ritualuri uitate, reconstituite de Crăciun Parasca
Fără îndoială, ziua de 9 martie, echinocţiul de primăvară în calendarul iulian, era un reper important în comunităţile rurale tradi-ţionale. Depun mărturie în acest sens nume-roase practici rituale care au supravieţuit până în zilele noastre, chiar dacă procesul de desacralizare şi demagizare a început de mul-tă vreme, odată cu pierderea semnificaţiilor originare.
În arealul judeţului Bihor, săr-bătoarea, numită cel mai adesea “Sfinţi’’(în calendarul creştin ortodox: Sfinţii 40 de mucenici din Sevastia), era aşteptată şi marcată după cum urmează:
“În ziua de 40 de sfinţi , înce-pând de la ora 8 seara şi până aproape de ziuă, copii de la vârsta de 8 ani până la 16-17 ani, fiecare cu câte un clopot în mână, împărţiţi pe grupuri, înconjură tot satul – casă cu casă – grădină cu grădină – sdrăn-cănind şi făcând larmă mare din clopote. Prin gălăgia copiilor şi sunetul clopotelor, se zice că se alungă duhurile rele şi necurate, de la fiecare casă şi din întreg satul, rămânând numai duhurile bune, care ocrotesc şi învaţă pe oameni să facă numai fapte bune.’’1
Din perioada 1978-1981, când s-au realizat în toate provinciile istorice româneşti anchetele pen-tru Atlasul Etnografic Român, avem informaţii culese din cinci localităţi bihorene: Budureasa – “gazda făcea grămezi de gunoaie şi aprindea focuri prin grădini. Se afuma şi se dădeau pomeni”2; Bulz: “Se făceau focuri, unde sunt animale, la grajd”3; Fâşca: “Se făcea un foc mic în mijlocul curţii din câteva vreascuri uscate amestecate cu bălegar, ca să fugă spiritele rele de lângă casă”4; Mihai Bravu: “La Sfinţi, cel ce se scula mai devreme făcea foc în grădină, să nu manânce viermii bucatele. Se afuma în jurul casei împotriva şoarecilor”5; Tinca: “La Sfinţi, oricine din casă făcea foc din uscături şi gunoaie împotriva şerpilor”6.
Cu certitudine, informaţiile de mai jos sunt mai vechi decât anul publicării: “În această seară, majo-ritatea gospodinelor se străduiesc să facă 40 de plăcinte, pentru fie-care sfânt câte una”, obicei ase-mănător cu cel al “sfinţişorilor” amintit şi de S. Fl. Marian. Apoi, bătrânii mai spun că, în funcţie de cum “îi timpu în această zi, aşa vor fi cele 40 de zile de acum înain-te’’7; “În dimineaţa zilei celor 40 de sfinţi, sătenii îşi înconjurau casele agitând o ţoangă sau un pirgalău (clopote care se legau la gâtul vitelor trimise în ciurdă) zicând: Ieşiţi şerpi, ieşiţi şopârle, ieşiţi broaşte, că vă scot cu 40 de sfinţi. Se credea că în acest fel sunt alungate duhurile rele din gospo-dărie. Seara, în Ajunul acestei zile, flăcăii satelor înconjurau la fel, în zgomot de clopote şi cu făclii aprinse, biserica satului”8; “Până mai ieri, exista în sat obiceiul ca la Sfinţi să se adune flăcăii în grupuri, având fiecare câte un tulnic, un clopot sau un pergău. Vuia satul de zgomotele şi cântecele lor . În miez de noapte, aprindeau focuri din vreascurile adunate spre seară şi, dacă fumul se ridica în slava cerului era un semn bun: anul va fi rodnic, grânele nu vor fi bătute de grindină. Apoi, se întâlneau cu toţii pe Grui, acolo unde altădată se făcea strigarea peste sat şi aici făceau zgomote cu ţângalauăle, strigau, chiuiau, ca să împiedice didiconiile pământului să se apropie de sat. Mai dăinuie şi astăzi obiceiul afumării pomilor în această zi, obicei aşteptat cu nerăbdare de copii. Aceştia, având la gât câte un clopot, înconjoară grădina deasupra căreia pluteşte ca o ceaţă fumul gros, înecăcios, din vrejuri şi uscături. Străbătând grădina de trei ori, copiii alungau lighioanele pământului din jurul casei strigând: Ieşiţi şerpi, ieşiţi şerpoi / Şi voi broaşte şi broscoi / Din grădină de la noi / Şi vă duceţi la ciocoi.”9
