Dacia foenix

poezii  de  ALEXANDRU PELE

Pe braţul meu

veciile îţi legeni

şi-mi urci pe umeri

asprele legende

carpatizate-n cugetul

românilor

Rodeşti în mine

tainele iubirii

încifrate-n vârstele gliei

şi-n miturile gorunilor

 plantaţi pe Cogaion

de aprigul Zalmoxe

Îmi creşti în palmă

aripile holdelor

de aur şi oţel

Iar daca zvâcneşte

prin codrii

pe-ntinderi de gânduri

Pe Tyras, Danuvius şi Tisia

la auzul numelui sfânt

B u r e b i s t a

Prin sânge-mi recirculi

chemarea de tunet

a erelor rupte din glorii

şi-mi mângâi efebii

trimişi în zbor la zeu

prin porţile de suliţi

la ceasuri de cumpănă.

 

                *

Ascult şi-acum

cutremurul paşilor

celor şapte coline

ce-n crâncene marşuri

la Sarmizegetusa veniră

Dar Decebal

în vâlvătăile dragostei de neam

îşi trimite capul

în fruntea oştirii

la Roma

de-acolo să vegheze peste ţară.

                *

Străbunele dave

au prins să-nflorească

 şi castre şi temple

în inimi crescură

pe muchii de pace

Dar hohot de stepă

durere împlântă

în ţarini

şi val după val

mileniul negru

inundă pământul

cu sângele luminii

întorcându-ne cântecele

în pustiul genezei.

 

                *

Atunci a prins

să fâlfâie

pe cerul deşteptării

steagul permanenţei

ridicat

De Menumorut

peste Crisia

şi de-atunci

toate drumurile

statuilor de voievozi

duc la Alba-Iulia

inima

DACIEI FOENIX .

 

 

 

     MEMORANDUM

 

Clocotul uitării tună ancestral

Ere de-adevăruri se întorc din prund

Geamătul de visuri fierbe’n sân vandal

Clipa denudării sângeră profund

Coasele dreptăţii murmură astral

 

Spaima îşi întoarce rânjetu’n străfund

Clocotul uitării tună ancestral

Munţii de durere’n doine se ascund

 

Slava’n lut îşi paşte zborul abisal

Zorii rupţi de cumpăt cugetul pătrund

Vuietul luminii suie din Ardeal

Să coboare’n lespezi evul muribund

Clocotul uitării tună ancestral

                 ***

       DICTAT

 

E spart al cerului hotar

Ciobit stă curcubeul’n lut

Din soare curge sânge iar

Împraporat e-al meu sărut

Tăcerea sfârâie pe jar

 

Cu hoarda nopţii Belzebut

A spart al cerului hotar

Dar ceru-mi urcă’n braţe scut

 

Cuvântul gliei mi-i brăzdar

Lumina’n steaguri a crescut

În colburi de fruntarii ar

Şi zarea’n palmă-a renăscut

E spart al cerului hotar

                ***

           PATRIE

 

Umbletu-ţi scrie pe boltă istoria

Hora luminii făptura-ţi petreacă

Glia zvâcneşte’n stindardul lui Horia

Cale astrală pe lespede dacă

Braţul veciei îţi străjuie gloria

Codrii de soare strănoapte-ţi dezbracă

Umbletu-ţi scrie pe boltă istoria

Cerul carpatic furtunile seacă

 

Harpa lactee îţi cântă victoria

Glasu-ţi chemare de flăcări îmbracă

Râul şi ramul îţi poartă memoria

Valul uitării nu poate să treacă

Umbletu-ţi scrie pe boltă istoria

                       ***

                MENUMORUT

 

Pe Crişuri, pe Someş ard ţipete’n deme

Cad lacrimi de spice în cerul pierdut

Pământ al treziei scăldat în poeme

Vecia română prin tine-a crescut

Pe plaiuri de stele cu bouri în steme

 

Sub falduri de glorii în imn renăscut

Pe Crişuri, pe Someş ard ţipete’n deme

Şi-a nopţilor lavă în colb a tăcut

 

A stingerii hoardă prin trestii mai geme

Pe drum de invazii uitarea asmut

Ca dorul de vatră mereu să ne cheme

Vrem pâinea să fie al liniştii scut

Pe Crişuri, pe Someş ard ţipete’n deme

                   ***

  deme = cetăţi (arhaism tracic)

                    

      MIHAI VITEAZUL

 

În inimi vecia’ntregirii răsună

Şi pasul dreptăţii pe Tisa răsare

Şi valuri din Tyrasul dacic adună

Carpaţii veghează cu frunţile’n mare

Când dunări de steaguri românii’mpreună

 

În scrum semiluna trufiei dispare

În inimi vecia’ntregirii răsună

Iar nobilii pisma-şi târăsc prin altare

 

Ardealul e-o davă’n cununa străbună

Moldova e nimbul întors la izvoare

Pe cer tricolorul mândria-şi detună

Căci braţul unirii-i deschide cărare

În inimi vecia’ntregirii răsună