Slujitori ai Neamului: Familia Dragalina, în mărturii din istorie şi din arhiva familiei


Evocare de Opritsa Dragalina Popa

 


“Sărmană-i ţara fără de eroi. Dar vai de ţara care cere-eroi” spune Galileo Galilei în piesa lui Bertolt Brecht. 340.00 de morţi, 300.000 de răniţi şi peste 100.000 de prizonieri a fost preţul jertfei României în Marele Război. Statistica jertfei este aproape dublă în cel de al Doilea Război Mondial, eroi toţi, căzuţi în lupta pentru România Mare şi pentru stăvilirea comunismului.

Născut într-un veac în care sărmana Românie tânjea după eroi – Generalul Ioan Dragalina a fost un simplu şi viteaz ostaş, care a luptat pentru apărarea gliei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, şi pentru demnitatea numelui de român. A căzut pe câmpul de luptă, străpuns de gloanţele unei mitraliere germane.

Nu l-am cunoscut. A murit acum 90 de ani, în ziua de 9 Noiembrie 1916 – stil nou (24 octombrie-stil vechi), ziuă în care 26 de ani mai târziu, aveam să văd eu lumina zilei. Nu l-am cunoscut.

Dar îl cunosc bine. L-am văzut prin ochii Tatei, care i-a evocat adesea aminitrea luminoasă. Vorba tristă a Tatei îi rechema duhul blând printre noi, o mângâiere în vremurile întunecate ale teroarei communiste. I-am auzit graiul dulce bănăţean izvorînd din scrisorile pe care ni le-a lăsat, i-am văzut sufletul nobil în testamentul lui transfigurat de dragoste pentru familie, i-am mângâiat cu privirea faţa în zeci de fotografii. Trăieşte în scrierile Tatei, trăieşte şi acum în sufletul meu, trăieşte aici – azi în evocarea mea.

Cu perfidǎ şi tenace blândeţe, negura uitarii se strecoara încercând să cuprinda în cercul ei de întuneric figura înaintaşilor nostri. Este datoria noastra sǎ aprindem farul amintirei, sǎ-l aţintim asupra pâclei trecutului, şi să smulgem icoana strǎmoşilor noştri din geana de umbra care-i înghite. De aceea aş dori să pot aţinti o razǎ de luminǎ asupra imaginii înceţoşate de vreme a bunilor şi străbunilor mei.

A fost odată, ca nicio-dată… …pe pǎmântul binecuvantat al Banatului, o strǎveche familie de grăniceri români, pentru care neamul, ţara, familia şi religia au fost întotdeauna cuvinte sfiinte. N-avem data biografice decît de pe la 1750 cînd Nicolae Dragalina, care luptase împotriva turcilor şi fusese rǎscumpărat din prizonierat, se întoarce acasǎ, la Borlova, un oraşel situat la 12 km sud-est de Caransebeş, şi-şi dedică viaţa Domnului, devenind preot.

Lui Nicolae, Domnul i-a dat opt bǎieţi, printre care Anton, administrator al pădurilor de graniţă, Ioan – agronom, Alexandru şi Ionaş, amandoi preoţi. Ionaş, la rândul sau are cinci copii – al doilea fiu fiind istoricul bănăţean Patriciu Dragalina, născut la Borlova în 27 februarie 1849, acum 158 de ani.

Patriciu studiază geografia în Germania, la Gotha, şi apoi se stabileşte la Caransebeş ca professor şi director al Institutului Pedagogic. La vârsta de 30 de ani se însoară cu Eliza, o vară de-a treia, mireasǎ la 15 ani. Portretul mătuşei Elizei, acum pierdut, a stat strajă ani de-a rândul la capul patului meu de copil, la Bucureşti. Seman (sau semănam) leită cu ea.

Unchiul Patrichi (cum îi spuneau în familie) a fost un profesor devotat, şi un scriitor prolific, publicând manuale şcolare, articole de istorie şi geografie, şi lucrarea Istoria Banatului de Severin, un tratat în trei volume. A murit târziu, dupa război, în 1917. Istoria Banatului de Severin este şi astăzi citată ca o lucare de căpătâi.

Alexandru, nepotul preotului Nicolae, cel răscumparat de la turci, şi tatăl viitorului General Ioan Dragalina, urmează şcoala de Cadeţi la Olmütz, în Boemia, şi scoala de ingineri geodezi la Viena. Ofiţer în armata austro-ungară, dimisioneazǎ în 1859 şi împreună cu soţia sa, Marta Lazaroni, trece Carpaţii pentru a se stabili în România. Sufletul, mintea şi braţul lui de român nu puteau sluji un stapân străin. La Râmnicu Vâlcea este numit Staroste, adică administrator al ţinuturilor de graniţă. Marta însa vrea sa nască în casa părintească şi se întoarce la Caransebeş în aşteptarea primului copil. Ioan Dragalina, viitorul General, vede lumina zilei la Caransebeş, în ziua 16 decembrie 1860, primul din patru copii.

Ioan urmează şcoala de cadeţi din Timişoara, apoi pleacă la Viena pentru cursurile Academiei de Rǎzboi. Ca şi tatǎl sǎu, studiazǎ în paralel scoala de ingineri geodezi. La 26 de ani se însoară cu Elena Giurginca. Elena are 17 ani şi este dragostea lui cea mare. Scrisorile adresate ei, fie de pe front fie din străinătate, sunt pline de dor şi de o tandră duioşie. Un an mai târziu, Ioan, dimisionează din armata autro-ungară, trece Carpaţii şi este primit în armata română cu gradul de sub-locotenent. Citim în foaia de notare a tânărului ofiţer: “… foarte conştiincios… lucrează cu inteligenţă… foarte folositor corpului. …Conduită şi ţinută foarte bună. Cunoaşte foarte bine regulamentele şi le aplică cu discernământ. In rezumat un foarte bun ofiţer…” 1 Disciplinat, modest, cinstit, inteligent, Ioan avansează repede în grad: în 1893 este căpitan, în 1899 – maior, şi în 1908 locotenent-colonel. Dumnezeu îi dă şase copii, doi bǎieţi, Corneliu şi Virgiliu (tatăl meu), şi patru fete, Aurora, Elena, Cornelia şi Viorica.

