Scrisoarea mea e simplă ca un hrisov domnesc
şi-i meşterit cuvântul cu trudă, ca la plug,
de veţi simţi, citind-o, că sincer nu vorbesc
ucideţi-i vocala şi ardeţi-o pe rug.
Vă scriu, deşi-ntre inimi frăţeşti, o apă dură
acum încătuşată ca un puşcăriaş
taie-ntre fraţi de sânge, brutal, o arătură
care-nghiţi o parte din neam, ca pe-un ocnaş.
Veniţi la voi acasă voinicilor orhei,
şi voi de la Soroca, Tighina şi Cahul,
consideraţi că Prutul prea mult visat de ei
este-un tratat himeric, neavenit şi nul.
Eu nu invoc istorii când dreptul este drept,
nu amestec cu basme istoria străbună
căci ştiu până voi pune creioanele pe piept
că Nistrul ni-e hotarul înmugurit de lună.
Veniţi la voi acasă ca nişte păsări care
s-au rătăcit în zborul prelung, peste ocean,
să se-ntregească Ţara-n străvechile-i hotare
având drept temelie os dac şi os roman.
Vom sta cu toţi la masă-n sălaş voievodal,
vom chibzui la Ţară şi la destinul ei
căci voi sunteţi o fibră a doinei de caval
străini în lumi străine, iubiţii fraţi ai mei.
Poezie inedită de Ion Iancu Lefter
