versuri de Miron Blaga
Într-o lume-n care totu-i de vânzare
Într-o lume-n care banu-i unic ideal
Cine-şi vinde ţara, doina din răzoare
Nu-l primească lutul, n-aibă cruce-n deal
Nu i se arate lumile cereşti
Nici adâncă bezna Iadului de jos
Bolile-l încerce, toate, nefireşti
Împuţindu-i stârvul schilodit hidos
Ochii i se stingă pe arginţi şi aur
Umplă-l buba neagră, trupu-i puroieze
Şerpii, între vintre, fie-i nobil fur
Nu-l atingă apa, focu-l cerceteze
Viaţa nu-l alunge, moartea nu-l primească
Roadă-i mucegaiul oasele şi-n sânge
Lipitori se umfle, viermii viermuiască
Nu ştie ce-i râsul, nu mai poată plânge
Ţăndări i se facă inima leproasă
Şi-o mănânce câinii, noaptea, dintre spini
Pruncii şi nepoţii nu-l adaste-n casă
Morţii loc nu-i facă-n cimitir de crini
De viu putrezească, fie sieşi hrană
Copârşeu şi cruce, zoaie şi puroaie
Dumnezeu în vânturi numele i-l piardă
Şi din cărţi i-l şteargă fulgere puhoaie
Iar de-a fi în lume cineva a-l plânge
Pune-i, Doamne, şi lui, negre cruci în sânge!
CÂND ERAM COPILANDRU…
Copilandru fiind, plecam cu tata la vânat,
nu ştiam multe, dar mă fermeca câmpia;
pe Bob, câinele nostru, îl luam cu noi
şi cutreieram, în lung şi lat, toată glia.
Vânam mulţi iepuri, raţe şi turturele,
prepeliţe multe şi grele împuşcam,
eu încărcam tolba şi chiar ciorchinarii
şi cu ele, toată ziua, mă tot luptam.
Odată mi-au pus o vulpe pe spinare
şi îi simţeam căldura prin rucsac,
după un ceas m-a cuprins o scărpinare
de nu ştiam, încotro să fug, şi ce să fac.
Pe glie, prin trifoaie şi miriştii,
întotdeauna găseam un vânat bogat,
bogată a fost şi copilăria mea-
de vânat,eu, nici azi nu m-am lăsat.
Acum plec singur, pe glie, la vânat
iar Bob şi tata, ţărână s-au făcut;
ştiu, desigur, pre multe despre viaţă
şi viaţa o strâng în braţe şi o sărut.
Comentariu�Comentarii de georgepena — decembrie 30, 2008 @ 8:29 pm |