In aprilie 1908, la vâsta de 48 de ani, Ioan Dragalina este numit comandantul Scolii Militare de Infanterie de la Bucureşti. Profesor excelent, cu vaste cunoştiinte de strategie şi tactică militară, cu dragoste şi înţelegere faţă de elevi, bunicul meu se devotează educaţiei noi generaţii de ofiţeri. Elevii îl numesc “Tata Dragalina”. Un contemporan consemnează: “Ca un pǎrinte îndrepta şi sfatuia cu o rabdare făra pereche, explicând cele mai grele lucruri în forma cea mai simplă, cu o naturaleţe şi o rara modestie. ‘Tata Dragalina’ nu venea sa se impună şi să poruncească, ci să convingă, să încurajeze, să îndrepte”.2

Nu numai atât, dar într-un timp în care în România domneşte nepotismul şi intervenţia, Ioan Dragalina acceptǎ şi promoveazǎ ofiţerii numai pe bază de merit. Iată un exemplu citat în revista Lumea Militarǎ din 1935: un deputat intervenise pe lângă bunicul meu cu rugamintea să-i admita odrasla în Scoala Militarǎ un baiat, slăbuţ la învăţătură. Dragalina îi rǎspunde în dulcele grai bănăţean: “Nu-i cu putinţă, stimate domnule deputat. Să vina baiatul la concurenţă şi de-o fi să ştie carte, o intra în scoalǎ, de nu, nu vă fie cu bănat, nu voi da locul celui cu ştiinţǎ, chiar de-o fi fecioraş de cioban, după faţa tătâne-său.” 3 Promoţie după promoţie de ofiţeri ies din mâna lui bine pregătiţi. Pentru ridicarea nivelului stiinţific al şcolii şi pentru ordinea şi disciplina instituită în învăţămintul militar, Ioan Dragalina este decorat cu ordinul Steaua României, clasa V-a.

Dragalina are o familie numeroasă – şase copii – nu are avere şi nici nu şi-o doreşte. Are doar solda de militar, credinţa nestramutată în Dumnezeu, şi încrederea în forţele sale proprii. Singurele bunuri pe care încearcă să le lase copiilor sunt cinstea, hărnicia, religia, şi dorinţa de a face bine. Permiteţi-mi să citesc un fragment din scrisoarea bunicului meu scrisă Tatei, cînd Tata implineşte 21 de ani, la 16 ianuarie 1911. Vorbele bunicului au şi astăzi aceeaşi prospeţime, aceeaşi putere morala şi poate aceeaşi însemnătate, pe care o aveau acum aproape o sută de ani: “….Scumpul meu fiu, O zi mare este ziua de astăzi pentru tine. Astăzi împlineşti 21 ani şi devii, dupǎ legile ţǎrii, major. Stǎpîn absolut pe toate faptele tale. De azi înainte nu mai stai sub îndrumarea pǎrintească. Singur îţi croieşti drumul care va trebui să te ducǎ la ţelul ce ţi-ai impus (….) Dar dacă majoratul te pune în rândul oamenilor maturi şi-ţi dă drepturi civice, de care până ieri nu te bucurai, apoi tot el îţi impune şi obligaţiuni mari şi hotărâtoare. (…)

Eşti la începutul carierii tale. O cariera pe cât fumoasă şi nobilă tot pe atât de grea şi spinoasă. Nu însă pentru cei care’şi pun toata voinţa şi capacitatea în a merge înainte! Cunoştiinţele dobândite în decursul anilor tăi de studii ţi-au asigurat o urcare normală pe scara ierarhică. Nu este destul atât. Astăzi se cere o muncă încordată şi cunostiinţe absolut la înalţimea progresului. Şi cum stiinţa progresează cu paşi uriaşi, vai de acela care pierde o zi fără a se ţine la curent cu progresele ei.

Ocupându-te zilnic pentru a-ţi îmbogaţi capitalul stiinţific şi îndeplinindu-ţi cu sfiinţenie toate obligaţiile ce decurg de gradul şi funcţiunea ce ocupi, prin o purtare ascultatoare, prietenoasă şi supusă faţă de cei mari, egali şi inferiori, poţi cu uşurinţă sǎ mergi departe şi să-ţi asiguri viitorul.

Prin aceasta nu am vrut să-ţi recomand slugărnicie, conduită dubioasă şi făţărnicie, căci ar fi nedem de un bărbat, care trebuie să se respecte.

Nu pot sfârşi aceste recomandaţii fără a-ţi arăta recomandaţiunea, singura zestre, ce mi-a dat tatal meu, Dumnezeu să-l ierte, pe patul de moarte, înainte de a părăsi căminul părintesc pentru a mă duce la regiment (…), după absolvirea şcolii militare. Aveam 19 ½ ani…

“Fii cinstit, mi-a spus, căci cinstea este singurul apanaj al unui bărbat demn! Munceşte ca şi când ai de trăit un veac. Roagă-te lui Dumnezeu ca şi când moartea bate la usă!”

Infine, dragă Virgilică, primeşte binecuvântarea mea izvorâtă din adâncul inimii şi Dumnezeu să-ţi călăuzească paşii tăi ca sǎ fi fericit.”4

In aprilie 1911, Ioan Dragalina este avansat colonel şi numit commandant al Regimentului 34, Constanţa. Blând şi drept, ştie sǎ se apropie de soldaţi, le înţelege firea, le vorbeşte vorba, şi vegheaza ca ei veghează ca ei sa fie trataţi cu demnitate si dreptate. Nu pedepeşte decît foarte rar.

