Europă, ţările tale îşi ţin steagurile cu toată
puterea mâinilor lor,
zâmbitoare una spre alta, geloase într-ascuns,
şi puse pe harţă din te miri ce.
Cum va fi acest Viitor,
fără fabulosul trecut al Eroilor?
Şi dacă prezent fără trecut nu se poate,
prezente vor fi luptele, toate.
Când una din ţări îşi va preamări vitejiile,
nu va simţi o alta ghimpele-n inimă?
Cine oare va crede că marele fluviu – Trecutul -
va fi uitat undeva, pe o vale,
cânt toate râurile sale
sunt legendele, pline de săbi şii sânge?
Şi ce mulţime a mulţimilor va uita
să plângă la morminte de glorie?
Şi ce vei fi, o, Europă,
fără memorie?
Tu nu poţi să fii doar o alcătuire de pământ.
Tu veşnic vei fi conclavul de Patrii,
iar patriile au un trecut în fiinţa lor.
Şi dacă la dulcele glas Patriile vor aţipi,
se vor trezi spre împlinire Cetăţile
stându-i Istoriei la avanpost.
Europă, tu nu poţi să fii
fără ceea ce-ai fost.
Versuri de Victoria Ana Tăuşan
