versuri de Miron Blaga
Doamne, nu ştiu ce-i cu tine,
parc-ai fi de mărăcine
de stai seara în pridvor
cu babele-ntr-un picior
şi-nfrunţi noaptea c-o surcică
de-ametist şi borangică
Dar, precum îţi fuse zisa,
începu Apocalipsa -
din belşug de Rai se sparse
bobul plin de chiparoase
inundându-mi iar odaia
dragostele-n rând cu ploaia
Sigur, de n-oi fi greşind,
eşti stâlpoarea de sub grind
sau, născut din flori de fân,
te dai hâtru şi păgân
şi nunteşti în cerc de stele
miniunici şi cucustele
Doamne, s-a-ntâmplat ceva în cer
te-au scos fraţii din Ether
şi te-au pus paznic la oi
şi la presa de oloi
ori, precum ne fuse zisa,
te-a ajuns Apocalipsa
Te-a pus viaţa-n rând cu lumea
şi îţi faci îngropăciunea
în pământul cald de vise
dintre două nopţi proscrise
între două veşnicii
rostul cărora nu-l ştii
că de-ai şti, şi-ai fi, şi-ar fi
Doamne, nu ne-ai părăsi