Colonelul Socrate Nicolescu, commandant de pluton la Constanţa, relatează un caz în care un soldat, frământat de soarta familii, lăsate fără sprinjin, dezertase. Cu dosarul de dare în judecată în mână, comandantul Dragalina îl cheama pe soldat şi pe colonelul Nicolescu în cabinetul lui: “De ce ai dezertat soldat fungind din cazarmă?” Soldatul tace ruşinat cu ochii în pământ. …. “Eşti însurat?”…”Da,” răspunde soldatul. “Ai copii?” “Da, am doi copii.” “Cât timp ai stat acasa, ai lucrat să le dai de mâncare?” “Da,” raspunde din nou soldatul….. Atunci Dragalina fără să mai continue interogarea, îi spune: “Ei bine! Dacă s-a întîmplat aşa te iert, şi rog pe domnul sublocotenent să-şi retragă actul de dare în judecată. Asta nu înseamna că mai poţi repeta greşala. Dacă te vei purta bine, vei căpăta concediu ca să poţi să-ţi mai ajuţi familia.” 5

Disciplina si ordinea erau întotdeauna strâns împletite cu blândeţe şi înţelegere. In arhiva Tatei găsim urmatoarea notă din carnetul de zi a viitorului General: “Disciplina militară trebuie altoită pe convingere, ţinînd cont în executarea ordinelor de puterile omeneşti.”6 Dragalina nu vorbea de la catedra, ci încerca să-i convingă pe subalterni prin exemplul personal. “Cît mai puţine vorbe despre disciplină,” îşi sfătuia el ofiţerii, “şi cît se poate de mult pildă şi faptă.”7 Pentru remarcabilele rezultate ale Regimentului din Constanţa, Ioan Dragalina e decorat cu ordinul Coroana României, clasa IV-a.

In 1914 izbucneşte Primului Război Mondial. Timp de doi ani, România îşi menţine neutralitatea. In 1915 Dragalina este avansat la gradul de General de Brigadǎ. Pe Valea Prahovei face mari lucrari de fortificaţie. Un an mai târziu, în august 1916, ţara noastră intră în război de partea Antantei (Franţa, Rusia, şi Marea Britanie) împotriva Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman şi Bulgaria). Antanta promite României îndeplinrea aspiraţilor ei de veci: întregirea neamului, eliberarea Transilvaniei, a Banatului, Basarabiei şi a Cadrilaterului de sub dominaţia străină. Hotărârea de a intra în război în slujba unei cause atît de nobile, îşi găseşte un adânc ecou în inima ţării. Trup şi suflet ţara este alături de ostaşi.

Un vechi cântec al diviziilor române, ce flutura atunci pe buzele ţării, aduce marturie dorinţei sfinte şi nestrămutate a românilor de a zdrobi hotarele nedrepte, hotare ce despărţeau frate român de frate.

“Treceţi batalioane române Carpaţii, la arme cu frunze şi flori

V-asteaptă izbânda, v-aştepată şi fraţii cu inima la trecători.

Ardealul, Banatul, Crişana ne cheama, nădejdea e numai în noi

Săruta-ţi copile parinţii si fraţii ş-apoi să mergem la război.”8

Generalui Dragalina preia comanda Divizia I-a de infanterie. Trupele diviziei sunt amplasate pe frontiera de vest, pe o distanţă uriaşǎ, de la izvoarele Argeşului pâna la Calafat. Imediat pleacă pe teren şi execută personal recunoaşteri în defileul Dunării. Studiază forţele şi poziţia inamicului. Pregăteşte strategic bătălia, îşi petrece timpul în mijlocul unităţilor, şi-şi încurajează soldaţii, reamintindu-le de datoria lor faţă de ţară. 9 Armata austro-ungară este mult superioară forţelor noastre: soldaţii lor sunt mult mai bine echipaţi; au mai multă experientă fiind căliţi în doi ani de lupte. Impotriva unor formidabile tunuri şi mitraliere, curajoşii soldaţi români se bat în opinci si obiele, cu armament inferior, puşti şi baionete,

In dimineaţa zilei de 15 august 1916, începe primul iureş de atac al românilor pe frontieră, la Porţile de Fier, între Gura Văii şi Vârciorova. Trupele române sub comanda Generalului Dragalina încearcă să cucerească înalţimile Predealul Mare, Vârful Feregaru şi Meterezele lui Tudor. In amurg, după lupte înverşunate, românii noştri eliberează primele fâşii de pǎmânt românesc. Este prima mare victorie. Izbânda ridică moralul soldaţilor. Intreaga ţară sărbătoreste momentul.

Dupa bǎtǎlie, Dragalina pleacă să controleze unitǎţile şi în drum zăreste un ostaş căzut în luptă. Se opreşte. “Grupul de călăreţi care-l însoţeşte se opreşte şi el. Dragalina descalecă, se apropie de trupul neînsufleţit al eroului şi se descoperă. Il priveşte cîteva clipe, îi desprinde mâna încleştată pe armă, şi dupa ce i-o sarută, i-o aşează pe piept. O lacrimă se desprinde din ochii Generalului. Este prinosul preţuirii sale pentru cei ce se jertifiseră întru victoria primei lupte.” 10

Rǎgazul este scurt şi duşmanul porneşte cu înversunare la contra-atac, încercînd să respingă ofensiva românilor. Românii luptă cu eroism şi dîrzenie. Pierderile sunt mari dar încercările inamicului eşuează. Strategia Generalului Dragalina, de a ataca şi ocupa culmile munţilor, reuşeşte. In 19 august tunurile româneşti domină înalţimile Alion, Ozoina şi Drănic, ţintind sub focul lor întreaga vale de jos a Cernei. In zilele următoare, armatele române intră în Orşova şi eliberează oraşul. După victorie Generalul Dragalina se adresează trupelor: “V-aţi purtat vitejeste copii …Un asemenea neam de viteji nu piere…”11 Luptele vor continua crâncene pîna la începutul lui octombrie dar românii îşi vor menţine poziţiile. Victoriile din Valea Cernei şi de la Orşova însufleţesc si oţelesc oştirea şi înalţă inima întregii naţiuni. Inaintarea inamicului prin Valea Cernei şi prin celelalte trecători ale Carpaţilor fusese stăvilită.

