Îmi tot vine să cânt şi să ţip,
Să ţip de bucurie că exişti;
Eşti feerie pe-acest pământ
Cu ochii tăi calzi, optimişti.

Pomii în livezi au ajuns flaute,
Pădurile s-au schimbat în viori;
Grânele s-au trezit să se clatine,
Iar câmpia e linşată de cicori.

Mai ieri, tu alergai sub soare,
În rochia ce-o fluturai în vânt;
Cu mâinile vroiam să te prind,
Să te strâng în braţe, să te-alint.

Mereu îmi vine să cânt şi să ţip,
Pădurile s-au schimbat în viori;
Cândva alergai, chiuind sub soare,
Azi, îmi strângi în suflet fiori.

George Pena

Erau, cândva,
troiene cât casa şi başca,
sălbăticiuni ieşieau
din păduri agale;
De multe zile
este numai frig în Vlasca,
doar câmpia visează
acel cojoc moale.

Eu tot am savurat din elixire,
acum fericească si alţii peste ani;
dintotdeauna am făcut artă pentru artă-
alţii au făcut artă pentru bani.

Eu tot am simţit din plin amăgirea,
aşa cum o simt si alţii acum;
speranţa în mine a irizat dăruirea,
singurătatea s-a sublimat în parfum.

Eu tot am sorbit, trăitor, armonia,
şi-am iscat nedumerire celor din jur;
cu jind, m-a albit însa duşmănia,
dar iată-mă, imens, cu spiritul pur.

MÂNGÂIERI DE GALĂ

In aur campiile-şi trec strălucirile,
fâlfâiri de granguri adulmecă sudul;
în noi cu dinţii, toate ticăloşirile
işi mărturisesc prezenţa, absurdul.

Naşte-o lume nebună si pală,
destin adeverit de ce n-o ierţi?
viaţa ne trişează cu mângâieri de gală,
lumea şi-arată colţii şireţi.

CÂTE SUNT…

Câte sunt şi câte nu-s
toate au ceva de spus;
câte nu-s şi câte sunt
ne ucid fiorii crunt.

Zilnic soare-n dimineţi-
toacă viaţa numai vieţi;
investim iubiri imune,
guralivi şi puşi pe bune.

Câte sunt şi câte nu-s
ştie numai Cel de Sus.

SUNT UN OM

Sunt un om
în a doua tinereţe,
şi nu-mi pierd vremea
cu nimicuri;

cioplesc versuri
cu acurateţe,
sunt un om
cu risipiri razleţe.

Păstrez în suflet
doruri şi fineţe,
ce-n fiorul trudei
trec prin viituri;

sunt un om
fără bătrâneţe,
contopit cu rime
şi lecturi.

AXIOMĂ

Poezia
nu-i o mură-n gură-
ci odor-
cu farmecu-i abil;

te osândeşte
la tainică tortură-
poezia
nu-i o mură-n gură.

In graţios vârtej,
uşor te fură,
şi toropeşte
în ademeniri febril;

poezia
nu-i o mură-n gură
ci odor,
farmecu-i subtil.

ŞI VĂD…

Şi văd că necazurile
mor în cuvinte,
inima mea
în iubiri înfloreşte;

las toate dorinţele
să mă alinte,
şi văd că năzuinţele
o iau tot înainte.

Întotdeuna pasiunea
nu se dezminte!
Ne tot aruncă
în simţiri împărăteşte;

şi văd că febrele
au aceeaşi sorginte,
inima mea-
garoafă- înfloreşte.

AM TRĂIT…

Eu am trăit
cum am putut,
şi niciodată
nu m-am plâns;

spaima furtunilor
nu m-a ştiut,
eu am trăit
cum am putut.

Şi iată, azi,
pot să salut,
ocrotitoarea iubire
ce m-a constrâns;

eu am trăit
cum am putut,
şi uite:
am invins.

CA O COBRĂ

Am vrut să mă joc şi m-ai certat
simţeam că ard într-un prăpăd de foc;
ochii tăi căprui, deşi m-au ocultat
în lumea mea , îţi păstrez noroc.

Am vrut să mă joc şi m-ai certat,
m-ai tras de coamă, mi-ai dat un pumn
te-am necăjit şi totuşi m-ai iertat,
atâta rai tu porţi în sân!

