De ce şi de ce şi de ce?

versuri de Ion Murgeanu

Înmulţirea cu zero

 

Aşa e; acestea şi celelalte de care îţi aminteam altădată

aşa sunt şi nu le putem schimba niciodată

nici străduinţa nici graba şi nici o aproximare

nu le poate schimba dacă ele aşa sunt din totdeauna;

 

nici graba şi nici mânia şi nici condamnarea la moarte

nu le mai pot schimba pentru că aşa sunt şi aşa au rămas

să fie din totdeauna; şi nici iubirea cea mai fierbinte

după ce şi-a istovit energiile nu le mai poate schimba

 

pe acestea şi altele la fel şi asemănătoare;

căci iubirea are acelaşi gust pentru toţi şi are

acelaşi miros după ce se întâmplă şi trece;

stă pitulată frica după copac şi aşa este mereu

 

din totdeauna ea îşi fereşte umbra de tine

şi tot o vânezi dacă este să fie; dacă focul de armă

sau glonţul erau pentru tine aşa sunt şi aşa

vor merge cu înverşunare în pieptul tău

 

pregătit pentru toate acestea şi nelimitat;

sau bucuria râzând în hohote cu înserarea

ce trece puntea până la casa cu dans şi viori;

sortită să se întoarcă în zori pe măgăriţa tristeţii

 

căci tot ce consumă implicit rupe şi varsă din tine

şi biciuieşte până la sânge fără motiv dar înlănţuite

sunt tristeţea din totdeauna cu bucuria smerită

şi aşa sunt ele şi aşa au fost ele create să fie.

 

Aşa e; viaţa ca loialitate nu poate fi altfel

cerul de stele nu poate fi altfel decât misterios

izvorul nu poate fi fără să curgă pasărea fără să zboare

peştele fără să lunece dragostea nu lasă urme-n femeie;

 

nici bucuria şi nici tristeţea nu lasă urme;

câteva riduri abia câteva umbre care dezvoltă cu timpul

în tine ceva abstract şi necunoscut şi îţi zici: Aşa e;

asta aşa a fost să-mi fie din totdeauna şi te împaci

 

şi te culci să visezi că te trezeşti deodată în alt loc

pe-o altă planetă şi acolo va fi tot aşa; cât de ciudat;

şi aici tot aşa; aşa e; ca o vârtelniţă care nu stă

ne tot învârtim în jurul nostru în jurul poveştii

 

care ne scrie doi câte doi căutând unul şi unicul

eu ţi-o spun ţie şi tu ai să i-o spui mâine altuia

poate tot mie; şi tot aşa; bucurie tristeţe registrul

să fi fost scris ca să fie; cântărit numărat măsurat;

 

toate le numără cineva rezultatul nu-l scrie

ori e şters; s-a ros de perete nu se mai vede nimic

rezultatul scăderii din adunare ori înmulţirea cu zero

acelaşi e pentru toţi pe peretele invizibil din faţa ta.

 

Palinodii

Am mers pe stradă să împart daruri;

Nu aveam decât mărunţiş; am numărat stelele;

Am zâmbit tuturor şi s-au strâns în jurul meu mii;

Mi-a fost dor de tine de tinereţe solară.

 

Am cântat un cântec uitat printre file;

M-a sunat cineva: i-am spus „Da” lui „Nu”;

Mi-am ţinut toate promisiunile; m-am văzut iar copil;

Mi-am amintit-o în baie pe iubita mea goală.

 

Am terminat şi ce nu am început; mă înălţam;

Curgeau ideile; vuia tornada lor ca o Niagară;

L-am ajutat pe slăbănogul la băile din Siloam;

Am ascultat greierii am mirosit lucerna cosită.

 

Mi-am făcut o favoare: am stat cu ochii închişi;

Am privit-o pe căţeluşa Lady tăvălindu-se-n iarbă;

Mi-am făcut cadou o clipă uitarea; mi-am alungat frica;

Am fost minunat minunat minunat; şi decis!

 

Seara când ameţit mi-am pus capul pe pernă

M-am gândit la tine intens şi mi-am amintit;

Ai venit şi mi-ai închis ochii: fara pastile, mi-ai zis;

Dacă mâine iar voi greşi/ greşala mea facă-se ţie dar.

 

A fost dimineaţă. O nouă zi începea zdrenţuită;

Am ascultat un prieten la telefon l-am încurajat;

Mi-a sunat la uşă un misionar; nu l-am alungat;

Unui vecin i s-a spart ţeava; i-am cărat apa din pivniţă.

 

Am exersat la vioară pe vioara Irinei: un dar inutil;

Am pus Maria Callas şi am cântat cu ea arie după arie;

I-am spus simte-te bine cu mine, afon cum sunt, Maria;

Ea m-a încurajat: Ai temperament nu cânţi deloc rău.

 

Un căţeluş scheuna pe scară la ora cinci;

Nici nu-mi terminasem visul din zori; i-am deschis;

Vino la noi am pe balcon un fotoliu cald pentru tine;

I-am turnat lapte l-am purecat i-am dat un nume.

 

Am sădit o speranţă sub fruntea necesităţii; ştii bine;

Un copac crescu ; o creangă înflori şi se zbate peste fereastră.

Am bătut tare şi mi s-a deschis; smerit am cerut şi mi s-a dat;

Am plecat la drum şi m-am întâlnit pe cale cu viaţa mea.

 

Nu mai sunt singur; nu mai sunt orb; nu sunt numai eu;

Am împărţit micul dejun la cantină cu domnul lacom;

Am luat de la capăt pe Eminescu; împreună cu îngerul lui

Alcătuim sumarul poeziilor sale pentru mileniul III.

 

Exordiu

(„De ce şi de ce şi de ce?”)

De ce nu sunt fericit?

De ce nu sunt credincios cum vrei tu?

De ce îmi par un poet căznit şi căzut?

De ce mi se dau toate pe jumătate

Şi de ce abia un sfert din ce sunt?

Cine preferă strâmbul peste cel drept?

De ce ora trecută n-am fost înţelept?

De ce am fost fluierat de mirişti?

De ce n-am fost adunat de lanuri?

Nimeni nu mă aşteaptă la geamuri:

Fereastra deschisă de-aseară e spartă;

De ce mă trec sudori reci prin elanuri?

De ce nu mai intră pe uşa mea luna?

Trece pe cer cu iubita de astă vară.

Nimeni nu mă strigă; nimeni nu mă descrie;

De ce întuneric şi ceaţă pe ambele planuri?

Cât a mai rămas poezie-n această quadrigă?

 

(De ce şi de ce şi de ce? mă întreabă Spiritul.

Şuieră vântul prin ceaţa s-o tai cu cuţitul.)