La vest însa, dincolo de munţi, trupele germane se regrupează. Deşi mult mai dificilă, mai există o posibilitate de pătrundere în Tara Româneasca: prin trecatoarea sălbatecă a Văii Jiului. Inamicul încearcă acum să-şi croiasca drum prin acest defileu. Generalul Erich von Falkenheyn, commandant al Armatei 9-a germane şi austro-ungare, începe o ofensivă masivă în Valea Jiului. In dimineaţa zilei de 11 octombrie, 1916 Generalul Ioan Dragalina primeşte ordin să se prezinte de urgenţă la Craiova, unde este numit comandantul Armatei I-a. Cu o zi înainte ca Dragalina să preia comanda, în ziua de 10 octombrie, inamicul atacă trecătorile Vulcan şi Lainici, încercând să-şi croiascǎ drum spre câmpiile Olteniei. Situaţia militară este extreme de gravă. In carnetul lui personal, noul commandant, îşi descarcă sufletul încleştat de îngrijorare, apăsat de enorma responsabilitate pe care o poarta, şi-i cere ajutor Celui de Sus: “Câte şi câte idei negre nu mi-au trecut prin cap, tulburându-mi mintea. Capul sus Dragalina! Nu te lăsa sclavul gândurilor rele. Cu trupe multe oricine ştie sǎ lupte. Arătă că ştii şi cu puţine să faci mult. Increde-te în Dumnezeul părinţilor tăi şi în steaua ta ce întotdeauna te-a luminat. Doamne fii cu mine!” 12 Iar de la fiul sau Corneliu îşi ia ramas bun cu resemnare înţeleaptă şi tandreţe părinteascǎ: “Te imbraţisează cu dragoste şi te binecuvânteaza al tău tatǎ, care se duce să-şi facǎ datoria ca un vechi oştean.”13

Dragalina studiază situaţia şi concepe un plan curajos de luptă: pentru a învinge, lupta trebuie dusă în munţi. Orice confruntare pe teren deschis înseamnǎ sinucidere, dusmanul având o superioritate numerică şi tehnică covârşitoare. Statul Major aprobă planurile de luptă şi stabileşte ziua ofensivei: 14 octombrie. Ordinul de zi al Generalului Dragalina din 11 octombrie, 1916 a rămas în analele militare ale României ca un model de forţă morală şi patriotism. Ordinul este citit trupelor trei zile la rând şi face apel la curajul şi onoarea de român al fiecarui luptator. Permiteţi-mi să citez un fragment: “Ofiţeri şi soldaţi ai Armatei I-a române, din acest moment am luat comanda armatei şi cer imperios la toţi, de la General la soldat: în primul rând …. apărarea cu viaţa a sfântului pământ al ţării noastre, apărarea vetrei strămosesti, a ogorului şi a cinstei numelui de român. Cer la toţi cea mai deplinǎ ascultare şi cea mai strictǎ executare a ordinelor…Trupa care nu înaintează, sǎ moară pe loc…

Ofiţeri şi soldaţi ai Armatei I-a! Apăraţi cu viaţa voastră pământul sfânt al Olteniei şi al Tării!.. Dumnezeu, Maestatea Sa Regele şi Tara vor răsplăti pe viteji. Cu Dumnezeu înainte! Victoria e a noastrǎ!”14

Serviciile de recunoaştere, hărţile, şi informaţiile referitoare la teren şi la poziţiile trupelor române şi dusmane sunt insuficiente, fragmentare şi adesea contradictorii. Generalul Dragalina decide, cum îi este obiceiul, să plece personal în recunoaştere, să patrundă pîna în primele linii, să vorbească cu fiecare commandant, să coordineze atacul cu fiecare conducător de pluton. In dimineaţa de 12 octombrie pleacă cu o maşină în Valea Jiului. La un post înaintat de ajutor sanitar, zăreşte o fetişcană, îngrijind cu abnegaţie soldaţii răniţi. Este îmbracată subţire şi vântul de toamnă e tăios. Dragalina opreşte maşina şi o întreabă cum o cheama. “Ecateria Teodoroiu”. “O adevarată eroină” spune Dragalina emoţionat şi-i cere ordonanţei să-i aducă din maşină mantaua cu trese de General. Apoi, cu blandeţea unui părinte, i-o pune pe umeri, o salută, şi pleacă mai departe în munte.15 Zece luni mai târziu, Ecaterina Teodoroiu, Eroina de la Jiu, avea sa moară, împuşcată în piept, în fruntea plutonului pe care-l comanda ca sublocotenent.

Insoţit de cânele lui credincios Leu, de maiorul Constantin Militiate şi de cololnelul Toma Dumitrescu, Generalul îmbrăcat într-un simplu cojoc de oaie, îşi continuă recunoaşterea. La Bumbeşti vorbeşte soldaţilor şi ofiţerilor, îmbărbătîndu-i pentru lupta ce-i aşteaptă. Sufletul lui este alături de bravii români, care curând vor porni la atac sub ploaia de gloanţe a inamicului. Işi încheie cuvântarea către ofiţeri cu cuvintele: “Luaţi soldaţii, căci ei sunt copiii cinstiţi ai neamului, şi mergeţi să aparaţi cu sacrificul vieţii glia patriei străbune.” 16