Am vrut să mă joc şi m-ai certat,
peste timpuri, vraja sorţii ne aprobă,
şi-ntr-un târziu, cu luna-n scăpătat
te-ai încolăcit pe mine ca o cobră.

ACEEAŞI REMUŞCARE

Aşa a fost când ne-am văzut,
unul roşea, celălalt persevera;
stelele în noi câte-au căzut
in ani-lumina ne traversau.

Aşa a fost când ne-am sorbit,
unul gând, celălalt idee;
o infinită iubire ne-a pervertit
şi mă fierbi, neomenesc, femee.

Aşa a fost când ne-am orbit,
unul încantare, celălalt vibrare,
îmbrăţişarea anunta ceva cumplit-
valsa în noi aceeaşi remuşcare.

ÎŢI AUD

Îţi aud sângele, ţi-aud fiorul
cum iradiază în cauşul palmelor
şi cum arde urma unde pui piciorul,
îmbrăţişaţi în magia şoaptelor.

Ţi-aud chemarea, înteleg visarea
ademenitoare din privirea-ţi subtire,
peste care s-a zvonit neuitarea
din nefire peste fire.

Ţi-aud dorinţa, ţi-aud risipirea,
ascunse ca greierii prin frunze;
şi-s năucit, cum s-a ivit iubirea
înflorind rostirea de pe buze.

ALERG PRIN VIAŢA

Alerg prin viată
hăituit de tine,
şi-mi surâde-n urma
dăruirea;

de focul tău
ce mă susţine,
alerg prin viată
hăituit de tine.

M-apropii fericit
de tainele-ţi divine,
şi simt
cum creşte-n juru-mi
împlinirea,

alerg prin viată
hăituit de tine-
poezie-
şi-mi surâde-n urmă
preţuirea.

TU ASTĂZI ŞTII
Tu astăzi ştii că viaţa
statorniceşte o ordine în conjuncturi
după care noi, muritorii,
transcriem rosturi, investituri.

Tu astăzi ştii că noi
ne-am contaminat de aspiraţii divine,
ori ca adevaratul nostru Dumnezeu
ne-a hărăzit aceste toxine.

VIS ANTUM

Iz de cetini şi de iarbă
sorb ochii mei acum;
ca un fir nătâng de nalbă
se prelinge un vis antum.

Fluturând şi eu sub gene
sadic şi pervers suspin;
caut alchimii prin vreme,
riscul e un vis deplin.

PERMUTĂRI

Viată, dragoste si moarte-
vă răsfăţaţi nereţinute!
nemuritoare-s idealurile toate
iar clipele ameţitoare par virtute.

Voi ne însoţiţi in ciclic mers,
în salt cuantic vă îndepărtaţi,
când noianul de vise devine vers
pe rug de rime mă incineraţi.

DECOR

Munţii-şi văd de treburile lor în zare,
câmpiile mustesc în seve liniştite;
bucuria surprinsă-n reacţii de splendoare
se dezintegrează până şi-n cuvinte.

La marginea mişcării ameţită-n visări,
încerc purificarea virtuţilor apte;
tulburat de-o lume, bolnavă de sfidări
mă rog speranţei fără de moarte.

Sortite mi-au fost versul, solilocul,
răutatea deghizată-n bunătate,
şi mă înalţ ca pasărea şi focul
spre iubiri de patimi inundate.

Mustesc câmpiile în seve liniştite
şi munţii-şi văd de treburile lor;
lacrima mă stinge şi m-aprinde fierbinte
şi mă-nfirip jalon, al acestui decor.

LA ZIUA MEA!

Sănătate
şi mulţi ani bătrâne!
Ce mai zici,
şi ce mai faci?!

La suple patimi
şi trairi imune,
sănătate
şi mulţi ani bătrâne!

Menirea ta
ce viziuni impune,
e har măreţ
şi rai de vraci;

sănătate
şi mulţi ani bătrâne!
Ce mai zici,
şi ce mai faci?!

25 noiembrie 2oo3

LANSĂRI

În lirice exerciţii
mă complic,
şi lansez
suave probe;

slăvit să fie
acest melic,
în lirice exerciţii
mă complic.

