Scriu jazz

Recenzie la o povestire,

caut dulgheri

Azi la prânz, Seymour s-a împuşcat în tâmpla dreaptă

m-am speriat

am vrut să deschid repede o anchetă

păi cum? femeia aceea din lift de ce a trebuit să se uite

la picioarele lui?

Acum Seymour e pe plajă cu Robinson,

poate se scaldă în mare

sau caută peştele banană.

Eu a trebuit să şterg urmele de sânge,

jur ruj, cum spune Frăguţa, că n-o să mai deschid cartea

asta niciodată la pagina cu sinuciderea lui Seymour.

Oare tanti Anuţa ce părere are despre toată

povestea asta?

În rest, mi-e frică să mă bucur,

întotdeauna, dar întotdeauna,

urmează tristeţi.

Fularul de cald, soarele de frig

Spre seară am ajuns la restaurantul de la gară,

unde ne-am întâlnit odată,

am intrat, era fum şi multă gălăgie

masa noastră era liberă.

Noi băusem cafea,

mi-ai dat o merdenea cu brânză, pe cea cu carne

ai mâncat-o tu în tren.

Vorbisem despre Brumaru parcă… şi despre Titel,

mi-ai dat pixuri verzi şi două cărţi de la bibliotecă.

Ţin minte că ne-a fost frig,

ne-am simţit stânjeniţi de ceva, nu mai ştiu.

La telefon mi-ai spus “Of, mă…”-

exact ce trebuia să-mi spui,

aşa am înţeles că există cuvinte nerostite ce ne aşteaptă.

Să nu uit, doamna din parc, cea cu dalmaţianul,

mi-a povestit despre Maria Treben, leacuri naturiste…

oţetul de mere face minuni,

la fel şi uleiul din seminţe de dovleac,

ăla verde verde (are tanti Anuţa).

Am întrebat-o dacă există un anestezic

pentru îndrăgostiţi când suferă.

“Ah, asta e altă problemă. Există un medic

francez care…”

Nu ştiu ce a mai spus,

m-am aplecat să culeg nişte frunze,

muriseră, iar eu nu am fost lângă ele,

atunci, în clipa aceea, of, mă, ştii tu.

Să nu uiţi să asculţi Coldplay, Lost se numeşte melodia.

Să nu ratezi versurile.

Mă bucuri.

Scriu jazz

M-am tot gândit de ce aş vrea să dispar,

e din cauza lipsei mele de experienţă,

nu am limbaj,

mi-am deteriorat scrisul şi văzul (port ochelari

pentru citit, dar îi uit pe nas când cobor să-mi iau ţigări)

cel mai bun ascunziş al meu e acela când mă uit

la faţa de masă,

Mă privesc nişte oameni ce-şi doresc peşte

în restaurant, ce să le spun? se uită la mine.

Mă voi trezi dimineaţă la cinci

să-ţi spun noapte bună,

Frăguţă, îţi voi spune ti* în limbajul nostru,

(o limbă străină, foarte complicată, seamănă

cu gheaţa îngerilor).

Acum voi scrie fără ochelari, sunt curios ce va ieşi…

Scriu jazz.

Aiurea, ascult Jimi Hendrix, mă termină omul ăsta.

Sunt în trafic, îl rog pe şofer să oprească, să te sun

la telefon, să-ţi spun, ştii tu ce.

O să mor într-o zi, înaintea ta, zi-mi ceva.

Aş vrea să-ţi dau un cadou: două kilograme de struguri,

o căpşună, oglinzi paralele şi un umbrar pe insulă.

Acum, nu mâine, Frăguţă. În Acum-ul de acum.

Notă: ti înseamnă că te voi iubi joi seară, într-o cafenea maghiară..

Fregata cu fructe

Întâmplarea ai fost tu,

într-o joi,

au trecut vreo trei-patru luni de-atunci,

ne-am întâlnit la Caprice virtual

(oare de ce nu i-or fi spus Capriciu sau Capriciul -

noi puteam jongla uşor cuvintele simple).

Am vrut să-ţi cumpăr o carte, însă miroseau toate

a dezinfectant şi m-am cam speriat.

Am găsit câteva fructe proaspete în piaţă, la tanti Anuţa,

mi-a spus că e prima dată când vinde kiwi,

nu contează…

Am cumpărat două gutui şi un măr mare, mă gândeam

că-l vom împărţi,

dar tu le-ai mângâiat pe toate şi le-ai lipit de obraz,

ai vrut să le simţi aproape.

Mi-a plăcut când mi-ai spus că eşti îndrăgostită

de un tip cu suflet bun,

dar extrem de calculat.

Că e genul open office şi-ţi trimite bancuri, pilde

şi pps-uri pe email, iar pe tine te amuză.

Îţi oferă libertatea de a rămâne tu însăţi şi

nu-l interesează prea tare afinităţile tale

literare sau universul tău secret în care trăieşti

(îţi spun eu, tipul e perfect, rar mai găseşti unul ca el).

Mie mi s-a părut că ceaiul miroase a detergent, oricum,

părea industrial.

Am vrut să urlu în mine, dar am amânat, am preferat

să privesc puful gutuilor,

nu ştiu ce banalitate ţi-am spus,

afară începuse să plouă

- oare de unde pot cumpăra un capsator şi becuri?,

la asta mă gândeam, doar ca să pot uita.

Când vei citi lucrurile de pe-aici, să ştii că nu-i poezie,

iar eu nu-s poet. Iar personajele sunt imaginare.

Pe insula mea sunt gazdă pentru naufragiaţi,

le dau fructe, atât.

Am o fregată cu fructe.

versuri de Mircea Pascariu