ritualuri uitate amintite de Crăciun Parasca
La supravieţuirea în timp a satului românesc, un rol important l-au avut, printre altele, manifestările spirituale care vizau consacrarea ritual-magică a coeziunii membrilor comunităţii . În faţa unor situaţii inerente ,,de criză’’, se reiterau acte de solidaritate comunitară menite să reinstaureze echilibrul, ordinea normală, armonia cuplului, familiei sau obştii întregi . Le regăsim în momentele cruciale din ciclul vieţii omului (naştere, nuntă, moarte), dar şi în cazurile de secetă, epidemii etc. În unele activităţi economice precum torsul fuioarelor şi câlţilor, la seceriş, la construirea unei case, nu puţini participau la claca organizată de cel ce apela la acest tip de ajutor .
Astfel de acte se extind dincolo de relaţiile de rudenie, familiale sau de neam, incluzând vecinii şi nu numai, uneori întreg satul (vezi în acest sens hora de duminică sau Paştele morţilor) .
În context, se încadrează ,,însurăţitul şi înfârtăţitul’’ fetelor, respectiv al feciorilor, pe criterii de prietenie şi de afinităţi sufleteşti .Obiceiul era cunoscut şi practicat în forme ritualizate, sub denumiri zonale în toată ţara precum: Prinsul Verilor şi Văruţelor, Datul de-a Verişoarele, Mătcuţatul Fetelor, Mătcălău ş.a.
În Bihor, la Chişcău, se numea ,,Jurământul Fârtaţilor şi Suratelor’’, iar la Cărăsău ,,Prinderea Suratelor’’. În câteva sate din sudul judeţului Bihor, Valea de Jos, Rieni, Lunca, Seghişte şi altele, fetele ,,surate’’ erau protagonistele unui ceremonial complex ce se desfăşura în a doua zi de Paşti sau în Duminica Tomii .Obiceiul are denumiri variate de la sat la sat : Lioara, Lilioara, Milioara, Jocul Felegii etc.
Revenim la subiectul de azi, oferind mai jos descrierea făcută de Aurel Flutur, în baza informaţiei obţinută în anul 1974 de la Goldiş Aurel (aprox. 70 ani) din localitatea Chişcău.
,,Acest jurământ se făcea de doi băieţi sau 2 fete care se cunosc bine, însă dacă-s cunoscuţi din pruncie ar fi mai bine, şi care să aibă încredere unu în altu, şi să-şi respecte jurământu pus . Atunci când se face jurământu, se cheamă un om bătrân sau mai tânăr, dar care să cunoască jurământu şi cum se face . Acest om sau femeie încep să-i pregătească pe cei doi şi să le explice ce rost are acel jurământ şi, dacă cred că-l vor putea respecta, să-l facă, dacă nu, nu . Dacă cei doi spun că-l pot respecta, atunci cel ce-i joară le dă pită, sare şi pământ în mâna stângă, şi s-o ducă la piept, după care îi pune în genunchi, unu în faţa celuilalt, şi să dea mâna dreaptă unu la altu şi-i pune să zică după iel: – Aşa să-mi ajute Dumnezeu şi la sufletu meu precum voi ţine la fârtatu meu ! după care repetă şi celălalt jurământu . Apoi, iar le zice cel ce-i joară: -Aşa să-mi ajute Dumnezeu, precum n-oi trece pentru fârtatu meu prin foc, prin ploaie, prin apă, prin vânt, pe acest pământ, prin orice greutăţi ca pentru corpu şi sufletu meu ! Apoi, iar le zice cel ce-i joară: – Aşa să-mi ajute Dumnezeu mie şi sufletului meu pă cum n-oi face de ştire la fârtatu meu când oi auzi ceva bine sau rău despre el ! Şi atunci, cel ce-i joară le dă să mănânce pită cu sare de trei ori şi să bea vin din pumni, unu de la altu de trei ori .După care cel ce-i joară ia mâna dreaptă a unuia din cei juraţi şi îl împunge cu un ac în vârful degetului mare, până curge sânge, apoi împunge şi pe celălalt până curge sânge, şi apoi le împreună degetele de trei ori şi spune să dea mâna unu cu altu şi să se sărute, apoi se pun pe petrecere până noaptea târziu, ba şi 2-3 zile, mai ales când să făcea jurământu în sărbători . Fârtaţii nu aveau voie să se –njure, să se supere unu pe altu, ci să se ajute cât or trăi pe pământ .’’
La Carasău, jurământul suratelor era precedat de o mişcare coregrafică pe o melodie caracteristică cântecelor rituale . Acordăm descrierii folcloristului Dumitru Colţea (vezi vol. Zilele folclorului bihorean, Oradea, 1974 p. 147-153) atenţia cuvenită:
,,Adunate în cerc, ţinându-se de mâini, ele cântau pe o melodie simplă, următoarele versuri: ,, Lilioară, oară / Fată mnerăoară / Fată negrişoară / Mândră filimină / Rujă din grădină / Ne-om prinde surate / Cu ouă-nvârstate / Şi cu cheşcheneauă / Tă două cu două. Jocul se oprea, fetele rămâneau prinse de mâini în timp ce două dintre ele treceau în mijlocul cercului unde « se prindeau surate » după următorul ritual: se aşezau în genunchi, una în faţa celeilalte, şi rosteau o formulă de legământ: – Fată curată / Vrei să-mi fii surată? / -Vreau să-ţi fiu surată / – Dacă mi te prinzi surată / Nu mi-i sudui dă tată?/-Nu te-oi sudui de tată / -Nici dă mamă niciodată? /-Niciodată /-Da dă sori o dă fraţi /-Nici dă sori, nici dă fraţi /-Dă mi-i sudui dă tată / Dare-ai cu capu de piatră / Dă mi-i sudui dă mamă / Nu te ieie lumea-n samă ! Dă ti-i dăspărţi dă mine / Pice poala după tine / O la Paşti, o la Crăciun / O când îi ospăţu bun ! Formulele-întrebări ale jurământului erau apoi repetate de cealaltă fată. Ele schimbau două batiste (cheşcheneauă) şi două ouă « împistrite », se îmbrăţişau şi se sărutau de mai multe ori …. Din momentul prinderii suratelor, ele rămâneau legate pentru toată viaţa şi niciodată nu se adresau una alteia în alt chip decât cu apelativul surată… Suratelor le reveneau, după tradiţie, o seamă de îndatoriri . Ele se considerau rude de sânge, luând parte alături de neamuri la toate prilejurile. La naştere, suratele îi săreau în ajutor tinerei mame, ducându-i « cinstea » cea după datină. La nuntă, ele se însoţeau una pe cealaltă în momentele ceremoniale semnificative: împletitul miresei, iertăciunile, punerea conciului etc. Suratele erau alături una de alta la bucurie şi la necaz, în viaţa de fiecare zi ca şi la sărbători. La moartea unei surate, ele purtau semne de doliu dădeau ajutor la pregătirea petrecaniei, se « văietau » după surata lor. Una din îndatoririle suratelor era de a se feri una pe alta de clevetiri, de a-şi apăra cinstea, netăinuind nimic una celeilalte. Acest aspect lărgeşte sfera semnificaţiilor sociale ale obiceiului, care avea o înrâurire pozitivă asupra moravurilor. Obiceiul suferă un proces de destrămare. El a devenit azi un joc de-a suratele între fete. Fiecare fată îşi prinde, fără ritual, mai multe surate .’’