Sunt măiestrite
cu tipic,
nu-s abstracte,
nici xenofobe;

în lirice exerciţii
mă complic
şi lansez
adevărate probe.

LUMINĂ ABSOLUTĂ

lui Mihai Eminescu

Tu, Demiurg si-al erei prezente,
prin vremuri de trudă activă;
ne-ai stimulat idei si concepte
in lumea noastră relativă.

Te-au studiat idoli din vaste impărătii,
ne-ai spulberat prejudecăti amare;
cu geniul Tau am sfidat gravitatii
şi-am cucerit Universul în mişcare.

Şi dacă azi, un timp şi o durată
ne însoţesc mesaje shimbătoare,
tu ne rămâi lumină absolută
în paradoxuri pios ameţitoare.

Tu, Demiurg şi-al erei viitoare
prin vremuri de luptă activă,
ne-ai anulat prejudecăti amare,
în lumea noastră relativă.

RĂMÂNEM BĂRBAŢI

Ne naştem ca să clădim frumosul,
ne naştem din nevoia de noi;
şi sufletu-şi plange Hristosul
acestui picior de plai cu eroi.

Ne naştem şi rămânem bărbaţi
acestei trude si frumuseţi latine,
flămânzi de iubire, de iubire salvaţi
simţim cum viaţa, treieră suspine.

N U N T A

Ziua scurtă, noapte lungă,
mângâie gutuii bruma;
geme vinul prin butoaie,
şi băut se vrea acuma.

Intr-o curte toţi vecinii
bat pământul melomani;
un ţambal şi o vioară,
dracii-i scoate din ţigani.

DE VEI VENI…

De vei veni frumuseţe la mine
să te îmbraci cu linişte şi tăcere,
si mai cu seamă, tu, inima
s-o laşi să bată-n voie, cu putere.

Am să te-aştept pârjolit cu uimirea
spulberată intre distante acum;
din nori si din stele, am sa te-adun
precum m-a-ndumnzeit iubirea.

Să aduci surâsuri, vestite de buze,
ochii tai sa clipeasca ceva sufletesc;
şi dacă-s sfios să nu te-amuze
că în săruturi am să te zidesc.

Şi am să uit capriciile asedierii
mereu întârzierile vor fi prelungi;
tu ai să mă stingi cu îmbrăţişarea vrerii,
cu liniile tale, calde si lungi.

Ş T I U

Ştiu că porţi ascunsă sub bluză
materie incandescentă;
plimbi fiorii din obraz pe buză
printre fulgere absentă.

Ştiu că-n ochi porţi flăcări line,
a unor ne-nţelese şi absurduri doruri-
o, mâinile tale alunecă pe lângă mine
stimulând în aer zboruri.

Ştiu că porţi pe undeva ascuns
albul tot vibrând pe oase,
ştiu că porţi în fiecare surâs
desfătări misterioase.

ÎNTÂIA OARĂ

Caisul înflorit de lângă poartă
cu ramurile pe drumuri,
mi-a pândit copilăria
între dealuri, la marginea liniştei,
şi-n ogradă
l-am adus într-o primăvară
iar când crescu cât mine
atunci înflori
întâia oară.

A trebuit apoi să plec,
a trebuit să rămână…
şi astăzi din corn-
viaţa anunţă vreme bună,
una penru el,
alta pentru mine…
şi creştem amândoi
mai înalţi ca zarea.

VÂNTUL, PĂMÂNTUL

Rămân cu soarele, cu vântul
cu apele ce-nfulecă pământul;
o adiere caldă, abia trezită
într-un popas de neodihnă.Punte…
Rămân cu speranţa în amintiri
când pacea-n lucruri pare împăcată
într-o lume şi eră zbuciumată.

Rămân cu soarele, cu vântul…
cu lumina ce se-mbată pământul.

S I N T E Z Ă

Privire-n foc, urmare soare.
Patimă de jar. Culoare
adâncită-n mal de zare.

Mit, legendă sau baladă,
vânt stârnit fără tăgadă,
limită de vis. Şaradă…

Piept dâmbat de doruri grele,
aripă de şoim sub stele-
sursă de iubiri rebele.

