâta tăcere pentru un zeu

atâta Iubire pentru o viaţă de om

 

 

PLECAREA

 

Pleci hoinarule, nebunule,

apasă acceleraţia şi goneşte

pleacă singur precum ai venit

evadând din prezent, neavând în faţă

nici o haltă

şi nici o gară în trecut

nimeni nu ştie de ce pleci

ce furtună învolburează sufletul tău

şi ce agonie a flăcării

ţi s-a cuibărit în piept

apasă acceleraţia hoinarule, nebunule,

valea e verde

şi văzduhul e plin de cântece

poetul adevărat vine şi pleacă

singur

stârnind nouri de ninsori

printre albii mesteceni

printre macii care înfloresc a doua oară

pleacă hoinarule, nebunule,

nici un obstacol nu barează

 

gândul tău lacom

în vreme ce meditezi îndelung

la masa aceasta care totdeauna

miroase frumos

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s