Vibraţii catalane

 

o poezie de Baruţu T. Arghezi
Tipurile vechi, durate’n omenire
au ridicat zidiri credinţelor de ieri,
ca sufletul şi moartea să aibă pomenire
în vecia din care nu voieşti să pieri !
Zece veacuri te-au încins cu tării de nepătruns
între sfinţii de lumină, coborâţi între altare
sub un cer plin de luceferi şi ecouri, drept răspuns
la chemările de suflet şi credinţa de’nchinare.
Te-au durat în câmp şi spini, ca’n icoana cu Isus
răstignit şi’ncoronat pe o cruce de măslin,
cioplitori în piatră dură, cu himerele de sus
ce împart, în vânt şi duh, ostenitul lor suspin.
Bolţile de’ncrucişare din catapeteasma grea
poartă înnălţări spre cer şi de rugă’ngenunchieri
pentru cei ce închinarea uşurează, de-ar putea,
vina de-a trăi păcătuind şi păcatele de ieri…
Sub poarta grea e pragul adâncit, ca ros de ape,
de călcătura moale a paşilor ce l’au trecut…
Cum putea, oare, timpul, ca să sape
tăria pietrei, fără credinţa pasului făcut ?!
Te iartă Cel-de-Sus, de te închini smerit
ori de-ai greşit cu voie, ori de-ai furat,
căci, purtat de fumul candelei ce a murit,
te simţi urcat în slavă şi cu sufletul curat !

 

( Mânăstirea Ampurias, Spania )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s