Legănare-n timp de sensuri,
cuplu de trăiri în mersuri,
univers prin universuri.

SĂRUT MÂNA

Sărut mâna,
mamă,
mult mi-e dor
de tine;

neliniştea
mă cheamă,
sărut mâna,
mamă.

Tot mai eşti
bolnavă?!
Tot nu-ţi este
bine?!

Sărut mâna,
mamă,
nu ştiu
ce-i cu mine.

ŞI PESTE TIMP

Ne sărutam
pe sub castanii înfloriţi,
într-un oraş
doar de noi ştiut;

doruri şăgalnice
ne-adunau fericiti,
undeva, pe strada garii,
sub castanii infloriti.

Si peste timp
ne-am risipit hăituiţi,
fiecare s-a format
aşa cum a putut;

ne sărutam
pe sub castanii infloriţi-
cu problemele vieţii-
pline de neprevăzut.

FĂRĂ SĂ ŞTII

Toată noaptea
te-am aşteptat să vii,
ardea cămaşa
pe mine oftând;

îţi sărutam regăsirea,
fără să ştii,
toată noaptea
te-am aşteptat să vii.

Se aprinseseră
şi stelele târzii,
casa era pustie-
dorul rotund;

toata noaptea
te-am aşteptat să vii,
ardea cămaşa
pe mine, ca nicicând.

N-O SĂ MĂ SUPĂR

N- o să mă supăr
niciodată pe voi,
ca staţi în faţă
şi eu inapoi,

ori că prietenii
din biografia mea
poartă pe umeri
epoleţi mai de soi.

N-o să mă supăr
niciodată pe mine
că locul meu
s-a ocupat;

Când liniştea
mă bântuie bine
admir plăsmuirea
mea de bărbat.

Şi n-o să mă supăr
niciodată pe voi,
ca staţi în faţă
si eu înapoi.

AM MERS

criticilor mei

Am mers…
dar nu mai merg
prin noapte,
prin noroi si ceată
alunecând mereu,
iar de latră câinii
si vor să muşte poate,
cu mâinile goale
mă voi păzi
si eu.

SĂ NU UITĂM

Să nu uităm,
niciodată, de unde venim,
de iarbă, de flori,
de casa părintească;

zările natale
ne imbie- fără să ştim-
să nu uităm
niciodată, de unde venim.

Reverberează-n noi
dorul sublim,
ciudata nostalgie
de dragoste firească;

să nu uităm,
niciodată, gestul unanim,
de-a ne iubi,
limba românească.

FĂRĂ SĂ ŞTIŢI

Trăiesc lângă voi
fără să ştiţi,
respir şi inspir
candoarea vieţii;

sunt cel, la care,
tot mai rar zâmbiţi-
trăiesc lângă voi
fără să ştiţi.

Mereu singur-
într-o lume de emeriţi-
ţâşnesc sfios
ca zorile dimineţii;

trăiesc lângă voi
fără să ştiţi,
respir şi inspir
poezia vieţii.

MĂ ARDE TĂCEREA

E luna lui Cuptor
şi miroase a rodnicie,
pepeni grămezi-
stau cu burta la soare;
ca să nu mor
de blazare şi sihăstrie,
mă plec vouă
ce m-aţi uitat
cu venerare.

Mă arde tăcerea
spânzurată în casă,
iubirea se ceartă
cu marea sfidare;
să nu mi se usuce sufletul,
viaţa să-mi fie frumoasă,
vă zâmbesc vouă
ce m-aţi stimat
cu înstrăinare.

Amintirile dragi,
negările hidoase-
îmi bântuie fiinţa
pârjolită-n blestem;
ca să-mi fie clipele rai
şi zilele generoase,
vă scriu vouă
acest desuet poem.

AM RĂMAS…

A trecut, s-a dus vârtej
şi toamna asta,
cu grăbite ploi
şi zile-mbujorate;

n-o să mă mai certe-
pentru erezii, nevasta,
a trecut, s-a dus vârtej
şi toamna asta.

Am rămas în inimă
cu dorul ars şi basta,
cu amintiri rebele
şi răspunderile toate;

a trecut, s-a dus vârtej
şi toamna asta,
cu grăbite ploi
şi amăgiri deşarte.

