versuri de Gheorghe Tomoiagă
Mi-atât de dor de tine, Mamă,
de glasul tău dumnezeiesc,
de paşii tăi, uşori, prin casă,
de chipul tău, ce-l întâlnesc
doar în aducerile-aminte
şi-n dulce viersul din cuvinte
Te văd torcând pe prag bătrân
sau lângă ciutura fântânii,
turnând pe masă mămăliga,
cruce făcând deasupra pâinii,
săpând cartofii sau mălaiul
sau îndulcindu-ţi în cânt traiul
Dar nu-i aievea şi spre sat
mi se întoarce mai rar pasul
şi mi-e un dor de tine, Mamă,
şi-aş vrea să îţi aud iar glasul
şi mângâierea să ţi-o simt
şi-urma opincii pe pământ
Tu, însă, stai la umbră grea
în cimitir, sub iarbă verde,
şi-aducerile-aminte mor
şi chipul tău încet se pierde
dar, Mamă,-mi este dor de tine
cum i-e vieţii de lumine
Cum cerului îi este dor
de raza sfântă din pridvor