Apoi pătrunzînd adânc în defileu trece podul din apropierea Mânăstirei Lainici, poziţia cea mai avansatǎ a frontului românesc. Cǎlugarii îl spovedesc şi-l impărtăsesc înanite de plecare. Dar drumul înapoi peste pod, s-a închis. Din vest, o mitraliera germană răpăie neîncetat. Sunt numai două soluţii: să rămână pe loc şi astfel sa fie rupt de restul trupelor, sau să caute să-şi croiască drum printre gloanţe. Generalul hotărăşte să se întoarca. Citez din amintirile Tatalui meu: “Maşina trece în viteză podul, dar cînd să iasă din focul mitralierelor, se izbeşte de un cal mort, virând spre stânga. Astfel rămâne pentru un timp expusă focurilor, care acum vin din spate. Colonelul Dumitrescu înconjoară cu braţul capul Generalului. O clipă mai târziu, un glonte dum-dum îi izbeşte braţul stâng sub umăr şi imediat al doilea îl loveşte în omoplat. Maşina se urneşte, şi trece în dreptul unei stânci salvatoare. Dar Generalul rănit, zace cu capul pe pieptul Colonelului Dumitrescu. Sângele îi curge prin şuba de oaie şi prin mâneca mantalei.

La Gura Sadului, la postul sanitar, rana este curaţată şi bandajată. Braţul este complet zdrobit. Pornesc mai departe către Târgul Jiu, unde la primarie, medicii îi fac o injecţie şi-i dau un pahar de lapte. Generalul este întins pe o brancardă şi Leu, câinele lui credincios, cu botul pe labe, stă nemişcat alături de el. In aceeaşi zi este evacuat la Craiova. Dragalina insistă să fie ţinut la current cu situaţia de pe front: ‘Militiade,’ îi spune maiorului … ‘datoria…Viaţa ţării e mai scumpă decît a mea.’ Medicii încearcă să-i cruţe puterile: ‘Dar ia spune doctore, cum aş putea fi vindecat mai repede, pentru a mă întoarce în luptă, păstrându-mi braţul sau tăindu-l?’ ‘Prin amputarea braţului vindecarea ar fi mai grabnică,’ raspunde medicul. “Ei bine, taie-l doctore, o să-mi ajungă şi un singur braţ.”17

Vrea sa rămână cît mai aproape de front, sa conduca bǎtǎlia pe care o concepuse. Dacă ar fi fost un simplu soldat, doctorii i-ar fi tăiat imediat braţul. Dar, din nefericire, o telegramă a Marelui Cartier General ordonă ca Generalul Dragalina să fie transportat de urgenţa la Spitalul Militar Regina Maria de la Palatul Regal din Bucureşti. Acest ordin este sentinţa lui de moarte. Se pare ca firele blǎnii de oaie din cojocul pe care îl purta îi declanşează infecţia. In Primul Rǎzboi Mondial infecţiile puteau fi mortale – înca nu se descoperise penicilina sau sulfamidele.

Linia căii ferate Craiova-Bucureşti este simpla, nu dubla, şi blocatǎ de tot felul de vagoane cu trupe şi marfare cu amuniţie. Trenul se poticneşte, se opreşte des. Abea în seara lui 13 octombrie, o zi şi jumătate după ce fusese împuşcat, ajunge la Bucureşti. Acolo – altă întirziere. Chirurgul palatului, Doctorul Toma Ionescu, este în Moldova şi Doctorul Gerota, care-l suplineşte, încearcǎ să-i salveze nu viaţa, ci braţul, care se mai ţine în cîteva fire de muschi. Desinfecteazǎ rana, îi scoate glontele din omoplat, şi-i pune braţul în ghips. Abea pe 16 octombrie, patru zile dupa ce fusese rănit, chirurgul Toma Ionescu îi amputeaza braţul, la o palmǎ sub umǎr.

Starea Generalului se îmbunătǎţeşte. Ioan Dragalina urmăreste îndeaproape situaţia de pe front. In 14 octombrie se declanşase contra-ofensiva concepută de el şi condusă conform planurilor şi ordinelor lui. Duşmanul este respins. Inamicul începe o retragere generala din tot defileul Jiului. In curând retragerea se transformă în panică şi fugă. Românii îi urmǎresc de aproape, iau sute de prizonieri, tunuri, mii de obuze, mitraliere. Nemţii încolţiţi ucid 1.400 de cai pe care-i aruncă într-un vad. Asa cum scrisese Generalul în ordinul sǎu de zi: “Victoria este a noastrǎ!” Pe patul de suferinţă, Dragalina primeşte din mâna Regelui Ferdinand cea mai înalta decoraţie de război a ţării, Ordinul Mihai Viteazul. Sub ferestrele Palatului Regal, transformat in spital, izbucneşte o demonstraţie spontană de mândrie naţională şi profundă recunoştiintă. Pe când el zace rănit, fiii săi lupta pe front: Corneliu în Dobrogea – Virgiliu pe Dunǎre.

A patra zi dupǎ operaţie, Generalul se simte bine: stă în scaun, înconjurat de familie, povesteşte şi glumeşte cu aghiotantul lui Ion G. Bratianu. Ultima paginǎ a jurnalului său de zi este plinǎ de optimism şi mândrie pentru eroismul fiului sǎu Corneliu, care calare, cu sabia în mână, condusese la victorie o bătălie în Dobrogea. Corneliu fusese grav rǎnit. Citez din jurnalul bunicului: “In ziarul Dimineaţa de azi, (…) citesc la rubrica Eroii Nostri, că fiul meu, Capitanul Dragalina, a fost citat cu ordin de zi, fiind rănit în lupta crâncenă susţinută cu duşmanul pe care l-a pus pe fugǎ. E cea mai fericita zi din viaţa mea. Să trăieşti, sumpul meu fiu. Dumnezeu să te aibe în paza lui.”18

Cea mai fericită zi – dar şi ultima. Seara, temperaturea creşte brusc la 39 C de grade (102.2 F). S-a declanşat septicemia. Corneliu, rănit de un glonte în piept, lînga inimă, părăseşte spitalul şi vine să fie alături de tatăl sǎu. Ceas de ceas, la căpătâiul rănitului medicii, familia, şi prietenii îl vegheazǎ. Regele Ferdinand stă de pază la usă.