TOT MAI RAR

O să mă vedeţi tot mai rar,
cum trecerile noastre-s măsurate;
ne omorâm timpul cel avar,
avântu-şi schimbă din karate.

O să mă vedeţi tot mai rar,
precum clipele frumoase;
mi-am sorbit norocul din pahar,
nopţile-s mai friguroase.

O să mă vedeţi tot mai rar,
ca şi luna-n nori ascunsă,
la simţiri prezente, la ceas bizar,
îmi cheltui amăgirea strânsă.

ÎN DULCELE STIL CLASIC

Ochii tăi cu jocuri
şi cu iz lunatic,
îmi aţâţă focuri
şi fior simpatic.

Ce flăcări ţi-a menit
sângele în vine?
Picură din tine-
surâs necontenit.

Obrajii în contur,
freamătă visare;
fărâmă de pur
arde-n sărutare.

Şi-n patimi păgâne
întreaga ivire,
culege-o iubire
şi-o rugă anume.

Ochii tăi cu jocuri,
freamătă visare;
îmi aţâţă focuri-
grabă-n sărutare.

CODAMNAT LA VIAŢĂ

Şi nu mai ştiu de mine,
şi nu mai ştiu de tine,
vremea delirează
în ţipăt de cocori;

grânele-s setoase,
ceru-i fără nori
şi inima-mi tresare,
nu se mai abţine.

Şi nu mai ştiu de tine,
şi nu mai ştiu de mine-
mâhnirile cad toate,
rostogol, la pământ;

încă mai e soare
şi nu adie vânt,
şi sufletul mi-i plin,
bucuriile divine.

Şi nu mai ştiu de mine,
şi nu mai ştiu de tine-
şi aştept de-o viaţă,
viaţa care vine.

D O R

Dor de viaţă,
dor de stele;
dor în cântec-
poate jele.

Totu-i freamăt
ca o boare,
şi un ţipăt
de cocoare.

Urcă timpul,
prins în oră;
are chipul
auroră.

Dor de viaţă,
dor de stele;
dor în cântec-
poate jele.

A Z I

Toţi salcâmii
au dat azi
în floare,
şi vântul
e mâhnit pe frunze;
sufletu-mi arde
în văpăi solare-
iubirea
m-a muşcat de buze.

TOATĂ VIAŢA

poeziei

Te-am jefuit, te-am tâlhărit,
viaţa toată te-am dorit;
de dor sfâşiat, mă descompun-
nemuririi tale mă supun.

Lasă-mi puţinul răvăşit,
vraja iubirii la infinit;
la rugi păgâne şi sfioase-
lasă-mi rimele focoase.

Mult te iubesc surioară
în nebunia mea bizară;
fibrele-s mele devorate,
sângerez în tot şi-n toate.

Pofte şi patimi laolaltă
răscoliri în mine tresaltă;
şi-nfiori bărbatul generos,
linşat de tine norocos.

Te-am dorit, te-am jefuit,
toată viaţa te-am iubit;
la rugi păgâne, fastuoase,
lasă-mi rimele focoase.

George PENA, născut la 25 noiembrie 1939 la Drăgăneşti-Vlaşca.
Studii universitare, Facultatea de tehnologie chimică şi Facultatea de ziaristică.
.Poezie în: Teleormanul literar, Suplimentul Teleomanului, Informaţia
Teleormanului, Meandre, Placebo, Singular.Publicistică ( ştiri, reportaj, interviuri, raid-anchetă) în: Teleormanul,
Placebo, Singular.
.Profesor la Şcoala generală Moşteni (1964-1968), la Şcoala generală
Botoroaga (1976-1980), la Liceul Drăgăneşti-Vlaşca (1980-2003).
.Director de Cămin cultural la Drăgăneşti-Vlaşca ( 1968- 1976 ).
.Membru al Colegiului director al revistelor literare “Placebo” şi “Singular”
între anii: (1995-2oo3).
.Debut editorial: ,,Seducţie în porţii egale”, poezii, Editura Euro Vida M.,1997,64p.
.A doua carte de poezie: ,,Reverenţele pelerinului”, Ed. Euro Vida M.,1999,
64p .
.A treia carte de poezie: ,,Risipitorul de lumini”, Ed. Euro Vida M.,2001, 72 p.
.A patra carte de poezie: ,,Dezintegrări sentimentale”, Ed: George Vlaşca,
2004, 12o p.
. A cincea carte de poezie:,,Triumful iubirii”, Ed. George Vlaşca,2005,
156 p.
.Inclus în: ,,Dicţionarul scriitorilor şi publiciştilor teleormăneni” lucrare scrisă de Stan V. Cristea, Ed. ,,Rocriss”,2005.
.În curs de apariţie, 1 volum de epigrame şi poezie satirică şi 1 volum
de poezii pentru copii.

