de ION MURGEANU
fără nici o legătură decât amintirea de-o secundă a lui Omar Khayyamm
I.
Repede să nu ne-apucea seara,
Repede să nu ne-adune marea.
La ureche îmi şopteşte vântul:
- A trecut de tine primăvara!
II.
Nu mi-ai spus ce numără vâltoarea
Anilor în care ţi-ai sporit mirarea…
Drumul a rămas urcat pe cruce:
Peste toate cade înserarea…
III.
Dacă-mi vei spune ce mi-ai spus
Că răsăritul creşte din apus
Şi nu te-aş crede ce nebun aş fi
Şi ce nebun de mână ai fi dus!
IV.
Motivul lunii pe deşertul serii
Un iconom de tot atâtor serii
De beduini şi de sutaşi cu suliţi:
Pe graba lor şi-adie floarea merii…
V.
Omar Khayyam aş bea un vin cu tine
De nu m-aş teme că mi-ar fi ruşine
Câte singurătăţi am înecat eu singur;
Iar fără dânsul ce singurătate vine!
VI.
Voi cine sunteţi, frunze ca lăstunii,
Căzând pe umărul statuii lunii,
Cum aţi cădea din mers pe ochii mei,
Acoperind pe ei fereastra lumii…
VII.
Trişti când eram iubindu-ne şi vineri,
Nu ţineam post fiind atât de tineri…
Azi potoliţi nu semănăm cu nimeni
Geloşi pe timp şi pe-ale lui abţineri…
VIII.
Cântam pe deal în gura mare
Pe jos mergând sau şi pe cal călare;
Vezi oasele şi şaua lui subt prun?
Rachiul a ieşit atât de tare!
IX.
Vioi ca focul viu încă subt spuză,
Dar mâine nu voi mai avea o scuză
Că mi-am ţinut elanul priponit şi-n frâu:
Un trecător de-abia cântând din frunză…
X.
Invăţătura ta, Omare, cu destinul
Golind ulciorul şi sorbind rubinul
Paharelor făcute ţăndări de pereţi
Abia cu-n vers le simţ mireasma, plinul.