Generalul cere să-l vada pe Leu, câinele lui credincios cu care făcuse războiul. Leu intra fără zgomot, apropiându-se cu grijă de pat şi pune uşor capul lui mare şi greu pe perna rănitului. Generalul îl mângâie: “Luaţi-l” şi câinele se retrage cu capul în jos. Leu ştia ceea ce familia nu vroia să creadă. Acasă, Leu, abătut, zace cu capul pe lăzile Generalului. (Nu şi-a revenit niciodată din adânca-i tristeţe. Cîteva luni dupa moartea stăpânului, Leu a sărit brusc la un ofiţer, lătrând – şi ofiţerul i-a străpuns inima cu sabia.)19

In seara zilei de 24 octombrie la orele 8:15 Generalul Dragalina primeşte sfânta împărtăşanie: “Cornel, îi se adresează Generalul fiului său cel mare, îndreaptă-mă cu faţa spre Banat. Tu să le spui că am murit cu ei în gând!”20

La 10:40 se stinge, în etate de 56 de ani şi 10 luni. Prin moartea lui armata româna pierde pe unul dintre cei mai valoroşi şi încercaţi comandanţi. “Moartea lui Dragalina este pentru noi, pentru naţiunea româneasca o pierdere ireparabilǎ,” scrie Ministrul de Externe Take Ionescu. “Sămânţa de eroi, mai încolţeste încă pe sfântul nostru pământ.”21

In testamentul Generalului găsim cîteva fraze simple, calde, pline de dragoste pentru familia lăsata în urmǎ:

“Băieţilor, iubiţilor mei fii, Corneliu şi Virgiliu, pe lânga binecuvântarea mea, le las biblioteca şi armele mele şi îi rog a se mulţumi cu atât cît nu mi-a fost dat în toată munca ce am desfǎşurat să agonisesc mai mult.

Las un nume cinstit şi nepătat, căci toată viaţa mea am jertfit-o pentru a-mi îndeplini serviciul credicios. Şi pe cât cu putinţǎ mi-a fost posibil, n-am căutat să mă abat cu nimic de la calea binelui şi a dreptăţii. Nici-odată nu am avut altceva în vedere decit îndeplinirea cinstită a datoriei. Sărac am intrat în armată şi sărac părăsesc aceastǎ lume. Doresc din toata inima ca şi ei să urmeze calea pe care am mers şi să nu se abată niciodată dela datorie, iar cinstea să le fie mai presus de toate. Astfel am căutat să fiu şi astfel doresc să fie şi ei.

In schimb rog pe Dumezeu să le dea puterea să fie aşa şi binecuvântarea mea îi va însoţi pretutindeni.”22

La Biserca Albă din Bucureşti, drapată în întregime în vǎluri negre, Regele Ferdinand îngenunchiază în faţa sicriului şi cu ochii împăienjeniţi de lacrimi, rosteşte o rugăciune. Apoi sculându-se, salută cu mǎna la chipiu pe “viteazul General,” aşa cum l-a numit cînd i-a atârnat în piept ordinul Mihai Viteazul.23 Prezenţi în Biserica sunt toate somitǎţile ţǎrii: Principele Carol – viitorul rege, Vintilă Brǎtianu – Ministrul de Rǎzboi , Ion I. C. Brǎtianu – Preşedintele Consiliului de Miniştrii, scriitorul Barbu Stefǎnescu-Delavrancea, Mihail Cantacuzino – Ministrul Justiţiei, Take Ionescu – Ministrul de Externe, Henry Catargi- Mareşalul Palatului, generali, ofiţeri, ataşaţii militari ai misiunilor ruse, franceze, engleze, italiene, sârbeşti.

Pe un afet de tun de-a-întregul cernit, tras de şase cai şi urmat de mai marii ţării, de reprezentanţi ai regimentelor lui, de familia îndurerată, şi de Leu, câinele credincios, cortegiul funerar îşi croieşte drum prin marea mulţime de pe Calea Victoriei, către Cimitirul Eroilor (Belu Militar) şi locul de veci. “Generalul care a apărat cu mintea lui de cugetǎtor, cu energia lui de soldat, şi cu calda lui inimǎ de Bănăţean Oltenia, nu mai este,” scria marele istoric Nicolae Iorga (…) “Cu pietate fiecare va privi ultimul lui drum între noi. Caci lacrimile – le-am inspravit!Dar mâine, cînd Banatul lui părintesc va fi carne din trupul României biruitoare, cînd colo departe’n Caransebeş va flutura steagul supt care el şi-a vărsat sîngele, vom ridica pe locul unde el a fost dăruit neamului statuie de bronz întru pomenirea curatei figuri de erou care se ascunde acum vederilor noastre.” 24

Fiii Generalului Dragalina i-au urmat pilda şi şi-au pus sufletul, mintea şi braţul în slujba României: Tata, Virgiliu Dragalina, a luptat în Primul Război Mondial şi s-a pensionat cu gradul de comandor de marinǎ. Corneliu Dragalina, General, Comandant de Corp de Armata, a luptat în Primul şi în cel de al Doilea Război Mondial. Pe frontul de răsărit armata condusă de el a înaintat pâna la Stalingrad. Avea sub comandă patru divizii de infanterie cu un total de peste 64,000 de bravi. Unul dintre acestia a fost bravul părinte Adrian Fǎgeteanu, voluntar, rǎnit la Stalingrad pe când comanda o grupa de tunuri, acum sihastru, undeva spre cer dincolo de Mânăstirea Lainici.