CA ÎNTRE BĂRBAŢI

Eu n-am nevoie
de funcţii, de grade,
de decoraţii
sunt omul liniştei
şi-al tăcerii adevărate.
Pentru alte treburi
nu-s născut,
iar dacă ochii
îmi ard uneori
ca toiul verii,
sunt semne
că trăiesc
reverii, hotărât.
Şi n-am nevoie
de funcţii, de grade,
de decoraţii;
sunt poetul liniştei
şi-al tăcerii adevărate.

DRAGOSTE MARE

Dragostea mare tot o port în piept,
arzând, eu sunt căldura ei;
înţelepciunea mi-a grăit s-aştept,
să-i amiros dulceaţa-n anii grei.

Mă-nveşnicesc cu Eminescu în şoapte
şi tot însăilez la vers şi mereu;
mă regăsesc în el, abia şi eu,
în zori de ziuă, surghiunit de noapte.

LEGEA LUI OHM

poetului Mihai Leonte

Cândva, Georg Simon Ohm
plăsmuia carate pentru Om:
Considera, că bunăoară, fericirea
e liniară cu bunătatea
şi invers întoarsă cu laşitatea.

Şi de-atunci, mereu, omenirea
respectă legea şi iubirea ?!

DECLARAŢIE DE INTENŢIE

Despicând zenitul
în amiezi de foc
am răsărit ca soarele
din hăuri peste mare,
şi-am ascultat murind
si cântul de cicoare
în omeneasca-mi trudă
fără echivoc.

Mi-am adunat uimit
văzduhuri peste moarte
si mi-am răsfăţat durabil
ispita unui loc ,
mi-am smălţuit vieţii
înseninare
si fără de intentii
m-am pierdut in joc

PROZODIE

Nevăzuţi, necunoscuţi
disipăm către uituci;
tânguim între răscruci
neintraţi şi neştiuţi.

Dinspre mine înspre tine
doruri, doruri concubine;
trecem veşnicii, faliţi,
păcăliţi si neiubiţi.

REVELAŢIE

Intindere de vrajă
nostalgică-n sine,
revii în timp
sub ciclul tău firesc;
zilele şoptesc
un început de bine
în suflet-
un dulce har
dumnezeiesc.

Din exasperări,
umilit de disperările mari,
fără ezitare
durerile le rup;
tot ma răsfăt
cu însetarea mea din trup
şi fug întotdeuna
de oamenii bizari.

Zbuciumul cetăţii
şi-al dezintegrării în cântec
foşneşte
din dăruirea-chin;
visător elegant
şi boem simpatic,
viaţa mă linşează
puţin câte puţin.

DOR SCUFUNDAT

Dor de tată şi de mamă,
dor de tinereţea-n goană;
viaţa trece, viaţa vine
ducem rosturi de albine
pentru coaja cea de pâine.
Dor de mamă şi de tată,
dor de dragoste curată;
viersul plânge, viersul râde,
trecem peste hopuri hâde
şi de noi abia se-aude.

Dor de părinţii-amândoi
într-o lume cu nevoi;
frunză răsucită-n vânt
ne tot ducem spre pământ
zdrenţuiţi de-un legământ.
Dor de noi si dor de stele,

Vara a trecut
şi ea de mult,
toamna
este pe trecute;

întotdeauna,
ochii tăi mi-au plăcut
şi primeam
câte-un sărut.

Tot mai frumoasă
în acest tumult,
buzele tale
par înflorite;

uite, vara,
a trecut de mult
şi toamna a rămas,
fără veşminte,