“La 9 martie se sărbătoresc Sfinţii 40 de Mucenici din Se-vastia, zi în care băieţii între 5-14 ani, având clopote la ei, încon-jurau pomii din livezi rostind anumite cuvinte, pentru ca anul să fie rodnic în fructe. Noaptea, înainte de Sfinţi, feciorii mari produceau multă dezordine în sate: bararea uliţelor cu buşteni ori grinzi lăsate în faţa casei, mutarea porţilor, a leselor de la curţi ori ulicioare, împiedicând circulaţia prin sate. Unii săteni nu se su-părau, spunând că noaptea au umblat sfinţii.”10
Credinţele sau riturile prac-ticate în această zi în satele biho-rene fac parte din scenariul de înnoire a timpului, cu un evident substrat agrar, dar şi cu elemente de cult solar şi de cult al moşilor, între care:
“…prepararea alimentelor rituale; beţia rituală atestată de tradiţia populară, care susţine că e bine să bei în această zi 40 sau 44 pahare de vin; deschiderea mormintelor şi porţilor raiului; aprinderea focurilor de Măci-nici prin curţi şi grădini, în faţa caselor şi în câmp; purificarea oamenilor şi vitelor prin stro-pirea lor cu apă sfinţită; pro-tecţia magică a caselor şi ane-xelor gospodăreşti prin încon-jurarea lor cu cenuşa provenită de le focurile de Mucenici; ob-servaţii şi previziuni meteoro-logice; credinţa că este un timp extrem de favorabil pentru prinderea vrăjilor şi farmecelor etc.’’11
Adăugăm la acestea şi strigarea peste sat, numită în satele din sudul judeţului Auli, pauli, ce pare a fi înrudită cu ceremonialul nocturn Alimori din Munţii Apuseni.
Cea mai recentă informaţie despre ritualurile practicate la sărbătoarea Sfinţilor, datată februarie 2008, vine de la Dulca Catalina,79 ani, din localitatea Rieni, în transcrierea colaboratoarei noastre, doamna Vesa Voiţiu Ana Maria:
a. Se înconjura biserica, apoi satul cu clopote (tălăngi de la boi). Pe un vârf de deal (Pă coaste, Jidovina) se făceau focuri; se striga la borsocoaie şi borsocăi, muroane şi muroni; pe urmă se striga la femei texte satirice, mai mult sau mai puţin improvizate:
- Auli, pauli!
- Da, ce ţî, mă!
- Mă mânâncă, mă!
- Cine te mânâncă, mă?
- Cutare (numele), mă.
- Ce ceri de la tini, mă?
- Mana nelcoşiei, mă!
b. Un copil înconjura casa de trei ori, cu clopot în mână, stri-gând:
Ieşiţi şerpi şi broaşti
Di su’ sălaşurili noasti
Şi vă duceţi în codrii pustii
Indi cocoş roşu nu cântă
Vacă neagră nu jdeară
Fată mare tică nu-mpleteşti
Nici di cuvântu
lu Dumnezău nu să vorbeşte!
1 Petre Stelea, Viaţa sătenilor din Cresuia, Tipografia Diecezană, Beiuş 1944, p. 33-34.
2 – 6 Sărbători şi obiceiuri, vol. II, Banat, Crişana şi Maramureş, Ed. Enciclopedică, Buc., 2002, p. 222.
7 Ioan Goman, Ipostaze ale săr-bătorilor de primăvară în satele de pe Valea Barcă-ului, în Biharea, XXII-XXIII, Muzeul Ţării Crişurilor, Oradea, 1999, p. 91.
8 Constantin Butişcă, Monogra-fia comunei Drăgăneşti, Ed. Brevis, Oradea, 2002, p. 87-88.
9 Maria Cuceu, Nimăieşti. Un sat de pe Valea Crişului Ne-gru, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2004, p. 37.
10 Maria Goina, Monografia co-munei Budureasa, în manuscris.
11 Ion Ghinoiu, Obiceiuri popu-lare de peste an, Bucureşti, 1997, p. 119.