După catastrofa de la Stalingrad, posturile de radio sovietice urlau: “L-am prins pe Generalul Dragalina şi-l trimitem cu picioarele goale în Siberia.” Nu l-au prins nici-odata. La 16 decembrie 1942, Generalul Ion Antonescu l-a rechemat de pe front, şi l-a numit Guvernatorul Bucovinei. Soldat sau guvernator, Unchiul Corneliu s-a comportat cinstit şi drept, un bun creştin. In aprilie 1944 a eliberat necondiţionat prizonierii bosniaci, muntenegreni evrei şi sârbi capturaţi de nemţi, închişi în lagǎrul de la Ghiorda, langă Timişoara.25 In vara anului 1944 a suspendat portul Stelei lui David la evreii din Cernǎuţi, ca să nu-i pună în pericol de execuţie de către fascişiti.26 A intervenit şi a obţinut aprobarea Mareşalului Ion Antonescu pentru evacuarea evreilor din Cernauţi, evrei care urmau să fie arestaţi sub ordinul lui Hitler, şi deportaţi peste Bug. Astfel, după cum descrie în 2001 Teodor Wexler, fruntaş al comunitǎţii evreieşti din România, Corneliu Dragalina a salvat 14,750 de suflete.27 In anul 2002, în aula Academiei Române, acelaşi Teodor Wexler, reprezentant al Fundaţiei Filderman, şi-a început prelegerea cu cuvintele: “Permiteţi-mi să-mi plec cu respect fruntea faţa de memoria acelor mii de români, care prin curaj şi credinţă crestină, au salvat în anii celui de al doilea război mondial circa 400,000 de evrei.”28 Printre acei curajoşi şi adevaraţi creştini, Teodor Wexler îl numeşte pe Generalul Corneliu Dragalina.

Deşi urmărit de securitate, evacuat din casa lui de la Timişoara, ameninţat de un ofiţer de securitate că “o să-i vina rândul,” unchiul Corneliu nu a fost arestat. In primii ani dupa razboi, pavăză i-au fost numele istoric, eroismul şi abnegaţia cu care şi-a slujit tara în doua razboaie, cinstea şi onoarea cu care s-a comportat. N-a facut politică şi nu s-a alăturat nici-unei mişcări, nici de stânga, nici de dreapta. Au fost zvonuri ca a luptat în munţi cu partizanii: n-a fost aşa. Primise de la un grup din rezistenţǎ un corn de vânǎtoare din bronz, cu inscripţia: “Când din corn tu vei suna, partizanii se vor aduna.” Cornul a rămas mut şi atârnă azi pe frontispiciul căminului nostru din California. Unchiul Corneliu, militar cu mare experienţă, realizase cu durere cǎ o luptă împotriva comuniştilor sustinuţi de hoardele sovietice cotropitoare, o luptă inegală şi disperată, fără armament, fără informaţii, şi fără ajutor din afară, nu poate duce decât la un masacru. Avea prea mult respect şi prea mare dragoste pentru conducatorii rezistentei ca să-i încurajeze intr-un act fǎrǎ speranţe de izbânda. In 11 iulie 1949, se stinge din viaţă; intervenţie divinǎ care i-a cruţat demnitatea şi onoarea, înaintea unui val masiv de arestări. Securitatea şi marea noastră prietenă, Uniunea Sovietică, împortriva căreia luptase cu eroism dar mai ales cu succes pe Don şi la Stalingrad, nu l-ar fi iertat.

“Sărmană-i ţara fără de eroi – Dar vai de ţara care cere-eroi” – astăzi, mai mult de cât oricînd, după anii grei ai comunismului, România tânjeste dupa oameni înţelepţi, drepţi si însufleţiţi de dragoste de patrie, “copii cinstiţi ai neamului,” cum i-a numit bunicul meu, care să arăte tinerei generaţii libere drumul către viitor, aşa cum odinioară ne-au cǎlǎuzit eroii nostri.
1 Copie după foia de notare a sublocotenentului Ion A. Dragalina din 15 octombrie 1890, arhiva Virgil Dragalina. Citat în: Nicolae Popescu, Generalul Ion Dragalina. Bucureşti: Editura Militară, 1967, p.14
2 Lumea militară, nr. 4, iunie 1931, p.1
3 Lumea militară, nr.8, septembrie 1935, p. 65
4 Scrisoarea se află in arhiva Dnei. Ioana Dragalina
5 Arhiva Virgil Dragalina. Pasaj redat în: Nicolae Popescu, Generalul Ion Dragalina. Bucureşti: Editura Militară, 1967, p.30
6 Arhiva Virgil Dragalina
7 Cultul Eroilor, III/4, iulie 1922, p. 4
8 Treceţi Batalioane Române Carpaţii de Nicolae Furdui Iancu (câtec patriotic din Primul Război Mondial)
9 Generalul Ion A. Dragalina, Eroul de la Cerna şi Jiu, văzut de contemporanii săi. Lugoj: 1931, p.5, 16, 21
10 Relatarea sublocotenentului Polihron Dumitrescu (în 1967- general maior in rezervǎ), care a asistat personal la acest episod, fiind comandant de subunitate în Regimentul I vânǎtori din Divizia I infanterie. Preluat din: Nicolae Popescu, Generalul Ion Dragalina. Bucureşti: Editura Militară, 1967, p. 40
11 Eroii Neamului, anul 4, februarie-martie, p. 8
12 Sărbătorirea Eroului de la Jiu. Banatul Românesc, Duminica, 31 octombrie, 1920
13 Citat de Radu R. Rosetti, In: Generalul Dragalina. Romania, Marti, 7 martie 1917
14 Banatul Românesc, Duminica, 31 octombrie, 1920
15 Virgil Dragalina, însemnari inedite
16 România Eroică, 11-12, decembrie, 1919, p.25
17 Virgil Dragalina, Bătălia de la Jiu, (însemnari personale, manuscris). Arhiva Opritsa Dragalina-Popa
18 Citat de Radu R. Rosetti, In: Generalul Dragalina. Romania, Marti, 7 martie 1917
19 Ultimele clipe desscrise de Virgil Dragalina, în: Bătălia de la Jiu, (însemnǎri personale, manuscris). Arhiva Opritsa Dragalina-Popa
20 G. Lungulescu, Două decenii dela moartea Generalului Ion Dragalina, Universul, duminica, 25 octombrie, 1936
21 Take Ionescu, Universul, 29 iunie 1931
22 Arhiva Familiei Dragalina
23 Amintiri, Virgil Dragalina şi In: In Amintirea Generalului Erou I. A. Dragalina. Albina, Bucureşti, 30 octombrie 1936
24 Nicolae Iorga, Moartea Generalului Dragalina, Neamul Românesc, Bucureşti, Joi 27 octombrie, 1916
25 Politica, 1 aprilie 2000, p.6
26 “During the 1944 retreat General Dragalina suspended the requirement of the yellow star for the Jews at Cernauţi because he feared the Germans would press for mass executions.” Transit Camps and Ghettos, Deportations, and Other Mass Murders. The Romanian Jewish Community. (Electronic site): http://www.romanianjewish.org/en/cap4.html
27 T. Wexler, General Dragalina Saved Thousands of Jews from Cernăuţi, Magazin Istoric, 3, March 21, 2001,p. 63-66
28 T. Wexler, A fost holocaust in Romania? Electronic site: http://www.observatorcultural.ro/informatiiarticol.phtml?xid=3605

