Elogiile
versuri de Ştefan Dumitrescu
Glorie Domnului Mihai Eminescu
Elogiul 2
Glorie domnului Mihai Eminescu imnuiau pietrele!
Glorie domnului Mihai Eminescu imnuiau pietrele!
Glorie domnului Mihai Eminescu imnuiau pietrele!
Glorie domnului Mihai Eminescu imnuiau pietrele!
Şi deodată le-au crescut crini înalţi în mâini!
Glorie domnului Mihai Eminescu imnuiau lăcustele!
Glorie domnului Mihai Eminescu imnuiau lăcustele!
Glorie domnului Mihai Eminescu imnuiau lăcustele!
Glorie domnului Mihai Eminescu imnuiau lăcustele!
Şi deodată le-au crescu lumânări înalte în mâini!
Glorie domnului Mihai Eminescu strigau albiile râurilor!
Glorie domnului Mihai Eminescu strigau albiile râurilor!
Glorie domnului Mihai Eminescu strigau albiile râurilor!
Glorie domnului Mihai Eminescu strigau albiile râurilor!
Cu râurile înalte în mâini arzând ca nişte lumânări!
Mihai Eminescu
Elogiul 10
oh, căci ce este fluviul
decât mâna muntelui
mângâind blana mărilor
mângâind blana mărilor
oh, căci ce este pasărea
decât mâna întinsă
a cui mână întinsă este pasărea
a cui mână întinsă
oh, căci ce este omul
decât mâna întinsă a ţărânei
înspre ce se întinde mâna ţărânei
înspre ce se întinde mâna ţărânei
înspre ce se întinde
oh, căci ce este cântecul lui
decât mâna întinsă decât mâna întinsă
mângâind moartea pe buze
mângâind moartea pe buze
mângâind moartea pe sufletul ei
mângâind moartea pe sufletul ei
luminos verzui ca burta oceanului
oh, şi moartea
a cui mână întinsă este ea
a cui mână întinsă este ea
a cui mână întinsă.
Elogiul 4
Oh, cum trec domnii Mihai Eminescu şi Veronica
Micle pe sub munţii înfloriţi
Parcă ar fi mirii lumii parcă
Ar fi cerbii
Cu stele în coarne parcă ar fi corăbii cu
Velele în flăcări
Susţinând bolta lumii
În vremea aceasta în seminţe au loc
Mari baluri
Mireasma albăstrie a esenţei luminează
Odaia pustnicului
Pe suprafaţa conceptelor creşte
Mătasea broaştei (lumina e
sentimentul soarelui frunza e
sentimentul arborelui
râul e
sentimentul clipocitor al muntelui
moartea
al cui sentiment este?) în
curând drumurile se vor
transforma în mari conducte
iubirea se vede în fundul lumii ca
un opaiţ
o, cum trec domnii Mihai Eminescu
şi
Veronica Micle
Pe sub munţii înfloriţi !
Imn
Vai nimeni n-a mai venit pe muntele
de lumină unde eu singur
îmi cioplesc statuia de marmură
în apusul în care privesc pur.
Pasărea peste patrii a cântat
ceaţa de aur care urca pe ţărmuri
cine ştie dacă nu sunt steagurile
sufletelor strămoşilor plecaţi la luptă.
Şi râurile despărţind cântarea
poetului antic al câmpiei neamul
e un cântec înflorind urcând
din văile de aburi ale patriei !