9 gânduri despre &8222;Slujitori ai Neamului: Familia Dragalina, în mărturii din istorie şi din arhiva familiei&8221;

  1. Multumiri doamnei Oprita Dragalina Popa pentru minunata evocare a generalului Ion Dragalina.
    As dori sa comunicam in vederea realizarii unui material despre familia de militari Dragalina.
    D. Roman

  2. Doresc sa va adresez si eu sincere felicitari si, totodata, multumiri pentru evocarea pe care am citit-o acum cateva momente. Asa cum observati port cu mandrie acest nume. Mai mult, am imbratisat si eu cariera militara de la varsta de 15 ani. In prezent sunt comandor de marina si profesor universitar in Academia Navala. Daca doriti si alte informatii despre mine si familia mea va stau la dispozitie cu cea mai mare placere. Inca odata, felicitari si sincere urari de bine si sanatate!

  3. Am citit cu deosebit interes evocarea facuta de Dna Oprita Dragalina Popa generalului Ion Dragalina si familiei sale.
    Pentru definitivarea unui articol, ma intereseaza, in special, biografia generalului Corneliu Dragalina. Am gasit in arhive o scrisoare din 1942 a gen. V. Rudeanu, adresata acestuia, care se afla pe frontul de Est. Ar putea cineva sa-mi ofere datele de care am nevoie, surse pe care sa le consulta? Cu vii multumiri anticipate.

    Vasile Malanetski.

  4. Sunt caransebesan. Cuvintele domnului general Ion Dragalina vor ramane in memoria noastra cat timp va fi orasul si Tara.
    Ca un paradox, faptele domnului general Corneliu Dragalina au fost tinute secret atat de comunisti cat si de cei care au urmat -neocomunisti- si apoi de ceilalti -hoti, puturosi, prosti.

  5. Stimata Doamna,

    Purtati un nume de legenda si nu il faceti de rusine. Emotionant material, va felicit sincer si va doresc tot binele din lume, ca sa cinstiti in continuare memoria acestor Slujitori ai Neamului.
    La o cu totul alta dimensiune s-ar putea situa bunicul meu matern, preot militar in primul razboi mondial, cu parohie rurala. A luat parte la intreaga campanie (1916-1919), intregind visul lui Eminescu: de la Nistru pana la Tisa, de unde a fost demobilizat, intorcandu-se la familie si la bisericuta devastata de nemtii opriti temporar la Mateias, in Muscel.
    Pentru ca sunteti fiica unui ofiter superior de marina, va rog sa fiti buna si sa imi spuneti daca nu cumva si dansul a lasat niste amintiri, unde sa se faca vorbire despre viitorul amiral Dan Zaharia (retras din armata in 1919 cu gradul de comandor), bun prieten cu bunicul meu.
    Incerc sa gasesc informatii despre Dan Zaharia, dar sunt extrem de sumare si nu reusesc sa le pun cap la cap.
    Poate ca s-au cunoscut, poate au fost chiar prieteni, pe Dunare, pe Mare.
    Pentru mine ar fi o mare onoare sa cunosc mai multe lucruri si despre cariera militara a tatalui D-voastra, in masura in care acest lucru ar fi posibil. Depinde insa numai de D-voastra.
    Astept cu speranta raspunsul D-voastra.

    Cu deosebit respect,
    Radu Petrescu, Bucuresti
    15.09.2012

  6. Draga d-na Oprita Dragalina,
    Randurile pe care le-am citit mai sus m-au umplut de emotie: odata pentru faptele pe care le relatati,pline de patriotism si eroism,calitati care astazi lipsesc cu desavarsire ramanilor de orice varsta, si in al doilea rand pentru ca mare parte din ceea ce povestiti le-am auzit si eu direct de la tatal si mama dv.pe care i-am cunoscut bine timp de 5-6 ani inainte de a pleca din tara.Am luat lectii de franceza cu mama dv,inegalabil profesor de franceza,de la care am
    invatat nu numai o limba ci o cultura.Va spun doar atat,cand am ajuns prima data la Paris,aveam impresia ca am mai fost,cunosteam aproape tot ,atat de bine,numai din povestirile d-nei Dragalina….
    Urari de bine si sanatate si sorei dv,Ioana si nepotului pe care i-am cunoscut…
    As fi incantata sa ma contactati.
    Cu emotie si parere de rau ca am gasit acest articol atat de tarziu,
    Marga Draghici,
    margadraghici@yahoo.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s